FLY SYNCRET ENSEMBLE sau… MUZICA ÎN NUMELE PRIETENIEI

În istoria Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (fosta Şcoală de Muzică şi Declamaţiune de la Iaşi, apoi Conservator de Muzică şi Declamaţiune, Academie de Muzică şi Artă dramatică și apoi Institut de Artă), în domeniul muzical s-au înființat numeroase formații, ansambluri, grupuri alcătuite din studenți, profesori și absolvenți, în diferite formule, adesea întâlnind toate cele trei categorii de muzicieni în aceeași componență. Multe dintre aceste formații au îmbogățit arealul sonor ieșean, românesc și internațional, ducând valențele școlii superioare vocaționale ieșene în diverse colțuri ale lumii. Decenii întregi muzicienii nu au avut obiceiul, deprinderea sau dorința de a „boteza” în vreun fel formulele instrumentale sau vocal-instrumentale, indiferent că se cânta în duo, trio, cvartet etc., excepție făcând corurile (de exemplu, „Gavriil Musicescu”, „Animus”, „Cantores Amicitiae”). Pe afișele cu muzică de cameră sau pe cele ale micilor ansambluri ale universității apăreau numele și instrumentul la care cânta fiecare membru al grupului și programul, repertoriul. Rar auzeai de grupuri reunite sub un nume, cu excepția celor care au dăinuit până astăzi. Promovarea, așa cum o percepem în contemporaneitate, nu era un scop, deci nici vorbă de mijloc prin care vizibilitatea unui „produs artistic” să crească, deoarece în acele timpuri nu puteai vinde muzică, iar interesul major cădea (prin toate mijloacele de difuzare) pe un singur om cu toate „realizările și împlinirile unei țări multilateral dezvoltate” de care el a fost capabil. Însă muzica a continuat să își trăiască propria istorie. Și fără promovare. Și fără nume de identitate, altele decât cele din documentele personale ale muzicienilor.

Anii postcomunismului au adus și la noi înnoiri în abordarea managementului muzical (domeniu care a devenit obiect de studiu și de cercetare), astfel că, în ultimii 35 de ani a apărut o largă paletă de nume de grupuri de muzicieni, unele dintre ele semnând file consistente din viața instituțiilor de învățământ artistic și de cultură din Iași, amintind aici o parte dintre acestea: Ansamblul de percuție „Alternances”, Academic Jazz Group, Ansamblul „Nova Musica Viva”, Trio „Academik”, Ansamblul de suflători „Promusica Academica”, Ansamblul „Teodor T. Burada”, The Ones Vocal Artists sau Tierra Sin Pan.

Cea mai recentă reușită coagulare muzicală în jurul unui concept artistic unic în care sunt implicați studenți, masteranzi, profesori și absolvenți ai universității ieșene este reprezentată de Fly Syncret Ensemble. Ansamblul este alcătuit din vioară (conf. univ. dr. Raluca Dobre), violă (conf. univ. dr. Luminița Ciobanu), pian (lect. univ. dr. Edit Arva), keyboard (prof. dr. Cristian Gârlea), cinci saxofoniști (lect. univ. dr. Florin Fodor, lect. univ. dr. Bogdan Constantin, profesorul Vlad Lavric și studenții Tudor Boloca și Ștefan Frunzaru), doi acordeoniști (asist. univ. drd. Emanuel Arsinte și Iulian Croitoriu), un contrabasist (lect. univ. dr. Virgil Prisacariu), un toboșar (conf. univ. dr. Constantin Stavrat) și patru voci invitate (studentul Beniamin Moraru, masterandul Eduard Benedic și profesorii conf. univ. dr. Oana Severin și lect. univ. dr. Mihaela Gârlea).

Povestea acestui ansamblu este la început. Primul concert pe care muzicienii îl vor susține va avea loc joi 20 iunie la Filarmonica „George Enescu” din Botoșani, iar al doilea va fi pe 4 iulie în Iași la Ateneul Național, conceptul artistic fiind „o călătorie muzicală în timp, în orașe precum Paris, Buenos Aires sau New York, pornind de la Albinoni (secolul XVII) și ajungând până în zilele noastre cu sonorități ce amintesc de Bruno Mars, un concept inedit de sunet și lumini la care se adaugă elemente sincretice în aranjamente orchestrale deosebit de inspirate și actuale; Albinoni, Bach, Beethoven, Rossini, Tchaikovsky, Gershwin, Piazzolla, ipostaze franceze în valsuri renumite, toate acestea într-o montare scenică în care trecutul se contopește cu prezentul lăsând în inima spectatorilor emoția unei seri de poveste”, așa cum aflăm de la coordonatorii proiectului.

Demersul artistic se sprijină pe contribuția echipei de specialiști în promovarea evenimentelor coordonată de Ioana Gamen, precum și pe contribuția de netăgăduit a doamnei Cezara Cristina care ne-a ajutat cu căutarea de fotografii pentru proiecții, absolventa Giulia Sumănaru pentru ajutorul dat în construirea programului de sală, tehnicienilor Alexandru Toma (muzician, absolvent de Conservator), Leonard Timofte, Marcel Puiul, Răzvan Bujorean, de fapt, echipa Fly Rental. Andrada Pașaniuc este omul care s-a ocupat de aspectul muzicienilor, fie cu idei, fie chiar cu realizarea diferitelor piese de vestimentație.

De asemenea, o contribuție deosebită o are domnul conf. univ. dr. Bogdan Chiroșcă pentru aranjamentul la lucrarea Por una cabeza, aranjament ce va fi prezentat în primă audiție la Botoșani.

În încercarea de a afla mai mult despre acest nou început pentru muzicienii remarcabili din Fly Syncret Ensemble redacția noastră a dialogat deschis cu membrii grupului. Vă invităm să lecturați și să vă bucurați de mesagerii muzicii, uniți întru bucuria de a cânta.

PRIMUL PAS: DE LA IDEE LA ACȚIUNE

Red.: Cum a apărut acest proiect și cum l-ați descrie în două-trei fraze?

Florin Fodor: Toata viața mi-am dorit să cânt la saxofon. Iar acum, după împlinirea vârstei de 50 de ani, mi-am dorit să fac ceva deosebit. O știam pe Mihaela, ca voce, poate puțin mai mult, având în vedere faptul că suntem colegi în universitatea de arte, dar… cam atât. I-am propus ideea. Inițial una destul de simplă. După un timp, Mihaela mi-a trimis toate ideile ei. Am rezonat cu gândirea ei creatoare și așa a început „zborul…”! Ulterior am început să „croșetăm” împreună, din detaliu în detaliu. De exemplu, ne-am gândit că pe lângă saxofoane și lucrări cu specificitate timbrală ar merge și un Summertime. Apoi am gândit că pe lângă un pianist de clasică ar trebui și un pianist de jazz. Apoi că ne-ar plăcea și niște proiecții video, precum și ideea ca emoția muzicii să fie subliniată și de lumini ambientale, cu multă culoare. Apoi, alți colegi inimoși, auzind scurta noastră poveste, au spus că vor să fie parte din ea! Și atunci am decis: o să cântăm toți, o să cântăm de toate, și, mai presus de atât, o să cântăm ce ne face fericiți! Și așa ne-am unit, am schimbat idei și totul a mers „ca pe roate”. Acum suntem mulți și facem ce ne place. Cântăm ce ne place nouă și avem ca scop primordial FERICIREA. A noastră și a publicului!

Mihaela Gârlea: Cum a apărut…? Într-o zi de martie, parcă… Eu eram în Cancelarie cu șapte sute de foi pe masă (glumesc) punând la punct detalii despre cursurile, recitalurile și concursurile studenților mei, cu multe treburi de rezolvat… cu o mie de gânduri, planuri… când, deodată, a apărut Florin Fodor, colegul meu (și partenerul de afacere al soțului meu, pianistul Cristian Gârlea) care, după ce s-a așezat oarecum stingher și școlărește lângă mine mi-a aruncat „momeala”. Ce este momeala? Ea sună cam așa: „Mihaela, uite, eu vreau să fac un proiect artistic de suflet, acum, după ce am împlinit 50 de ani. Cred că e momentul să mă axez cât mai mult pe ceea ce nu am mai reușit să fac cu adevărat în ultimii ani – să cânt mult. Și bine. Și cred că tu ești omul potrivit cu care să fac asta. Să FACEM asta”. Am tăcut. Bineînțeles că mă întreb și acum de ce mi-a mărturisit mie acel gând, când sunt atâția oameni pricepuți în anturajul lui. Mi-am spus atunci: „Omul ăsta mă cheamă să trăiesc… Omul ăsta mă invită la viață. Mulțumesc! Cu plăcere!”… Dar m-am auzit bombănind câte ceva din care sper că s-a auzit doar „Da”. Și asta a fost tot. Ba nu. Aș adăuga faptul că din acel moment am simțit cum se ivește prilejul de a face din nou lucruri pe care le credeam încheiate în viața mea: regie de spectacol, schițe de amplasament scenă, texte de prezentare, scenariu, desfășurătoare, comunicare cu echipe de promovare, de sunet etc. Și aș mai spune că mi-a fost acordat un credit uriaș din partea întregii echipe. Ceea ce nu-i deloc puțin lucru, iar pentru asta le mulțumesc.

MENTORI ȘI UCENICI PE ACEEAȘI SCENĂ

Red.: Ce sentiment vă încearcă atunci când cântați alături de profesorii voștri?

Ștefănel-Ionuț Frunzaru (student): Pe mine mă încercă un sentiment de teamă, dar totodată și unul de mândrie știind că am fost ales să particip într-un proiect atât de mare și de spectaculos. De fiecare dată când am ocazia să cânt lângă profesorii mei încerc să dau tot ce e mai bun din mine încât să nu-i dezamăgesc, dar în același timp îmi să îmi pun amprenta interpretativă asupra pieselor din program. Pe scurt, sunt foarte fericit că pot cânta alături de oameni de mare valoare, de la care am extrem de multe lucruri de învățat și vreau să le arăt că decizia de a mă aduce în acest proiect nu a fost una neinspirată.

Tudor Gabriel Boloca (student): Cântatul alături de mentorii mei îmi trezește un profund sentiment de mândrie și împlinire. Îmi amintesc de momentele din gimnaziu când profesorul meu mă învăța cum să respir corect și cum să țin instrumentul în mână. Acum, după mulți ani de muncă și dedicare, am onoarea de a face parte dintr-un proiect în care pot cânta alături de el. Este o experiență deosebită să interpretezi muzică alături de cei care te-au ghidat și inspirat de-a lungul parcursului tău muzical.

Vlad Lavric (profesor): Pentru mine este o provocare, dar totodată și o reală plăcere să cânt în același proiect cu mentorul meu, domnul profesor Florin Fodor! Să dau și eu indicații sau opinii legate de anumite aspecte ale partiturii, un anumit caracter sau o anumită articulație mai specifică genului pe care-l stăpânesc mai bine și știu că ar fi mai util! Este o profundă bucurie să pot face parte dintr-un proiect unde ofer un amalgam de trăiri și emoții prin ceea ce cânt, dar și primesc la rândul meu  vibrații pozitive, atât din partea publicului, cât și a colegilor din ansamblu!

COLEGI ÎN UNIVERSITATE ȘI PE SCENĂ, PRIETENI ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI

Red: Programul este unul foarte divers. Cum își găsește locul saxofonul sopran în melanjul sonor propus de concertul vostru?

Bogdan Constantin: Pot spune că era de așteptat ca în lucrările de factură „clasică” să sune impecabil, fără să „deranjeze” contextul sonor propus. Pe măsură ce lucrările urcă din punct de vedere al perioadei în care au fost scrise și se apropie de stiluri contemporane, culoarea sonoră a sopranului devine cel puțin inedită, dacă nu chiar interesantă, deosebită, dublată (ajutată) bineînțeles de întreaga familie a acestuia. Este clar că închide perfect cercul sonor al cvintetului de saxofoane, un adevărat pilon în  mersul melodico-armonic, indiferent de caracterul lucrărilor.

Red: Tierra Sin Pan revine. Poate cu pași timizi, dar totuși… ce înseamnă asta pentru fondatoarele grupului care a ridicat sala în picioare la Românii au Talent?

Raluca Dobre: Revenirea grupului Tierra Sin Pan reprezintă pentru mine un moment important, o oportunitate de a continua să ne exprimăm creativitatea și în alte proiecte artistice, precum cel al colegului nostru, Florin Fodor, inițiatorul demersului, alături de Mihaela Gârlea. Pentru mine, această revenire poate reprezenta un semn de perseverență și dedicare față de pasiunea mea pentru muzică. În ciuda dificultăților sau a „pașilor timizi” pe care îi facem în acest moment, acest proiect demonstrează capacitatea noastră de a ne reinventa și de a aduce ceva nou și autentic pe scena artistică. Sperăm, de asemenea, să atragem noi oportunități de colaborare și apreciere din partea publicului și a criticilor, consolidându-ne astfel locul în peisajul cultural și artistic. Este o șansă de a reconfirma și de a construi pe baza succesului anterior, inspirând totodată și alți artiști să urmeze calea lor. Mulțumesc frumos!

Luminița Ciobanu: Așa cum probabil se cunoaște, Ansamblul Tierra Sin Pan a luat ființă la inițiativa Ralucăi Dobre, violonistă și cadru didactic al universității ieșene, un ansamblu care a activat timp de peste 10 ani prin nenumărate concerte în care a promovat în special muzica lui Astor Piazzolla. Sunt foarte emoționată și bucuroasă să fac parte din proiectul Fly Syncret Ensemble după o pauză în activitatea Tierra de aproximativ 4 ani. Chiar dacă Tierra Sin Pan nu va mai avea o activitate la fel de intensă, mulțumesc din suflet Mihaelei Gârlea și lui Florin Fodor pentru că ne-au invitat să ne bucurăm încă o dată de muzica atât de dragă nouă și sper și urez mult succes ambițiosului proiect!

Red: Cum este să fii pianist în mai toate lucrările ce practic traversează istoria muzicii, într-un ansamblu atât de complex?

Edit Arva: Extraordinar! Mă încearcă sentimente de emoție și bucurie pentru că este puțin diferit de ceea ce fac zi de zi. Indiferent de perioadă sau genul muzical abordat în acest spectacol,  trăiesc fiecare moment la maximum!

Red.: Care este relevanța contrabasului în universul sonor pe care îl propune concertul?

Virgil Prisacariu: Dacă în rândul instrumentelor cu coarde și arcuș contrabasul este considerat o „cenușăreasă”, în Fly Syncret Ensemble contrabasul este un solist redescoperit! De la tango-ul argentinian până la pop-ul contemporan, inima și plămânii sunt „basul și cu toba mare”, cum spune și celebrul vers al celor de la Vița de vie! Cum poți dansa un tango fără ritmul secțiunii armonico-ritmice? Răspunsul este: nu poți, căci contrabasul și percuția sunt, împreună, ansamblul armonico-ritmic (sic, după pian!). Cum poți ține piciorul pe podea fără să marchezi un swing atunci când asculți Four (or Five!) Brothers? Poți doar dacă nu asculți basul! Și chiar e fain să asculți basul în jazz, în tango, în pop, mai ales că îl auzi mai bine, mai clar și mai concret decât în multe partituri clasice! Iată de ce m-am îndrăgostit iremediabil de acest proiect, Fly Syncret Ensemble! Și spun și de ce cred că este important contrabasul în acest ansamblu: pentru că este impulsionat non-stop de un extraordinar percuționist, pentru că este însoțit de un colorit armonic de-a dreptul incitant al unui pianist de excepție, pentru ca este pus într-o lumină mai bună de un cvintet de saxofoane cum rar am auzit, pentru că este potențat de un mixt timbral în ansamblul Tierra Sin Pan și, nu în ultimul rând, pentru că am șansa să onorez una dintre vocile de mare rafinament ale jazz-ului ieșean!

Și dacă nu v-am convins, vă invit pe 20 iunie la Botoșani și pe 4 iulie la Iași să vă convingeți!

Red.: Cum definiți unitatea în diversitate în contextul formulei Fly Syncret Ensemble, mai ales din perspectiva toboșarului, adică a omului nr. 1 în ceea ce privește groove-ul, pulsația ritmică?

Constantin Stavrat: Nu există „nr. 1” în acest proiect, toți suntem la fel de importanți. Rolul meu este cel de a face o punte între toți cei implicați în construirea discursului muzical, prin ritm și  dinamică, chiar dacă, da, setul de tobe este cel mai gălăgios instrument.

Red.: Ce înseamnă modern și contemporan în contextul lucrărilor la care sunteți invitat să cântați în cadrul concertului?

Cristian Gârlea: În primul rând, prezența unui instrument electronic precum Yamaha CK88 (Stage piano) între timbrurile deja existente. Va fi singurul instrument cu sunet sintetizat. Inedit, aș spune. În al doilea rând, lucrările de factură jazz și jazz-funk de la finalul concertului, pe lângă limbajul muzical particular, cu armonii de jazz și ritmuri specifice, timbrurile de orgă, clavinet D6 și synth vin să potențeze întregul discurs, de fapt să construiască un punct de culminație sonoră a concertului care, să nu uităm, debutează cu o lucrare de secol XVII, când sunetul sintetizat era absolut inexistent.

TANGOUL ȘI VALSUL FĂRĂ ACORDEON… NU AU VIAȚĂ!

Red.: Cum vedeți prezența acordeonului în contextul concertului? Ce îi dă greutate, valoare, autenticitate?

Emanuel Arsinte: Consider că în concertul nostru acordeonul reprezintă sufletul și inima tangoului argentinian. Nu cred că am putea vorbi despre tango în adevăratul sens al cuvântului fără acest instrument. Valoarea acestuia se regăsește în timbralitatea sa caracterizată de pasiune, forță, energie. Acordeonul are importanță, atât ca instrument acompaniator, cât și ca instrument solist.

Iulian Croitoriu: Pur și simplu nu concep un spectacol în care se cântă tango-uri argentiniene sau valsuri franceze, fără acordeon. Acest instrument este o cutie de energie care stă să explodeze, iar tango-ul lui Piazzolla se potrivește „mănușă”. În același timp, timbrul unic, paleta dinamică variată și disponibilitatea la virtuozitate, practic se identifică cu valsul francez.

UN ANSAMBLU CARE VA VIBRA ȘI PRIN TIMBRALITATEA CONTRASTANTĂ A VOCILOR

Red.: Ce v-a motivat să acceptați invitația de a fi în acest proiect?

Oana Severin (soprană, profesor): Este o mare onoare să fii într-un proiect în care să te bucuri de muzică alături de colegi pe care îi prețuiești și cu care știi că vei petrece un timp foarte frumos, susținând pagini muzicale celebre, de o încărcătură plină de energie.

Eduard Benedic (bariton, master, anul I, Interpretare Canto): Privilegiul de a cânta și de a mă bucura de acest lucru împreună cu toți cei care fac parte din acest minunat proiect!

Beniamin-Manase Moraru (tenor, student, anul IV, Interpretare Canto): Este o provocare! În imaginarul colectiv saxofonul este un instrument relativ modern și mai neobișnuit de asociat cu muzica vocală de operă, de aceea este o oportunitate interesantă aceea de a propune un repertoriu consacrat în altă viziune, alt limbaj, altă timbralitate.