Născut la Sibiu, absolvent al Conservatorului din București, pianist, compozitor, lider ca fondator și organizator al unor manifestări jazzistice de prestigiu (evenimente, conferințe, festivaluri etc.), profesor la Universitatea Națională de Muzică București, premiat de nenumărate ori pentru toate aceste calități, Mircea Tiberian este în acest moment una dintre cele mai reprezentative figuri ale jazzului românesc și nu numai. Un filosof al jazzului, traducător la nivel psihologic al conceptului de muzică, un neobosit rânduitor al gândurilor așezate pe hârtie, pentru că „exasperat de mine, m-am apucat de scris”, un scris profund ancorat în știința muzicii, un dăruitor a ceea ce a studiat, înțeles sau i s-a revelat în relația domniei sale cu muzica, provocând spre cunoaștere pe cei ce își doresc să descopere: „La fel s-a întâmplat şi cu cele câteva cursuri de improvizaţie pe care le-am redactat «pe de o parte eram plictisit de a răspunde la aceleaşi întrebări în fiecare an, iar, pe de altă parte, atunci când cânţi prea mult singur, încep să-ţi treacă prin cap teorii, metode, exerciţii. Nu poţi să te abţii şi începi să le notezi. Apoi constaţi că merită citite şi de alţii şi încerci să le sintetizezi. Ulterior, lucrarea trebuie completată şi, în cele din urmă, activitatea devine o poveste fără sfârşit.
Enumerând albumele din discografia lui Mircea Tiberian, observăm o constanță aproape matematică în frecvența aparițiilor muzicale editate în albume: Pasărea magică (Magic Bird) (1990), Poveste fără sfârșit (1992), Lucrând sub pământ (Working Underground) (1994), Singur în paradis (1998), Hotelul celor trei începuturi (1999), Înapoi la îngerul meu (Back to my Angel) (2002), Unsprezece (Eleven) (2002), Viața lumii (2003), Lumini (2003), Palindrome (2003), Balkan Jazz (2003), Shining of the Abyssh (2004), Ulysses (2009), Rosa Das Rosas(2011), Margine de București (2011), Dinner For One (2013), Corindeni (2014), The Pal Dot (2015)…
Despre limbajul muzical specific muzicii compuse de Mircea Tiberian s-ar putea scrie o cercetare aparte pentru că muzicianul evocă în creația sa o diversitate stilistică și o gândire muzicală covârșitoare, de la elemente de muzică clasică (bachiene, mozartiene), până la cele mai complexe abordări moderniste, chiar postmoderniste, dacă ne gândim cel puțin la albumul Rosas das Rosas, editat de Soft Records în 2011.
Dintre vocile feminine din jazzul românesc, alături de care muzicianul a ales să împărtășească din farmecul și magia muzicii de jazz în imprimări audio, le enumerăm pe Anca Parghel (albumul Magic Bird, Electrecord, 1990), Maria Răducanu (albumele Lumini, La strada music, 2003, Viața lumii, JAM Records, 2003, Rosa das Rosas, Soft Records, 2011, Corindeni, Soft Records, 2014), Ruxandra Zamfir (albumul Being Green, Green Records, 2009), Nadia Trohin (albumul La margine de București, Soft Records, 2011).
„…Ea a fost pentru jazz unul dintre cele mai mari talente pe care le-a dat țara noastră. În afară de voce, avea o capacitate de creație și o vitalitate ieșită din comun. Toate aceste calități au făcut-o o mare cântareață. Și, probabil că dacă s-ar fi născut pe alte meleaguri, alta ar fi fost traiectoria sa. Pentru noi, a fost important că a existat și este o mare pierdere pentru muzica românească”, Mircea Tiberian în http://ro.wikipedia.org/wiki/Anca_Parghel#cite_note-antena3.ro_2014-05-03-1.
Anca Parghel (1957-2008), căci despre ea este vorba, a fost o personalitate marcantă a jazzului atât ca solistă, cât şi ca profesor de pian, canto și jazz. A concertat sau a susținut cursuri în Romania, Belgia, la Bruges şi Namur (La Marlagne), în Germania la Hanovra, Ravensburg, la Conservatorul din Leipzig, München, Oldenburg, la Silsoe şi Cleolaine Workshops în Marea Britanie şi la Chişinău. Lucrarea sa de licenţă cu titlul Charlie Parker, un geniu al improvizaţiei a reprezentat la vremea aceea un element de noutate şi de certă provocare, evidenţiindu-se înclinaţia de netăgăduit a solistei spre acest gen muzical, jazzul. Privilegiul de a cânta alături de muzicieni români cunoscuţi precum Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar şi cu celebrităţi din jazzul mondial (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc.) a fost pentru Anca Parghel desăvârşirea omului de jazz, pentru care arta interpretării acestei muzici a însemnat însăşi viaţa, felul ei de a fi. Datorită potenţialului său vocal, s-a putut plia şi pe alte genuri și stiluri muzicale reuşind să se remarce deopotrivă în muzica de jazz, gipsy, colinde, pop-dance, apariţii care i-au adus numeroase premii. Stilistica sa vocal-interpretativă amintește de Ella Fitzgerald mai ales în improvizațiile scat, acolo unde frazările sunt ample și susținute, sonoritatea acoperind toate nuanțele, adesea contrastante.
Apariția albumului Magic Bird în 1990 a fost o reală bucurie pentru iubitorii de jazz. Alăturarea celor doi muzicieni (Mircea Tiberian şi Anca Parghel) într-o ipostază artistică sublimă și deosebit de complexă din punct de vedere al limbajului muzical, a fost și rămâne una dintre cele mai provocatoare audiții din istoria muzicii de jazz din România.
Scrisă în 1989 „în vara romantică pentru mine și dramatică pentru estul Europei”, Pasărea măiastră apare mai întâi în variantă instrumentală pentru formulă de trio, așa cum avem să aflăm din cartea Jazz Inside Out (Mircea Tiberian – Jazz Inside Out, Editura Tracus Arte, București, 2012, pag. 25): Mircea Tiberian – pian, Liviu Butoi – saxofon sopran și Dan Ionescu la chitară. Despre atmosfera ce domină lucrarea aflăm chiar de la compozitor: „Pentru mine această muzică se leagă mai puțin de Brâncuși sau de basmele românești și mai mult de nostalgia care mă copleșise în acea vreme odată cu una dintre multiplele etape ale crizei de 40 de ani, pe care tocmai o traversam”. Ascultătorul este însă cel care percepe în manieră unică mesajul, starea de spirit pe care o generează Pasărea măiastră – dorința nemărginită și nepământeană de cunoaștere a absolutului.
Dacă nu am ști cine a scris textul, am putea presupune cu ușurință că autorul cunoaște în detaliu elemente de tehnică vocală, mijloace și strategii de tratare a melodiei în muzica de jazz. Anca Parghel, autoarea textului, a conceput o înșiruire de fraze literar-artistice deosebit de inspirate, aflate într-o permanentă relație cu muzica vocală, dar și cu particularitățile rostirii limbii române:
Umbrele din jur s-au topit în taină
Alunecând spre vis.
Unde te-ai ascuns sub a nopții haină
Răpită de abis?
De te-aș găsi pasăre măiastră
Zborul tău cu aripe de foc
Mă urmărește cu albastru joc
Cântecul mi-e de noroc.
Alergând mereu dusă de lumină
De mine mă desprind.
Spiriduși de foc se strecoară-n aer
Pe degete mă prind
Cuvintele s-au pierdut în iarbă
Ochii mei se deschid și mă dor
În întunericul strălucitor
Cântecul tău dulce sună ușor.
Pasărea măiastră este un simbol al păsărilor, al zborului fără cusur, așa încât traseul melodic trebuie să fie unul lin, ascendent sau descendent, suspendat, fără obstacole, fără opriri.
Această lucrare poate fi model de rostire a textului cântat în limba română. Fără a privi partitura, ci doar ascultând, se înțelege perfect fiecare cuvânt indiferent de configurația lui. Cuvinte sau alăturări de cuvinte precum din jur, topit, alunecând prin vis, ascuns sub, te-aș găsi, zborul tău, foc mă, joc cântecul tău, noroc, alergând mereu, desprind spiriduși, foc se, prind cuvintele, pierdut, deschid și, întunericul strălucitor, cântecul tău sunt bine articulate, fără însă a știrbi din diafanul sonor al lucrării.
Mersul liniștit sugerat de autor încă de la începutul lucrării conferă discursului sonor un sentiment de liniște, de interiorizare până la meditație.
Salturile intervalice, indiferent de felul acestora, sunt executate de Anca Parghel cu o precizie asemănătoare instrumentelor temperate, lucru greu de realizat de un instrument netemperat cum este vocea umană.
Linia vocală este secondată la unison de sopranul de la pian sau uneori cu notele din registrul mediu, ceea ce generează un sentiment de siguranță în zbor, pe desfășurarea notelor ce aparțin unui ambitus destul de restrâns de o octavă și jumătate.
Sonoritatea diafană fără niciun fel de asperități este realizată cu ajutorul emisiei „pe aer” asemenea unei adieri. Expresivitatea lucrării este semnificativ accentuată de text prin prezența figurilor de stil, epitete (Păsăre măiastră, Aripe (forma arhaică) de foc, Albastru joc, Cântecul tău dulce, Spiriduși de foc, Întunericul strălucitor), personificări (a nopții haină, noapte răpită, zborul tău mă urmărește) etc.
Vocea Ancăi Parghel scoate la iveală o o puternică trăire emoțională în care sufletul pare a avea cele mai ascunse frământări. Paleta de culori ale sufletului trece de la umbră la lumină și nuanțe de albastru, cu licăriri de foc, într-un „întuneric strălucitor”.
Cu dese ipostaze belcanto, Anca Parghel reușește să traverseze lucrarea într-un spirit plin de speranță în care jocul cu spiridușii transformă totul într-un „dulce cântec”. Nuanțele sunt creionate în relația cu textul și scriitura, astfel: crescendo pe linie melodică ascendentă și invers. Nuanța de forte lipsește tocmai pentru că Păsărea de foc nu se oprește într-un punct culminant; ea are un zbor nepământean, supranatural şi uimeşte prin frumuseţea ei deosebită, plină de lumină.
Deloc de neglijat ar fi „chimia” ce transpare din muzica acestei lucrări între autorul acestei minunate partituri, Mircea Tiberian şi textiera, interpreta lucrării, Anca Parghel, această pasăre măiastră, ambii angrenaţi într-o aspiraţie comună către perfecţiune. Înălţimea zborului este surprinsă maiestuos în diferite pasaje ale lucrării, pentru ca mai apoi să simţim coborârea lină, ca într-o tulburătoare retorică (zona în care observăm şi recomandarea rubato, element de o deosebită expresivitate în discursul sonor).
Putem spune că prin scriitura propusă de Mircea Tiberian, precum și datorită textului şi abordării vocală a Ancăi Parghel s-a realizat apropierea de ceea ce marele Brâncuşi considera despre zbor şi anume că zborul reprezintă ascensiunea către spiritualitate şi transcendenţă, „cel mai minunat lucru din natură”
Ascultaţi cu ochii închişi. Un zbor nebănuit vă va acapara inima şi vă va purta pe cele mai îndrăzneţe culmi ale iubirii, ale bucuriei, nostalgiei şi ale frumuseţii voastre interioare!
Notă: Idei din materialul de astăzi se regăsesc în cartea Vocea în jazzul românesc, Editura Artes, 2017, autor Mihaela Gârlea
You must be logged in to post a comment.