COLINDELE DE LA PALAT

Decembrie 2024, ziua a XI-a… Iași, Palatul Culturii.

Zis-a Domnul: Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere (Ev. Luca 12, 48-59). Nimic mai adevărat pentru toți cei prezenți în sala Henri Coandă cu ocazia Concertului de colinde din seara de 11 decembrie a acestui an. Fie că vorbim de public, fie că vorbim de artiști, generozitatea a fost cuvântul cheie al serii, fiecare dintre noi oferind mult, din multul ce i s-a dat. Inclusiv autoarea rândurilor de față, conf. univ. dr. Mihaela Gârlea, prezentatorul evenimentului.

Corul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, ce l-a avut la bagheta dirijorală pe profesorul conferențiar universitar doctor George Dumitriu, a poposit într-unul dintre cele mai încărcate de istorie locuri din zona Moldovei: Palatul Culturii. Însuși numele edificiului ne îndeamnă ca fiecare pas pe care-l facem pe acolo să fie însoțit de conștiința trează întru recunoștință pentru cei ce ne-au lăsat moșteniri irepetabile în artă, cultură, istorie, destin al națiunii. Sala Henri Coandă, cea în care a avut loc concertul propriu-zis, a fost cândva, printre altele, Sala cu juri ce aparținea de Palatul de justiție și administrație.

Purtând cu noi în gând acest fior al istoriei și al zidirilor de sute de ani, în seara de 11 decembrie ne-am așezat în inima colindului, în adâncul fibrei spirituale a poporului român, după ce în scenă au apărut pe rând membrii Corului Universității Naționale de „George Enescu” urmați de păstorul, păstrătorul și mereu iubitorul de oameni și de cânt, dirijorul George Dumitriu, pregătiți cu un program deosebit de ofertant, unul dens în care ne-am regăsit amintindu-ne de bucuriile copilăriei, de blândețea din glasul satului românesc, de forța focului din soba ce mistuie relele de pretutindeni, de smerenia omului în fața celui mai important moment al creștinătății: NAȘTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS!

Prima lucrare a fost un diptic semnat de compozitorul Viorel Munteanu intitulată Două Colinde introductive. Cea dintâi, Să ascultăm colindătorii a propus o atmosferă plină de voioșie, iar cea de-a doua, Colindăm, Doamne, prin canonul la patru voci, pare că și-a atins un scop măreț și anume acela de a induce în ascultător starea de meditație, de pace interioară, tot mai necesară omului contemporan…

Vestea Nașterii Domnului a fost și va rămâne pentru acest popor cea mai frumoasă și așteptată veste. Aceasta ne-a fost adusă de către membrii corului și dirijorul conf. univ. dr. George Dumitriu. În acest context, prin celebrele lucrări O, ce veste minunată scrisă de Dumitru G. Kiriac, Colindul clopotelor de Valentin Teodorian (o lucrare în care putem vedea cu ochii minții… întruparea Domnului Nostru Iisus Hristos…) și lucrarea Cerbul scrisă de Valentin Budilevschi (în care apar elemente de limbaj muzical specific folclorului arhaic)… ne-am conectat la Vestea tuturor veștilor! Am ascultat cu inima. Cea care ne spune întotdeauna ADEVĂRUL.

Concertul a continuat cu expuneri sonore ce au traversat trei limbaje muzicale distincte: Gh. Duțică, Achim Stoia și Tudor Jarda. Prima, prin lucrarea Astăzi s-a născut Iisus Hristos, compoziție a domnului profesor universitar doctor Gheorghe Duțică ne-a fost relevat o scriitură de mare profunzime semantică datorită textului inspirat alăturat unei melodii expresive într-o arhitectură constant graduală în mersul pe orizontală (viața) și pe verticală (Întâlnirea). Lucrarea a crescut de-a lungul timpului asemenea cozonacului autentic din vatra bunicilor, mai întâi pentru cor de voci egale, fiind apoi îmbogățită cu polifonie și armonie deosebit de inspirate, devenind astfel piatră de temelie în repertoriilor corurilor profesioniste din România. Domnul profesor Gheorghe Duțică rămâne omul sensibil, creator de școală, de oameni, de destine… Și ce bucurie că putem vorbi despre domnia sa la timpul prezent! Cea de-a doua lucrare, Suita de 3 colinde, semnată de Achim Stoia ne înfățișează într-un limbaj muzical coral contrastant trei cântece ardelenești (Colinda Judelui, Colo-n jos, Doamne, mai jos și Sus, mai sus pe vârf de munte), pornind de la la liniștea unui ler așezat, temperat, meditativ, la unul dinamic, articulat, plin de vigoare, prin schimbări metrice și diversitate agogică. Cea de-a treia, La casa di peste drum, de Tudor Jarda, cu siguranță ne-a întors în timpuri în care poposeam nerăbdători la porți sau uși închise, cu extazul specific copilăriei.

Colindul își are originea în cele mai vechi timpuri având mai întâi caracter păgân (manifestat nu doar la sărbători, ci și cu ocazii precum pețitul, culegerea recoltei, pescuitul, vânatul, războiul etc.). Ritualul era evocat prin dansuri în jurul focului, mese copioase, dramatizări, cântece, jocuri. Acest cântec tradițional a cunoscut de-a lungul câtorva mii de ani transformări semnificative atât din punct de vedere al momentului prezentării lui, al scopului, al elementelor de limbaj muzical, dar mai ales al atmosferei ce o generează. În acest context am ascultat Domnuleț și Domn din cer, de Gheorghe Cucu, Doi leroi, ler, Doamne, de Vasile Spătărelu (în care am sesizat traductibilele tranziții cromatice deosebit de expresive) și Bună dimineața la Moș Ajun, de Gheorghe Danga, în care pare să se desprindă invitația de dărui din ceea ce suntem fiecare, cu bucurie, printr-un limbaj muzical deosebit de mobilizator: mișcări pline de energie și vitalitate, contraste dinamice, prezența supleții părților solistice acolo unde ele apar. Trei viziuni componistice contrastante, cu particularități specifice epocii în care au fost scrise fiecare, dar toate trei profund conectate la marea sărbătoare: Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos!

Cititorule, om bun, ce este colindul pentru tine…? Îngăduie-mi să-ți cer să încercăm să ne amintim ce înseamnă colindul pentru fiecare dintre noi. Ce simțim atunci când ne gândim la acest cuvânt? Indiferent de vârstă, colindul este un dar pe care îl poți da și, deopotrivă, îl poți primi. Este poate cea mai sinceră formă de a transmite o emoție în strânsă legătură cu sine, dar mai ales cu Divinitatea, așa cum am simțit în seara de colinde de la Palat… și în lucrările Leru-i ler, de Teofil Coste, care ne-a adus bucuria Nașterii printr-un dialog într-un caracter liniștit, ca un cântec de leagăn, în care vocile feminine s-au împletit organic cu cele masculine sau în Vecerniile lui Ion Runcu. Încadrată în genul sacru liturgic, lucrarea Vecernii scrisă de Ion Runcu a rupt din liniaritatea stilistică a concertului, apelând la melodicitatea cântului psaltic ce conferă universului sonor o profundă sacralitate, generatoare de lumină lăuntrică. Lucrarea Vecernii nu putea fi înțeleasă mai bine decât de către soprana Oana Severin, conferențiar universitar doctor, profesor de Canto clasic, voce deosebit de expresivă, gândire muzicală elevată, abordare stilistică întotdeauna în caracter, în câteva cuvinte… mesager autentic al muzicii, indiferent de genul muzical abordat. Oana Severin a adus cu ea nu doar adevărul muzical, ci l-a conectat pe acesta la propria viață, la propriile convingeri, la propriul destin… Cea de-a treia lucrare, Bun gând s-o ganditu, de Tudor Jarda, ne-a oferit cântecul coral laic într-un limbaj muzical cu adânci rădăcini în cântecul popular, prezentând o scriitură polifonică specifică, inspirată din folclorul transilvănean românesc.

Acest ritual străvechi, colindul, cercetat cu deosebită minuțiozitate de-a lungul timpului de numeroși și înzestrați filosofi, cercetători, etnomuzicologi, folcloriști, precum Mircea Eliade, Pascal Bentoiu, Ovidiu Bârlea, George Breazul, Sabin Drăgoi, Vasile Filip, Zeno Vancea, Ovidiu Trifan, Timotei Popovici, Florin Bucescu, Viorel Bârleanu, Gheorghe Duțică și mulți alții (cu precădere legat de spațiul românesc), colindele din concert au argumentat și au cimentat dorința de purificare a fiecăruia dintre noi prin intermediul unor gânduri ce facilitează legătura dintre pământ și cer, dintre om și Creator.

A-nceput de ieri să cadă… Câte-un fulg, acum a stat… Nu ne spune asta în fiecare iarnă… George Coșbuc…? Lucrarea Iarna pe uliță, de Al. Pașcanu, este esența metaforelor poetice ale lui Coșbuc traduse prin veritabile metafore muzicale într-un discurs sonor descriptiv inedit în care satul românesc este sinteza dualismului dintre modalismul melodiei românești, în relații de tip canon și armoniile și ritmurile specifice jazzului în contraste ritmice, dinamice și de tempo, într-o multitudine de ipostaze vocale. Într-un articol semnat de colega mea Maria Moșuți, artist liric la Filarmonica de Stat Moldova din Iași și profesor asociat la Conservatorul ieșean, am găsit următoarea frază: „Iarna lui Pașcanu sună a clopoței, a chiot, a vuiet de sănii, a larmă de voie bună, dar sună și a nostalgie după toate acestea”. Cât de sugestiv…

În Ajunul Crăciunului casele își deschid ușile pentru a-l primi pe preot… cu Ajunul. Este un moment de reală bucurie, un bun prilej de a îmbina rugăciunea cu colindul, o pregătire temeinică, deosebit de emoționantă și de profundă pentru evenimentul întregii umanități: Nașterea Domnului. Colindele noastre românești sunt imnuri despre iertare, despre iubire, despre speranță, despre familie, despre generozitate… Adică despre toate cele ce ne sunt din ce în ce mai greu de obținut… Poate că ascultând lucrările Crăciunul, de Gheorghe CUCU, Drum de iarnă, de Victor Șebalin și Junii buni, colindători, de Sabin Păutza am reușit să așezăm în noi gândul bun al păcii, al recunoștinței, al adevărului despre noi, al acceptării și al iubirii frățești. Compozitorii menționați ne-au invitat fie la meditație, la rugăciune, fie la veselie, la joc, când în scriitură aerisită asemenea zborului fulgilor de nea în ninsoarea liniștită, când în limbaj dens, asemenea zarvei de pe pârtia plină de sănii. Nu au lipsit strigătele și îndemnurile cu busuioc și trandafiri, cu fete și ficiori! Și-am primit! Am primit cu bucurie!

Rădăcina colindului, profund înțelenită în folclorul autohton a făcut ca acest cântec să fie dintotdeauna sursă de inspirație în creația corală, devenind specie reprezentativă pentru spiritualitatea românească. Textele, temele alese, tonalitățile, mijloacele de expresie artistică fac din colind giuvaier inestimabil în imensul cufăr al perenității culturale românești. Odată cu acest concert am asistat la un adevăr istoric, cultural, artistic prin aducerea în mentalul colectiv al unor valori reper în literatura de specialitate, creațiile sau prelucrările unor muzicieni precum Achim Stoia, Viorel Munteanu, Sabin Drăgoi, Gheorghe Cucu, Tudor Jarda, Dumitru G. Kiriac, Teofil Coste, Alexandru Pașcanu, Vasile Spătărelu, Gheorghe Danga, Victor Șebalin, Valentin Teodorian, Ion Runcu, Valentin Budilevschi, Vinicius Grefiens, Gheorghe Duțică și Sabin Păutza.

Înainte de ultima lucrare a serii, Din bătrâni, din oameni buni, de Vinicius Grefiens (ce abundă de urări specifice), urmată de câteva bisuri cerute insistent de către public, membrii Corului Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași au primit din partea mea, ca prezentator, dar și ca profesor în universitate, cele mai calde mulțumiri, urări de pace și liniște alături de cei dragi: „Dragii noștri, ați făcut un lucru extraordinar, ați muncit enorm, ați adus bucurie în sufletele noastre! Sunteți așteptarea și bucuria părinților voștri, sunteți așteptarea și bucuria profesorilor voștri, sunteți așteptarea și bucuria publicului nostru drag. Vă mulțumim!”. Pe multe dintre chipurile acestor tineri am văzut lacrima recunoștinței…

În încheiere aș adăuga un gând pe care l-am exprimat și public în prezentarea mea. Dirijorul nu este doar cel care exprimă prin gesturi dirijorale intențiile compozitorului, elementele de conținut ale unei partituri… Dirijorul nu este doar cel care ține totul sub control. Eu cred că dirijorul este un artist. Unul care, cu har de la Dumnezeu… desăvârșește actul creator! Iar în sala Henri Coandă, în ziua a XI-a dintr-un decembrie al anului 2024 am avut la pupitru un mare artist. L-am urmărit din față, l-am avut în aria mea de vizibilitate pe de-a-ntregul. George Dumitriu este un mare artist al cărui limbaj dirijoral depășește cu mult imaginația cuiva care nu a avut șansa de a-l vedea din față.

Căci… Zis-a Domnul: Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere (Ev. Luca 12, 48-59). Mult ni s-a dat, mult ni se va cere, mult ni s-a încredințat, mult ni se va cere…

Și vom tot da! Rămâne doar să primiți!

SĂRBĂTORI FERICITE! LA MULȚI ANI!

Foto: Bogdan Chiroșcă