VESTIRI ÎN GLASURI ÎNGEREȘTI

Bucură-te, Mireasă, căci lumea a dat de știre împlinirea tainei celei din veac a întrupării Fiului Tău, Fecioară!

În ziua de 25 martie, spre ceasul al șaptelea din seară, Catedrala Mitropolitană din Iași s-a înveșmântat cu aripi de arhangheli și, în miresme de crini și lumini de făclii, și-a ocrotit credincioșii veniți în sfântul locaș spre bună și dulce înduhovnicire, prin slove și sunete așezate magistral în glasurile membrilor Corului academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” din Iași, conduse spre sublim și în manieră desăvârșită de către dirijoarea Consuela Radu-Țaga: „Este un concert închinat Maicii Vieții…, iar repertoriul din această seară este unul inedit de mare sensibilitate și frumusețe, acesta cuprinzând nu mai puțin de șapte prime audiții”, a precizat doamna dirijor în deschiderea binecuvântatei seri.

Poate nu întâmplător, Filarmonica „Moldova” din Iași a ales ca și cu ocazia Concertului Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară! să marcheze numeroase date importante din istoria muzicii prin stabilirea repertoriului. Astfel, în Catedrala Mitropolitană, la 120 de ani de la trecerea în veșnicie a patronului corului academic, compozitorul, muzicologul și dirijorul Gavriil Musicescu, la 60 de ani de la moartea lui Paul Constantinescu, la 150 de ani de la nașterea lui Serghei Rahmaninov și la 130 de ani de la moartea lui Piotr Ilici Ceaikovski s-au făcut auzite lucrări ale muzicienilor menționați, dar și ale altor compozitori, mărturii-pansament pentru suflet.

Caracterul aproape ciclic al tematicii alese a fost dat de succesiunea bine gândită a elementelor constitutive ale concertului sub forma unei sfinte și tămăduitoare cărți. Astfel, pornind de la Alexei Zaharov cu Bunavestire (prima lucrare și primă audiție) și până la Minune prea mare a lui Paul Constantinescu (ultima), concertul și-a etalat filele muzicale surprinzând generos crâmpeie din Podobie a lui Paul Constantinescu, De tine se bucură a lui Alexandru Podoleanu (primă audiție), Rugăciunea (Sub milostivirea Ta) semnată de Gavriil Musicescu, Axion la Bunavestire, a lui Ioan Dumitru Chirescu (primă audiție), continuând cu Axionul semnat de Diana Vodă (primă audiție), Rugăciune din Diptic religios al lui Sabin Pautza, urmate de cinci lucrări din repertoriul rus (Rahmaninov, Ceaikovski și Chesnokov), din care trei, prime audiții, iar două cântate recent la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” – toate, veritabile bijuterii corale așezate într-un frumos șirag de metanii.

Mai întâi, în Bunavestire a lui Alexei Zaharov, trimisul din Cer, Gavriil, vine în Nazaret (locul nașterii lui Iisus) într-o tonalitate majoră, pozitivă, să vestească zămislirea, pe arcuri sonore mici, sub forma unor motive repetitive ritmico-melodic, în planuri complementare, convingătoare, profund vocalizate (cer, Gavriil, bine, zămislirea, cugeta, Fecioară, nască, Aliluia). El este uimit și meditează în fața minunii… Căci, cum e cu putință, Doamne, ca din pântecele Fecioarei să vină „Cel ce este necuprins întru cei de sus”, Cel ce are Pământul la picioare?… O minune oblăduită de heruvimii cu câte șase aripi, în fața căreia Arhanghelul aproape că-și sugrumă uluirea, chiar neputința, prin discursul muzical ce sugerează slăbiciunea sufletească, urmată de speranța și confirmarea Adevărului, prin revenirea la vestea cu convingere, prin Aliluia, a Întrupării.

Rămânem în fața tabloului în care Arhanghelul Gavriil se minunează. În lucrarea Podobie, semnată de Paul Constantinescu, heruvimii (corul) invită la contemplație și slavă într-un discurs ritmico-melodic echilibrat, aproape simetric în care apar schimbări de metrică din binar în ternar și invers (anticipând prezența mai multor personaje – cor și solist), în nuanțe deosebit de expresive. Soprana Nicoleta Honciuc Manolache dialoghează cu Fecioara Maria. Suav, pur, smerit. Niciun sunet nu iese din tiparul stilistic al genului.  Îi răspund și o completează vocile îngerești ale corului, în caracter predominant responsorial, dar și cu isonul, în armonizări ce apar progresiv la alto și sopran, apoi la tenor și mai apoi în linia basului. Invocarea perpetuă (într-un forte bine conturat) a versului „Bucură-te! Ceea ce ești cu daruri dăruită!” – ce face trimitere la un pasaj din Troparul Născătoarei de Dumnezeu: „Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre” – se comportă ca un „acoperământ” al fragmentului intermediar, la unison (finalizat în terță mică), cu aspect de parlando în care discursul pare să reunească toată suflarea în credință, cu chemarea „Bucură-te! Ceea ce ești cu daruri dăruită!” de la forte la piano pianissimo.

Scriitura în canon (dar și contrapunctică) din debutul și finalul lucrării De tine se bucură (pe care ne-o amintim sub o formă sau alta de la Sf. Liturghie) a lui Alexandru Podoleanu trimite cu gândul la chemarea toacei în zi de duminică, când, rând pe rând ne ocupăm locul în Sf. Biserică pentru a ne bucura din toată făptura. Scriitura este una simplă, aducând ca o adiere, odihnă sufletească. Discursul este simplu, fără elemente neașteptate, vocile poartă amprenta unei „întovărășiri” de înaltă vibrație spirituală. Vizual, în prima parte, partitura imprimă imaginea mersului domol, dar sigur, pe cărarea ce duce la biserica din deal. În partea a doua, ne aflăm chiar în fața Maicii Domnului. Mai ales intervalele mici (secundele) aduc fărâma de grijă, de dragoste și de alint pe care orice om o așteaptă de la maica sa…

            Sopranele Nicoleta Manolache și Maria Moșuti, mezzosopranele Ioana-Andreea Cozma și Ana Manuela Arădoaie au adus Rugăciunea (Sub milostivirea Ta) a lui Gavriil Musicescu într-o ipostază de justă universalitate prin tratarea discursului muzical în care apar, de asemenea, elemente de scriitură specifică tratării contrapunctice, însă mult mai pronunțate. Deși toate cele patru voci își fac intrarea în nuanță de piano și parcurg același traseu al nuanțelor, ele reușesc să se identifice în planurile sonore prin modalitatea de a fraza, cu emisii sonore și timbralitate particulare. Voci bine șlefuite, vădit preocupate ca nimic să nu fie în zadar. „Rugăciunile nostre nu le trece cu viderea” în tutti mai întâi în registrul grav, urmate de registrul acut conturează și mai bine disperarea, nădejdea sufocantă întru nepieire, iar repetiția „Nu le trece cu viderea” tot în tutti, urmată de reintrarea (contrapunctică) a celor patru voci conducătoare pe cuvintele „întru necazuri” ce dialoghează cu mulțimea (corul), „Nu le trece cu viderea” sau „Ci din primejdii mă izbăvește” în dialog cu corul (care răspunde) duc discursul literar-religios-muzical spre ideea concluzivă de rugăciune supremă cu smerenie către „una curată, una binecuvântată”, Fecioara Maria.

Prima audiție a lucrării Axion la Bunavestire, a lui Ioan Dumitru Chirescu (după melodia lui Macarie Ieromonahul, glasul IV, „aghia”, „leghetos”, diatonic) a relevat o melodicitate cu totul specială în scriitura polifonică a compozitorului. Toate vocile sunt importante și evidențiate. Toate cuvintele își găsesc cu prisosință locul, iar cântarea în sine lasă la vedere o reală comuniune între cântăreț și spiritul locului și al scriiturii, în fond o relație afectivă, ancorată în semantica liturgică a conținutului axionului. Lucrarea abundă de notații muzicale dintre care se evidențiază scriitura densă la toate vocile, alternanța metrului binar/ternar, nuanțele diverse, progresive, iar agogica trece prin diferite modificări cu rolul de a contura mai pronunțat anumite părți sau idei al conținutului muzical.

Lucrarea Axion semnată de Diana Vodă (primă audiție) pornește de la textul Axionului duminical Cuvine-se cu adevărat și se remarcă prin câteva particularități de limbaj. Pe de o parte, compozitoarea apelează la tehnica glissando pe tot parcursul lucrării, de la primul portativ până la ultimul, ceea ce, alăturat apogiaturilor diverse, creează un efect sonor ce amintește de muzica psaltică, sugestie sesizabilă mai ales pe notele lungi. Acest fel de abordare vocală conferă mersului melodic și sensului retoricii o anumită greutate, în sens religios, ca o povară despre care lumea creștină spune că o avem de dus, asemenea Mântuitorului. Pe de altă parte, Diana Vodă folosește M-ul mut ca strategie de emisie sonoră, asemenea unui ison-pedală, mai întâi în linia basului, apoi, către final, în sopran, iar la sfârșitul lucrării acesta revine în registrul grav, ca o reîntoarcere în matca sonor-spirituală. Nu în ultimul rând, lucrarea aduce ipostaze de scriitură contemporană prin dese disonanțe date de organizări sonore în care, de exemplu, dintr-un nucleu melodic pornesc două secunde mici (ascendentă și descendentă) care, suprapuse, generează o secundă mare, rezultatul fiind unul neașteptat pentru ascultător, inedit, cu rol deosebit de important din punct de vedere al expresivității. Chiar și în cazul altor intervale, această modalitate de tratare a materialului sonor pune în evidență capacitatea extraordinară a vocilor nu doar de a reda fidel partitura, ci și de a-i conferi acel grad de înduhovnicire, religiozitate, taină. În același context, desele cromatisme contribuie și mai mult la prelucrarea materialului sonor, acestea regăsindu-se în toate registrele, dar mai ales la vocile înalte, adică cele care se disting cel mai mult din punct de vedere al intensității. Se observă, de asemenea, utilizarea unui ambitus lărgit (mai ales în registrul grav), precum și aplecarea către valorificarea în mod substanțial a vocilor medii și grave, atât cele feminine, cât și cele bărbătești. Slavă Corului, slavă dirijorului pentru cum au reușit să interpreteze o asemenea lucrare-provocare!

După cum și titlul ne arată, lucrarea Diptic religios semnat de Sabin Pautza este alcătuită din două părți: prima parte se intitulează Rugăciune, pe versuri după Mihai Eminescu (cântată în concertul despre care consemnăm), iar partea a doua se intitulează Tatăl Nostru. Așa cum ne-a obișnuit, compozitorul Sabin Pautza scrie într-un limbaj deosebit de generos: fraze ample, diversitate metrică, agogică în relație de complementaritate cu forma discursului muzical, apariția punctelor culminante pe cuvinte cheie (clară, Maică, Marie, interjecția O!), sublinierea și în partitură a cuvintelor cu rol profund semantic, prin așezarea diferitelor accente pe anumite silabe etc.

Astfel, Sabin Pautza ne așază și se așază în fața icoanei cu „Maica Preacurata și pururea Fecioara, Maria” într-o rugăciune colectivă pentru a ne fi ascultate „a noastre plângeri”, smeriți și conștienți de ceea ce suntem pe pământ… Doar o umbră. Și vis. Dintru început se simte gradul de apropiere și progresia mersului ascendent către chipul Maicii. „Marie” devine treptat un om real cu care închinătorul prinde a vorbi, direct și personal. Această apropiere este sugerată prin succesiunea intrării vocilor (bas, tenor, alto și apoi sopran), prin mersul crescător al gradualității nuanțelor de la piano la forte și revenirea în piano, prin desenul melodic al vocilor înalte, dar și prin prelucrarea textului Rugăciune către Maica Domnului, scrisă în anul 1878 de Mihai Eminescu, poet despre care știm că a fost inspirat de mic copil de spiritul Mănăstirii Agafton, de rugăciunile celor trei mătuși ale sale, călugărițe.

Luceafărul eminescian are valențe de candelă, o lumină sfântă ce-l face pe om părtaș la dragostea lui Dumnezeu, un fir de aer cald ce are forța de a pătrunde prin privire către sufletul omului, o pace cât un bob de ceară împletită cu șuvițe de viață… și de moarte. Iar candela ne-a fost întreținută cu lumină și căldură de vocile îngerești ale corului.

Concertul a continuat cu prezentarea unor lucrări corale de inspirație religioasă din repertoriul rus. O muzică la fel de sublimă, cu rezonanțe ce transced dincolo de noi, o emoționantă lecție de credință pentru care fiecare dintre cei trei compozitori (Rahmaninov, Cesnokov și Ceaikovski) au lăsat mărturii incontestabile, după cum știm, nu doar în genul coral, nu doar în muzică… Un popor căruia îi datorăm enorm din punct de vedere cultural, astăzi în anul 2023, când suntem uluiți de ceea ce se întâmplă în acea parte de lume.

Bogoroditse Devo, Vsenoshchnoe bdenie Op. 37, nr. 6 de Serghei Rahmaninov face parte din cele cincisprezece părți  ale Vecerniilor op. 37 (lucrare compusă în anul 1915 și considerată ca fiind una dintre cele mai mari realizări ale muzicii ortodoxe ruse) și se traduce Maica Domnului, Rugăciune din slujba care era ținută toată noaptea, iar textul spune: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te!, Ceea ce ești plină de dar, Marie, Domnul este cu tine!, Binecuvântată ești tu între femei, Și binecuvântat este rodul pântecelui tău, Că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!”.

Deși textul trimite la bucurie, muzica lui Rahmaninov debutează într-o notă tristă, meditativă. Nuanțele mici, de la pp la mp și p sunt decupate de punctul culminant al lucrării, în ff, unde textul spune „Fecioară, Bucură-Te” (în sopran), vers încastrat între celelalte planuri sonore de cuvintele „Binecuvântată ești tu între femei, Și binecuvântat este rodul pântecelui tău, Că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!”, urmate de revenirea la nuanțe mici, traseu muzical pe care membrii corului par să ducă, unul câte unul, jertfe la icoana Sfintei Fecioare.

Совет превечный, de Павел Григорьевич Чесноков, adică Sfatul cel de veci (ca subînțeles se referă la întâlnirea tainică a Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) de Pavel Grigorievici Cesnokov se traduce: „Gavriil, descoperind-l ție, Fecioară, A stat înaintea ta, închinându-se și zicând ție: Bucură-te, pământ nesemănat! Bucură-te, rug nears! Bucură-te, adânc cu anevoie de privit! Bucură-te, pod care duci către ceruri, Și scară înaltă până la cer, Pe care a văzut-o Iacob! Bucură-te, năstrapă dumnezeiască a manei! Bucură-te, dezlegare a blestemului! Bucură-te, chemarea lui Adam, Domnul este cu tine!”.

Sfatul cel de veci este scrisă pentru cor bărbătesc și solist. Scriitura te țintuiește fără grai. Simplă, aerisită, aproape palpabilă, atmosfera cântecului își atinge scopul: cheamă la rugăciune, în sfaturi tainice. Vocea baritonului Ciprian-Iulian Rusu tânguie, mângâie, vindecă. Acompaniamentul vocilor bărbătești se comportă asemenea veșnicului sobor care, cu pas liniștit, dar hotărât, poartă Sfânta Credință pe umeri și în suflet împărțind-o cu mărinimie, nouă.

Dostoino esti, de Piotr Ilici Ceaikovski înseamnă Este vrednic, se referă la rugăciunea în care o slăvim pe Maica Domnului, iar traducerea textului spune: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fecioară și prea nevinovată, Și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii, Și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, Care, fără stricăciune, Pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, Pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim! Pre toți și pre toate!”.

Preocupat major de destinul uman, Ceaikovski lasă amprenta sa și în această creație printr-o simplitate debordantă, deși scriitura nu este deloc una facilă, planurile armonice fiind deosebit de complexe, în dezvoltări ample, riguros organizate și profund ancorate în melodicitatea-i renumită, plină de sensibilitate și expresivitate.

Dacă mai era nevoie, încă o dată, spre finalul concertului, prin cele două părți ale Vecerniilor lui Serghei Rahmaninov, V Molitvah Neusîpaiușiuiu, op. 37, nr. 15a (condacul Adormirii Maicii Domnului) și В молитвах неусыпающую, op. 37, nr. 15b se observă aplecarea compozitorului către temele vechilor cântări bisericești rusești în care apar elemente de limbaj muzical responsorial, dar și antifonic. Dramatismul scriiturii este conturat mai ales de melodiile vibrante, ale căror teme se întrepătrund, alcătuind un bloc sonor unitar, de o deosebită monumentalitate. Sorgintea și netăgăduita dragoste față de țara-mamă a compozitorului se reflectă major și în Vecernii. Pianist de geniu, Rahmaninov scrie în genul coral, de ca și cum fiecare voce ar putea fi asemenea unei clape a claviaturii, cu potențial sonor nelimitat! Vocile corului au lăsat la rândul lor mărturie că vocea umană, la rândul său, nu are limite, fiind deopotrivă instrument, om, suflet.

Iată ce spun textele celor două părți. V Molitvah Neusîpaiușiuiu se traduce Apărătoare Doamnă, iar textul spune: „Pe Născătoarea de Dumnezeu, Ceea ce este în rugăciuni neadormită și de folosință, Nădejdea cea neschimbată, Mormântul și moartea nu au ținut-o, Căci, ca pe Maica Vieții, la viață a mutat-o, Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc!”. В молитвах неусыпающую se traduce În rugăciunile neadormitei, iar textul spune: „Apărătoare Doamnă, pentru biruință, Izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi, Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, Slobozește-ne din toate nevoile, Ca să-ți cântăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”.

Iată, ca un laitmotiv, Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară! se numește și concertul despre care am consemnat în rândurile de față, susținut recent la Catedrala Mitropolitană de Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” din Iași având-o la pupitrul dirijoral pe doamna lect. univ. dr. Consuela Radu-Țaga. Evenimentul plin de îmbogățiri spirituale s-a încheiat cu podobia Minune prea mare a lui Paul Constantinescu. Ardent practicant al cultului ortodox, compozitorul aduce melosul muzicii bizantine în prim planul gândirii sale muzicale (amintindu-ne, parcă, celebrele sale Oratorii). Ceea ce captează aproape instantaneu la scriitura lui Paul Constantinescu sunt melodia și textul, adesea scrise sub aură de imn. Nu mai puțin importantă este armonia și polifonia întâlnită și în această Podobie, în care modalismul și, adesea, citatele generează dramaturgia discursului muzical construit în cheia unui sobrietăți elevate. Variațiile metrice, mersul liniștit pe un ambitus lejer, atmosfera pioasă, cu o culminație spre finalul lucrării pe versul „Să ne dăruiască nouă mare milă” au sădit în mentalul colectiv meditația, ca formă supremă de redescoperire a sinelui, o construcție muzicală asemenea unei oglinzi interioare în care ar fi bine să privim cât mai des…

Arta dirijorală se află într-o perioadă de mare efervescență creatoare, iar Consuela Radu-Țaga dovedește cu prisosință faptul că a fi dirijor ține de credință și cunoaștere, de asumare și curaj. Felicitări tuturor!

Nota: Mulțumim celor care au sprijinit cu traducerile textelor celor cinci lucrări cântate în limba rusă (Ciprian-Iulian Rusu, Dmytro Melnyk, Inna Karnaeva și Laura Mogorean)

Foto: Arhiva Filarmonicii de Stat din Iași.