Tierra sin Pan – lumi contopite în infinit sonor

Fiecare călătorie stă scrisă în noi. Cărări tăinuite își dau la o parte vegetația unui timp al căutărilor copleșitoare lăsând să se întrevadă urmele adânci ale vechilor răspunsuri, aceleași, dar de fiecare dată altfel… Urmele strigă a dor. Pașii devin cu fiecare zi mai febrili, grăbiți să ajungă acolo unde își dau întâlnire ca într-un ceremonial aproape religios, inimi. Sala de concert. Scena.

Era o zi de vară. 20 iunie 2019. Ora 19.00. Tierra sin Pan pe afiș și în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.

Cupola ce se ridica semeață deasupra noastră, chema. Ochii hămesiți de frumos, aruncători de soare și lumină, ni s-au intersectat, devenind un șirag de mărgăritare ce-au așteptat să fie mângâiate una câte una. 17 cărări. 17 perle ca un mănunchi de surâsuri împletite cu candoare, frământări, iubiri, zbucium, joc, dezamăgiri, inocență, dramatism aflate toate într-o permanentă și perfectă armonie interioară.

Ne-am îmbarcat în Argentina, patria tangoului și locul în care în anul 1921 se năștea Astor Piazzolla, compozitor de geniu, dirijor, spirit inovator, cel care ne-a lăsat un imens repertoriu ce abundă de inspirație și originalitate și cel care avea să genereze apariția mișcării Tierra sin Pan în urmă cu mai bine de zece ani.

Libertango, Adiós Nonino, Oblivion l-au adus mai aproape pe marele Piazzolla prin veșnicul tango al iubirilor pasionale, trupești și netrupești, pământene și nepământene într-o dinamică profund contrastantă în care sonoritățile propuse de Ansamblul Tierra sin Pan au completat tabloul sonor instrumental într-o inedită ipostază venită mai ales din aranjamentele orchestrale. Payadora (scrisă Julián Plaza, compozitor, bandoneonist, dirijor și pianist argentinian), Por una Cabeza (semnată de Carlos Gardel, născut în Franța, dar figură legendară în Argentina) sau Café con Limon (Bob Barnes) au păstrat arealul sonor și expresiv al tangoului argentinian, incitând ascultătorul fie către tumultul dat de tempouri cu atacuri percutante, fie la meditație prin părți solistice ce au făcut din instrumentele ansamblului entități vii aflate într-un continuu dialog al trăirilor.

Lucrările vocal-instrumentale precum Jacinto Chiclana, Los Pajaros Perdidos, Chiquilin de Bachin, Yo Soy Maria, Che, tango Che! au conturat perfect personalitatea artistică a compozitorului Astor Piazzolla prin valorificarea uriașelor posibilități de expresie ale vocii umane, lăsând să se reverse încă din scriitură râuri melodice de mare rafinament, cu arcuri sonore generoase ce culminează adesea în nuanțe dintre cele mai neașteptate. Textele semnate de Jorge Luis Borges, José Ángel Trelles, Angela Tarenzi și Horacio Ferrer au răscolit cele mai ascunse unghere ale sufletului, prin metafore de o mare finețe în construcțiile literar-artistice:

Iubesc păsările pierdute/Confundat cu un cer/Nu pot recupera amintirile, tinerețea/Ce am iubit… am pierdut.

Singurătatea ne-a devorat…

Ucide-mă cu trei trandafiri care să doară

Fiecare zi în tristețea sa, nu vrea să răsară…

Călătoria muzicală din seara zilei de 20 iunie 2019 a însemnat emoționante și tulburătoare popasuri dincoace de ocean, din Portofino, elegantul orășel din nord-vestul Italiei (Love în Portofino scrisă de Fred Buscaglione pe textul semnat de Jacques Larue și Leo Chiosso), mai apoi în Toscana, una dintre „aortele” artei universale, patria vinului, căci… cum ar putea conviețui artele frumoase fără un vin bun? (La Vita e Bella compusă de Nicola Piovani, un moment care i-a adus în sală pentru câteva minute, parcă în carne și oase, pe Roberto Benigni și Nicoletta Braschi), până sub balconul melancoliei, al așteptării dureroase în acorduri triste de chitară, înlocuită de alte timbruri (Chitarra Romana compusă de Bruno Cherubini și Eldo Di Lazzaro), ajungând la margini de Prut cu Valsul lui Eugen Doga, una dintre capodoperele muzicii universale, până în impozanta și seducătoarea Rusie (Dark Eyes/Очи чёрные-Ocie Ciornie, a cărei compozitor a fost Adalgiso Ferraris pe textul semnat de Yevhen Hrebnika) și cu întoarcere în America de Sud, acolo unde Luiz Bonfá și textierul Antônio Maria au lăsat pe vecie incredibila bossanova Manhã de Carnaval cunoscută de cântăreții de jazz sub titlul de A Day in the Life of a Fool ori Black Orpheus sau Carnival.

Lumina din ochii celor din public a strălucit până pe scenă, acolo unde muzicienii au cântat cu toată ființa. Cu bucurie! Cu harul primit, înmulțindu-l, împărtășindu-l prin sunet. Fiecare gest, fiecare vibrație, fiecare fir muzical, fiecare idee au desenat un drum al dorinței de a cânta fără încetare. Muzica e viață. Viața e sonor. Așa am apărut pe lume, noi, oamenii. Cu sunet de viață! Cu dorința arzătoare, inconștientă de a trăi. Cu strigăt!

Uneori cu disperare…