Marți, 10 decembrie, ora 19 punct. Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.

Tierra Sin Pan este un ansamblu alcătuit din muzicieni profesioniști care cântă de când se știu fiind conectați în diferite proiecte naționale și internaționale ca interpreți sau profesori. Unii sunt cadre didactice la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași cum ar fi lect.univ.dr. Raluca Dobre – vioară, lect.univ.dr. Luminița Ciobanu – violă, lect.univ.dr. Edit Arva – pian sau lect.univ.dr. Mihaela Gârlea – voce. Alții sunt instrumentiști ai Orchestrei Filarmonicii „Moldova” din Iași, precum Theodor Popescu – percuție sau Constantin Bîzgă – contrabas. Acordeonistul ansamblului, Romeo Luchian, este profesor la Școala Populară de Arte „Titel Popovici”.
Ansamblul Tierra Sin Pan a luat fiinţă în toamna 2008 iniţial din dorinţa a cinci muzicieni de a promova muzica de tango a lui Astor Piazzolla. Primul recital susţinut în decembrie 2008 a demonstrat membrilor ansamblului că acest stil de muzică nu numai că rezonează cu publicul, dar şi că îşi caută chiar emisarii în aceste locuri ale Moldovei. Componenţa inițială a cvintetului era alcătuită din absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi şi animatori ai vieţii muzicale ieşene: Raluca Dobre – vioară – lector universitar doctor la Departamentul I, Facultatea de Interpretare muzicală din cadrul Universităţii de Arte „G. Enescu” Iaşi, Luminiţa Ciobanu – violă – lector universitar doctor la Departamentul I, Facultatea de Interpretare muzicală din cadrul Universităţii de Arte „G. Enescu” Iaşi, Mihaela Gina Pavel – pian – asistent universitar doctor la catedra I, Facultatea de Interpretare muzicală din cadrul Universităţii de Arte „G. Enescu” Iaşi; Vasile Ţuţu – acordeon – artist instrumentist (contrabas) în cadrul orchestrei Operei Naţionale Române Iaşi; Vlad Titieanu – contrabas – artist instrumentist, şef de partidă (contrabas) în cadrul Operei Naţionale Române Iaşi.
În cadrul diferitelor recitaluri susţinute până acum, Tierra Sin Pan a avut colaboratori-invitaţi din rândul studenţilor Universităţii de Arte, dansatori din cadrul diferitelor cluburi profesioniste de dans şi, în repetate rânduri, a colaborat cu soprana Simona Titieanu, solistă a Operei Naţionale Române Iaşi şi cu Theo Popescu – percuţie, artist instrumentist în cadrul filarmonicii ieșene.
În formula actuală, marți, 10 decembrie la ora 19.00 Ansamblul Tierra Sin Pan vă așteaptă în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași la o întâlnire plină de emoție, bucurie și iubire!

You must be logged in to post a comment.