Seara de joi, 27 august 2026, a adus în inima publicului ieșean un proiect muzical inedit care s-a dovedit a fi un real succes, cel puțin din perspectiva celor care au ales să fie prezenți la eveniment.
Pornit la inițiativa artistului Aurelian Holeră, cunoscut muzician și promotor al tinerilor și mai puțin tinerilor artiști ieșeni din domeniul muzical, ineditul proiect JAZZ ÎN MAHALA a cunoscut acum, la prima ediție, un soi de metamorfoză, o transformare aproape organică, de la intenția unei seri de jazz cu inserții de lăutărie și folclor românesc, la configurația unei file de istorie. O istorie vie, autentică, vibrantă, actuală, puternic impactată de fiorul nostalgiei anilor de odinioară…: „Promovez oamenii pe care îi respect și evenimentele în care cred. Iar ieri a fost unul dintre acele evenimente. Ceea ce mi-a atras atenția, în primul rând, la afișul acestui concert a fost un singur cuvânt: «mahala». Pentru mine, mahala înseamnă copilărie. Am copilărit într-o mahala, vacanțele le petreceam la bunici într-o comunitate mare și unită, iar muzica veche a făcut parte din copilăria mea. Sunt melodii pe care le-am ascultat în casa bunicilor mei și pe care nu le-am mai auzit de foarte mult timp. Ieri, la Jazz în mahala – Lângă ulița mare, le-am regăsit. Și, pentru câteva clipe, nu mai eram la un concert. Eram din nou copil, în lumea bunicilor mei. Unele melodii mi-au adus amintiri atât de puternice, încât am avut lacrimi în ochi. Mihaela Gârlea și toți muzicienii care au fost pe scenă au reușit să transforme o seară de jazz într-o adevărată călătorie prin timp și prin amintiri. Mă bucur că am promovat acest eveniment înainte de a-l vedea și mă bucur și mai mult că am mers. Pentru că, până la urmă, asta vreau să fac aici, la Lady’s World – să vorbesc despre oameni pe care îi respect, despre locuri pe care le iubesc și despre evenimente în care cred”, Lady’s World.
Cântecul vechi cheamă la memorie, iar amintirile și reamintirile nu se pot construi decât cu oameni. Muzicienii prezenți pe scena Sălii „Eminescu” a Hotelului Traian în seara de 27 august au reușit să imprime sonor în mentalul colectiv sugestia unor timpuri care musteau de spiritul mahalalelor: „Am simțit ca m-am întors în timp. În odaia bunicilor, undeva între povești, joacă și muzica aceea lăutărească pe care n-am știut atunci cât de mult o voi iubi mai târziu… Jazz în mahala a readus la viață trecutul atât de frumos! Piese lăutărești de altădată, atât de cunoscute, au căpătat o viață nouă, jazzul dându-le libertate, dar păstrându-le și rădăcinile, în același timp. Solista serii, doamna Mihaela Gârlea a fost absolut minunată. Vocea ei a avut ceva foarte greu de explicat, o combinație atât de firească între jazz și acele inflexiuni lăutărești care te răscolesc. Mi-a plăcut enorm și felul în care domnia sa ne-a povestit despre drumul muzicii lăutărești. Parcă, între o piesă și alta, ne-a mai deschis o ușă către lumea de atunci. Iar instrumentiștii… ce bucurie să îi asculți! Improvizațiile lor au făcut ca fiecare moment să fie viu, neașteptat, aproape imposibil de repetat. Fiecare instrument a avut ceva de spus, fiecare dialog muzical a adăugat o nuanță aparte”, a spus Mădălina Manta.
Așadar, sonoritățile pianului (neobositul și inspiratul Aurelian Holeră), ale viorii (celebrul lăutar Marius Borcoi), ale contrabasului (muzicianul rafinat și efervescent John Mantucci) și ale tobelor (inegalabilul toboșar Lucian Maxim), alăturate paletei largi de expresie, tehnică și virtuozitate a solistei Mihaela Gârlea, au îmbrăcat haina anilor boemi în care muzica vibra la fiecare colț de urbe: „Jazz în mahala? O seară de emoție pură. De când am știut că se face acest proiect mi-am dorit să merg, doar că în momentul în care s-a pus afișul și am văzut data și ora am fost dezamăgită pentru că trebuia și eu la rândul meu să cânt. Dar, cum Dumnezeu știe exact unde să ne așeze… am ajuns unde mi-am dorit. La o întâlnire între folclor, muzica lăutărească românească și limbajul jazzului, interpretate de instrumentiști pe care îi respect enorm. Bunul meu prieten Aurelian Holeră, John Mantucci, Lucian Maxim și colegul meu cu care am împărțit scena mulți ani, Marius Borcoi. Mai mult decât atât, artista serii a fost cineva foarte drag mie, profesoara mea de la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași (de a cărei prietenie sunt onorată), una dintre cele mai valoroase voci de jazz pe care le avem. Vineri seara, pe scena Sălii „Eminescu” de la Hotel Traian și-au dat întâlnire rădăcinile muzicii noastre tradiționale cu improvizația și libertatea jazzului! M-a impresionat, mai presus de orice, intensitatea cu care Mihaela Gârlea și fiecare instrumentist trăiau muzica. Nu au fost simple reproduceri ale unor piese folclorice și lăutărești, au fost reinterpretări vii purtate de o mână de oameni extrem de talentați care păreau să respire aceeași notă în același timp. Vocea Mihaelei Gârlea a dat întregului concert o dimensiune aparte. Emoția ei, tehnica desăvârșită și felul în care a reușit să îmbine tradiția lăutărească cu rafinamentul jazzului m-au ținut cu sufletul la gură. A fost genul de concert în care simți că muzicienii nu cântă pentru public, ci împreună cu publicul. Energia de pe scenă se transmitea instant în sală, iar bucuria lor de a cânta devenea, treptat, bucuria noastră. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să definească seara, acela ar fi VIBRANT pentru că totul, de la primele acorduri până la ultima notă, a pulsat de viață, de emoție și de o bucurie molipsitoare. Așadar, seara de vineri fost o seară în care talentul muzicienilor din Iași a strălucit, iar tradiția și jazzul s-au întâlnit într-un dialog plin de căldură. Mulțumesc și sunt recunoscătoare!”, Mirela Pohodnicaru.
După cum putem înțelege, publicul a avut bucuria de a participa la un eveniment complex, nu doar din punct de vedere muzical. Seara a fost o călătorie în timp, dar și o importantă lecție de istorie despre mahalalele Iașului, despre locurile pe care altădată lăutari inspirați își cântau dorul, amarul, jalea, bucuria, dragostea.
Repertoriul propus a traversat decenii de muzică: de la Barbu Lăutaru (cu explicații muzicologice), la Anton Pann, Jean Mascopol, Ionel Tudorache, Maria Lătărețu, Romica Puceanu și alții: Un țîgan avea o casă, Ciuleandra, Mână birjar, Ochi negri, Ce dor, ce chin, ce jale!, Până când nu te iubeam și multe alte lucrări, sunt doar câteva popasuri sonore în care s-au împletit muzica lăutărească, folclorul cu limbajul jazzului: „Am ales să vin la concertul Jazz în mahala pentru că îi cunosc și îi apreciez pe oamenii implicați în acest proiect și știam că sunt artiști foarte talentați. Nu am avut nicio îndoială că va fi un spectacol reușit, însă ceea ce am descoperit a fost mai mult decât o simplă seară de muzică. Ideea de a prelucra piese lăutărești vechi și de a le îmbina cu elemente de jazz mi s-a părut foarte interesantă și am fost curioasă să văd cum vor fi reinterpretate. Cel mai mult m-a impresionat interacțiunea și conexiunea dintre artiști și public. Am simțit că nu există o distanță între cei de pe scenă și cei din sală, ci că toți facem parte din aceeași poveste. Mi-a plăcut foarte mult și faptul că fiecare dintre cei implicați în spectacol a avut propriul moment solo. Astfel, fiecare artist a avut ocazia să își pună în valoare personalitatea și talentul, iar împreună au reușit să creeze un spectacol foarte dinamic și complex. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a descrie seara de 27, acesta ar fi „complexitate”. Complexitate în ceea ce privește stilurile muzicale, emoțiile transmise, momentele individuale și felul în care toate aceste elemente s-au îmbinat într-un tot unitar. Jazz în mahala mi s-a părut o întâlnire foarte frumoasă între tradiția muzicii lăutărești și libertatea jazzului, ceea ce a dat pieselor vechi o perspectivă nouă, fără să le piardă farmecul original”, Andreea Otilia Teletin.
Ideea recitalului a fost tocmai aceea de a creiona o lume aparte, un peisaj plin de nostalgie din istoria muzicii românești, un tablou adesea nuanțat cu influențe din arealuri sonore diverse (de la vecini mai mult sau mai puțin apropiați), un soi de limbaj muzical românesc cu trăsături multietnice și multiculturale, în care au predominat modalismul, formulele ritmico-melodice din folclorul românesc, frazări doinite, inserții de balade, strigături, toate prelucrate în structuri sonore convergente către nucleul serii: JAZZUL: „O seară de jazz care a rămas în suflet! Am plecat de la recitalul de joi cu un sentiment frumos, acela că am fost martor la ceva sincer, făcut cu mult suflet și cu dragoste pentru muzică. Jazz în mahala nu a fost doar un concert. Pentru mine a fost o întâlnire cu muzica, dar și cu emoția și mulți oameni dragi. M-am bucurat mult să mă reîntâlnesc cu membrii formației serii, oameni pe care îi cunosc de foarte mulți ani. Poate că și acest lucru a făcut seara și mai specială. Artiștii de pe scenă, împreună, au creat o atmosferă frumoasă în care muzica ne-a apropiat și ne-a făcut să ne bucurăm de prezent, iar astfel de seri ne dau prilejul să ne revedem, să ascultăm muzică bună și să fim din nou împreună, măcar pentru câteva ore… Mi-aș dori din suflet ca această experiență să se repete și astfel de recitaluri să continue, pentru că avem nevoie de muzică, de întâlniri frumoase și, mai ales, de oameni care să ne aducă împreună. Felicitări Mihaela, felicitări tuturor! A fost frumos, a fost cu suflet și s-a simțit”, Mitruț.
„Nu sunt o cunoscătoare a genului, dar mixul de jazz și muzică lăutărească m-a fascinat”, Georgiana M.
„Am ales să vin la acest concert din iubire față de muzică și respect față de muzicienii prezenți pe scenă. Mă așteptam la un concert deosebit și chiar așa a și fost! Am fost impresionată de diversitatea repertoriului și de emoția transmisă prin fiecare piesă! Un singur cuvânt? Magie!”, Cristina Bucur.
„Am plecat acasă cu un singur gând: astfel de seri nu ar trebui să fie întâmplări. Jazz în mahala merită să devină tradiție! Pentru că, uneori, muzica nu te duce într-un loc nou, ci parcă te întoarce acasă”, Mădălina Manta.
Foto: Mirela Pohodnicaru, Radu Ultimescu, Ana Maria Anton
You must be logged in to post a comment.