Copyright © 2019 | Migalo.ro
Toate drepturile rezervate. Site realizat de Online Ideea
VOCALITATEA, TRĂIREA EMOȚIONALĂ ȘI ROLUL CÂNTĂRII ÎN BISERICA ORTODOXĂ
duminică, 26 aprilie 2026
by Mihaela Garlea
Pentru un creștin ortodox, practicant al cântării în strană în cadrul principalei slujbe din cadrul cultului divin, Sfânta Liturghie, identificarea rolului cântării comune în viața bisericii este un demers complex deoarece trebuie acceptat faptul că una este să cânți după structuri grafice bine definite, repetate ani la rând, duminică de duminică, aprofundate în diferite momente
- Published in Editorial, Sacralitate
DOAMNE, VINO ȘI LA MINE! – PELERINAJ PEDESTRU PE COLINE DE SUFLET
luni, 07 iulie 2025
by Mihaela Garlea
Ziua de 5 iulie 2025 (sâmbăta trecută) a însemnat pentru aproape două sute de oameni din urbea noastră și din împrejurimi prilej de căutare lăuntrică, terapie spirituală și chiar de vindecare sufletească. Pelerinajul pedestru „Pe colinele sfinte ale Iașului”, aflat la cea de-a IV-a ediție și organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor,
- Published in Oameni și fapte, Sacralitate
TÂNĂRA ARTISTĂ MARA PINTILIE – ÎNTRE MUZICĂ ȘI ARTA MANUALĂ
vineri, 25 aprilie 2025
by Mihaela Garlea
Probabil că va trebui să fac un efort substanțial de a scrie despre invitata mea de astăzi de ca și cum nu aș cunoaște-o oarecum particular, de ca și cum aș fi descoperit-o întâmplător pe vreo pagină de facebook sau, poate, cel mult, la vreun eveniment muzical, artistic. Îmi caut cuvintele. Să nu fie nici
- Published in Interviul săptămânii, Oameni și fapte
SYMPHONY OF DREAMS… LA PALATUL CULTURII
miercuri, 18 decembrie 2024
by Mihaela Garlea
Seara de 7 decembrie a acestui an a însemnat pentru mulți dintre cei prezenți în Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași o oază pentru suflet, prilej de bucurie și de conexiuni cu oamenii, cu muzica, cu cei mai frumoși și importanți oameni din lume… copiii. Organizat de MusEve Art School, la inițiativa tinerei
- Published in Educând salvăm o lume!, Evenimente muzicale, Muzică, Oameni și fapte, Sincretismul artelor
COLINDELE DE LA PALAT
luni, 16 decembrie 2024
by Mihaela Garlea
Decembrie 2024, ziua a XI-a… Iași, Palatul Culturii. Zis-a Domnul: Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere (Ev. Luca 12, 48-59). Nimic mai adevărat pentru toți cei prezenți în sala Henri Coandă cu ocazia Concertului de colinde din seara de
- Published in Evenimente muzicale, Muzică, Oameni și fapte
Interviu cu maestrul Ladislau Roth – Compozitor, pianist și dirijor de talie internațională
luni, 23 septembrie 2024
by Lucretia Berzintu
Motto: Am fost așa de fericit…, că la acel pupitru, unde mi-am început cariera, unde am luat prima oară bagheta în mână, a fost și ultima oară – la Opera din Timișoara! Asta a fost în 2019 (Ladislau Roth) Am avut privilegiul de a sta de vorbă cu o personalitate cu totul specială, un om
- Published in Interviul săptămânii, Muzică, Oameni și fapte
CARTE NOUĂ, CINSTE CUI TE-A SCRIS!
sâmbătă, 14 septembrie 2024
by Mihaela Garlea
Probabil că primul impuls pe care îl generează titlul textului de față amintește de stilul arghezian în Ex Libris…: „Carte frumoasă cinste cui te-a scris/Încet gândită, gingaş cumpănită;/Eşti ca o floare, anume înflorită/Mâinilor mele, care te-au deschis…”. Și e firesc să fie așa pentru că rândurile de față vor vorbi despre cum a apărut o
- Published in Cartea de lângă noi..., Oameni și fapte, Teatru
FASCINAȚIA BIG BAND-URILOR, ÎNTRE IERI ȘI AZI (I)
sâmbătă, 29 iunie 2024
by Mihaela Garlea
Vineri, 28 iunie 2024, începând cu ora 19.00, pe strada Lăpușneanu și pe locul fostului restaurant-terasă „Iașul”, vis à vis de Cinematograful „Trianon” (fostul „Republica”) afișul anunța prin titlu și conținut o seară cu totul specială. Început cu un decalaj de aproximativ 30 de minute din motive tehnice, evenimentul s-a desfășurat pe două coordonate. Pe
- Published in Evenimente muzicale, Muzică, Oameni și fapte
FLY SYNCRET ENSEMBLE sau… MUZICA ÎN NUMELE PRIETENIEI
duminică, 16 iunie 2024
by Redacția Redacția
În istoria Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (fosta Şcoală de Muzică şi Declamaţiune de la Iaşi, apoi Conservator de Muzică şi Declamaţiune, Academie de Muzică şi Artă dramatică și apoi Institut de Artă), în domeniul muzical s-au înființat numeroase formații, ansambluri, grupuri alcătuite din studenți, profesori și absolvenți, în diferite formule, adesea
- Published in Interviul săptămânii, Muzică, Oameni și fapte, Sincretismul artelor
„PROGRAMUL” SPIRITUAL, ÎNTRE DORINȚĂ ȘI NEPUTINȚĂ
duminică, 28 ianuarie 2024
by Mihaela Garlea
Textul de față s-a conturat în urmă cu câteva luni în urma unei frumoase și interesante provocări și reprezintă o consecință a propriilor mele frământări apărute într-un context pe care îl voi explica în rândurile ce urmează. Aș începe, mai întâi, prin a mărturisi cu toată sinceritatea că m-aș bucura dacă ar exista mai des
- Published in Editorial, Sacralitate










