OGLINDA…

2021 reprezintă primul an (din cei peste 48) în care mi-am dat voie să fac orice, dar cu mare folos, chiar dacă acest mare folos a însemnat și multe lecții de viață. Un an foarte lung, dacă ar fi să-l măsor după toate cele trăite.

Este singurul an în care simt cu adevărat că m-am pus și pe mine pe lista de priorități dăruindu-mi, iubindu-mă, cercetându-mă, dăltuindu-mă, bucurându-mă, certându-mă… E anul în care mi-am privit altfel viața, familia, cariera, ochii, trupul și mai ales inima, locul acela interior pe care nu va reuși nimeni vreodată să-l cuprindă în toată imensitatea lui. E anul care mi-a revelat trăiri de o tristețe copleșitoare, cum, deopotrivă mi-a adus incomensurabile și numeroase bucurii. Am trecut de la extaz la amărăciune cu viteza acceleratului prin halta neuitării lăsând în urmă întrebări fără răspuns, dezamăgire, un profund sentiment de nedreptate și o uriașă dorință de abandon. Este anul în care am ajuns la niște concluzii usturătoare vizavi de rădăcinile și caracterul omului, felul în care ne raportăm la cei din jur, felul în care ne alegem anturajul, ce anume ne atrage sau ne ține departe de o anumită persoană sau comunitate (mai mică sau mai mare), unde se duc amintirile, cum dispar respectul, dragostea, recunoștința, apoi despre măsura consistenței educației cuiva sau, dimpotrivă, lipsa solidității acesteia…

Mi-am aprofundat temeinic conceptul de autoeducație, prin asta înțelegând să privesc în trecut pentru a găsi sau nu scuze celor care mă surprind plăcut sau neplăcut astăzi. La trecutul meu mă refer, căci despre oglinda mea este vorba în aceste rânduri. Omul are de ales în viață. Unora ne vine timpul pentru alegeri încă din copilărie, altora mult mai târziu. Nu momentul alegerilor este esențial, ci Timpul și tipul lor. Există oameni care aleg greșit în mod constant. Priviți, desigur, dinspre oglinda mea! Căci anul acesta mi-am permis ca prin oglinda mea să văd și alte lucruri și alți oameni și alte atitudini și alte decizii și alte convingeri. Vă asigur, dragi cititori că una e să te uiți direct către acei oameni sau acele lucruri cu fața către ele și alta e să-ți fie proiectate prin prisma propriei oglinzi în care tu privești. Încercați acest exercițiu… Tot ce se perindă în planul secund al acelei reflecții vă va ajuta să vă vedeți pe voi, nu neapărat prin comparație cu alții, dar, cu siguranță mult mai obiectiv și mai benefic pentru identitatea voastră interioară. Aveți acest drept esențial de a vă vedea și altfel, cu propriii ochi, ținând în permanență în colțul lor imaginea altora.

Este anul în care am avut în mână sute de cărți, multe citite integral, altele doar capitole, fragmente ce m-au preocupat în mod deosebit, mai ales pe specificul domeniului meu de activitate: arta, cu precădere muzica. Un an al unor acumulări uriașe. Este anul în care mi-am depășit propriile așteptări în ceea ce privește capacitatea de a cerceta asiduu exact ca un explorator ahtiat după descoperire, carte după carte, rând după rând, cuvânt cu cuvânt. Culmea, câștigând și bani din această preocupare!

Este anul în care am renunțat definitiv la explicații ineficiente. Discuțiile sterile au ieșit din sfera mea de interes. Nu erau nici înainte o năzuință, dar de multe ori simțeam că nu am încotro. Cu prețul pierderii unui timp și a unei energii atât de prețioase… pentru un rezultat de tipul mulțimea vidă. Este anul în care am ales să scriu decât să mă cert cu lumea, am preferat să aștern în rânduri ceea ce mă doare, ceea ce mi se pare greșit, nepretinzând vreodată că am dreptate absolută. Este anul în care am decis să renunț decât să caut dreptatea, anul în care am hotărât să iert sau să ignor, chiar și în relația cu oameni foarte apropiați, căci, nu-i așa, de unde vin apăsările și frământările cele mai puternice?

Este anul în care am hotărât că trebuie să am cu adevărat un preot duhovnic. Nu din an în Paște, nu fictiv, nu la întâmplare. Nu. Unul autentic, prezent, căutător. Unul care să conteze fundamental pe nesfârșitul meu drum către idealul spiritualității: mântuirea. Acel om există în viața mea și, privindu-l prin oglinda despre care vă vorbesc, îmi dau seama că locul lui poate fi exact locul meu. Pentru că trimisul, rugătorul, martor al suferințelor sau bucuriilor mele, purtătorul poverii păcatelor mele îmi știe sufletul și îl cercetează și îl vindecă, el, preotul duhovnic, doctorul vindecător de răni…

Este anul în care am scris enorm, am plâns mult, am râs mult, am iubit mult, am căutat mult, am dăruit mult, am înțeles mult, am umblat mult, am citit mult, am supărat mult, am iertat mult, am ignorat mult, m-am rugat mult, am muncit mult, am pierdut mult, am câștigat mult, am trăit mult, am primit mult. Este anul din care ies ca o supraviețuitoare, învingătoare în lupta cu propriul destin, cu o oglindă mai curată și mai capabilă să vadă mai ales primul plan, dar, cu îngăduință, și pe cel de-al doilea.