Aflat la cea de-a XXV-a ediție, Colocviul Național de Muzicologie, desfășurat în perioada 24-25 martie la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, a pus din nou cetatea moldavă pe harta prestigioaselor manifestări culturale, artistice, didactice și de cercetare.
Ancorat în infinitul și fascinantul univers al artei sonore, la fiecare ediție organizatorii aduc în mentalul colectiv intelectuali de seamă în domeniul muzical, contemporani cu noi sau trecuți în lumina stelară. Astfel, pe lângă generarea rolului de catalizator între iubitorii, pasionații și practicienii în sfera muzicii, evenimentul și-a propus să rămână „o consecventă reverență și aducere aminte, rememorare către cei vechi, înaintașii noștri, cei care ne-au format pe noi, dascălii de azi și o colaborare cu noua generație, făcându-se o legătură între trecut, prezent și viitor”, după cum aflăm de la doamna profesor Maria Georgeta Popescu (fondator și coordonator al colocviului).
Anul acesta, pe lângă permanentul patronaj al fondatorului Școlii de Muzicologie ieșeană, regretatul profesor universitar George Pascu, evenimentul a stat sub auspiciile memoriei uneia dintre cele mai proeminente personalități pe care le-a avut domeniul componistic și învățământul muzical românesc, compozitorul și profesorul Anton Zeman.
În prima zi a evenimentului, în Sala Eduard Caudella din Casa Balș a zăbovit emoția, în forma cea mai sublimă cu putință. Trăiri de înaltă vibrație spirituală și-au avut rădăcini în discursul plin de delicatețe al doamnei profesor Maria Georgeta Popescu, apoi în imaginile reprezentative de la cele douăzeci și cinci de ediții ale colocviului (comentate pe alocuri de aceeași doamnă profesor), apoi în prezentarea și lansarea volumului al XVIII-lea Studii de Muzicologie, îngrijit de doamna conf. univ. dr. Diana Andron (director al Editurii Artes), inspirat om de sunet, literă și faptă.
Momentele dedicate IN MEMORIAM – ANTON ZEMAN s-au succedat într-o atmosferă de liniște, nostalgie, veselie, „Ca o dumbravă minunată”, asemenea lucrării corale pentru copii semnată de compozitor, al cărui spirit a fost adus în mijlocul nostru cu recunoștință și vie amintire. Căci și astăzi, profesori, dirijori, compozitori, muzicologi sau interpreți poartă amprenta harului său. Ne-am amintit de Anton Zeman prin Corul de copii al Municipiului Iași, care, împreună cu doamna dirijor Raluca Zaharia ne-au adus fragmente din Suita „Copilăria unui zbor” (Voci de primăvară, Cântec de leagăn și Bună dimineața), lucrare scrisă în 1976 pentru cor de copii și orchestră, pe versuri de Iancu Șerban. Au urmat prezentarea personalității Anton Zeman de către doamna lect. univ. dr. Anca Sîrbu, lansarea volumului Anton Zeman. Studiu monografic, autor prof. dr. Laurențiu Palade, precum și evocarea nostalgicelor amintiri și impresii legate de omul și muzicianul Anton Zeman, pioase gânduri venite din partea doamnelor prof. univ. dr. Carmen Chelaru și prof. univ. dr. Laura Vasiliu, precum și de la domnul prof. Ilie Hrubaru.
Prima zi a Colocviului Național de Muzicologie s-a încheiat cu prezența încântătoare a Corului Cantissimo al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice (specializarea Canto) a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, dirijat de lect. univ. dr. Consuela Radu Țaga. Am ascultat cu bucurie Trandafir de pe costișă, lucrare pentru cor de fete și trei lucrări pentru cor mixt: Dorule, dor, Foicica macului, Noi umblăm și corindăm.
Cea de-a doua zi a manifestării a împlinit dorința declarată a organizatorilor, aceea de a oferi „un spațiu de comunicare și prilej de auto-perfecționare unei palete largi de muzicieni, incluzându-i și pe cei în formare – studenți, elevi” (Maria Georgeta Popescu).
Pe tot parcursul zilei, sub atenta grijă a doamnelor prof. Maria Georgeta Popescu și conf. univ. dr. Diana Andron, am urmărit live, dar și online, prelegeri extrem de interesante prezentate de teoreticieni sau interpreți, cadre didactice, doctoranzi, studenți, masteranzi și elevi din Iași și din țară, într-o covârșitoare și binefăcătoare diversitate de teme, preocupări și surse bibliografice. Un moment distinct în arhitectura zilei a însemnat lansarea volumului „Cântece nomade” de Cornel Țăranu. Rezonanțe sonore prin cioburi de oglindă, semnat de conf. univ. dr. Ioan Pop de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.
În finalul acestor rânduri se cuvine să remarcăm un fapt deosebit de îmbucurător: nivelul de implicare în pregătirea temelor colocviului, calitatea conținutului și acuratețea prezentării au stat pe aceeași treaptă științifică, atât în rândul profesorilor și cercetărilor cu experiență, cât și în rândul celor tineri. Poate nu întâmplător, având în vedere, pe de o parte, faptul că elevii, studenții și masteranzii sunt vlăstare ale instituțiilor de învățământ artistic, iar, pe de altă parte, coordonatorii lor fac parte din pleiada noului val de profesori de elită ai învățământului preuniversitar sau universitar: prof. dr. Carmen Almășanu și prof. dr. Veaceslav Bînzari (Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”), lect. univ. dr. Mihaela Balan, lect. univ. dr. Adrian Sîrbu și conf. univ. dr. Loredana Iațeșen (Universitatea Națională de Arte „George Enescu”).
Felicitări întregii echipe și partenerilor care au făcut posibil ca și în acest an să ne bucurăm cu recunoștință de neuitare, în revelații și armonii de primăvară: Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, Inspectoratul Școlar Județean, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Centrul de Cercetare „Știința muzicii”, Editura Artes, precum și minunaților dascăli și oameni credincioși muzicii, prof. Maria Georgeta Popescu, prof. univ. dr. Gheorghe Duțică, conf. univ. dr. Diana Andron, prof. dr. Loredana-Elena Filipescu, prof. dr. Gabriela Rusu, prof. dr. Ilie Gorovei, prof. Tatiana Bejan, prof. Ciprian Juncă, dr. ing. Carmen Tiță și IT Victor Dănilă.
Ne revedem în 2024!
Sursă foto: http://muzicologie.ro/editia-2023
You must be logged in to post a comment.