Sfârșitul lui noiembrie a adus pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava 130 de copii talentați veniți din toate județele Moldovei, dar și din Republica Moldova pentru a oferi un dar Bucovinei, cu puțin timp înainte de aniversarea celor 634 de ani de la prima atestare documentară a locului. Părinții, bunicii, profesorii îndrumători, membrii juriului, echipa de organizare și punere în scenă a evenimentului au vibrat într-un suflet pentru împlinirea scopului acestei minunate întâlniri și anume „promovarea artei interpretative, descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor talentați, abordarea muzicii din punct de vedere educativ, rafinarea gustului muzical”, așa cum aflăm de la organizatorii evenimentului.
Construit pe două coordonate de gen, muzică populară și muzică ușoară, concursul s-a bucurat de un bogat repertoriu, mai ales din sfera creațiilor autohtone. Promovarea creațiilor românești reprezintă un binemeritat motiv de laudă pe care o atribuim organizatorilor, dar și profesorilor, fiindcă nimic nu este mai ridicol decât să asculți o fetiță de 10 ani cântând cu toată ființa ei My Heart Will Go On. În acest concurs am identificat un bun echilibru între elementele ce stau la baza construirii unui moment artistic: repertoriu, vârstă, ținută vestimentară, expresivitate, prezență scenică.
Prezența mea în acest concurs a avut triplă calitate: jurat, invitat în recital, omul cu condei (despre această din urmă calitate vă voi lăsa pe voi să scrieți în inima voastră, în mintea voastră, în sufletul vostru).
Ca jurat (la secțiunea Muzică Ușoară) am avut deosebita plăcere să împart același loc și aceleași așteptări cu oameni de o deosebită valoare morală, profesională și spirituală: compozitorul, basistul, chitaristul, orchestratorul Nicolae Caragea, solistul Tudor Turcu, muzicianul și jurnalistul Bogdan Dragomir, profesorul și saxofonistul Florin Fodor, compozitorul și jurnalistul George Vanvu, profesoara și solista Elena Simionesei. Nu pot să nu remarc faptul că, deși cu unii nu m-am văzut niciodată în această viață, conexiunea sufletească a funcționat perfect încă din primele secunde, iar aprecierea valorică a concurenților s-a dovedit a fi foarte apropiată ca note, fără să ne sfătuim între noi… Artiștilor nu trebuie să le spui ce au de făcut. Ei simt. E suficient să-i pui împreună căci imediat Lumina călăuzitoare a Adevărului își face loc în fiecare, generând adevăr.
În calitate de artist invitat în recital… lăsați-mă să mai plâng puțin. Doar cât să se disipeze măcar un fir din emoția de a fi pe scenă, de a cânta, de a dărui, de a mulțumi, de a mă simți atât de binecuvântată! Am înțeles demult în această viață că nu contează ce cânți, ci contează cum cânți. Eu fac parte din categoria muzicienilor care de foarte mulți ani cântă live cu acompaniament. A cânta cu negativ este, pentru mine acum, o reală provocare, iar dacă te încumeți să cânți jazz (cu improvizație) nu e doar o provocare, ci, poate fi o mare capcană! Eu nu cunosc bucurie mai mare decât aceea de a fi pe scenă. Nu cunosc intrarea în sine mai profund și căutarea lăuntrică mai adevărată decât atunci când cânt. Eu nu știu nici cum am intrat în scenă, nu știu nici ce am spus publicului, nu știu nici ce am cântat. Știu doar cum am cântat: de ca și cum ar fi fost ultima dată… Iar asta mă face să mă simt și acum, după zeci și zeci de ceasuri, bogată, împlinită! Mai întâi a fost „Summertime” din opera „Porgy and Bess” a fraților George și Ira Gershwin. Cu toată frumoasa nebunie improvizatorică. A urmat superba lucrare în genul muzicii religioase „Ridica-voi ochii mei la ceruri” (pe care am ales-o cu o zi înainte de recital) la sfârșitul căreia am văzut oameni plângând; mame cu copii în brațe privind către mine, bunici trecând cu mâinile peste creștetul nepoților lor…; mi s-au spus cuvinte de laudă pe care nu le pot duce, nu le pot duce…
Colegii mei, invitați în recital, au umplut sala de aplauze și bucurie! Toți aleși! Toți înzestrați!
Elena Simionesei este, fără urmă de tăgadă, nu doar o foarte bună profesoară de Canto, dovadă fiind minunații copii pe care îi crește în această frumoasă lume a muzicii, dar, în opinia mea este una dintre cele mai impresionante voci feminine actuale. Un glas percutant, bine lucrat, mult talent, prestanță vocală și personalitate.
Leonard Zamă și-a dovedit și de această dată inegalabila măiestrie de a cânta la numeroase instrumente (majoritatea tradiționale), reușind să impresioneze prin agilitate, virtuozitate tehnică și interpretativă.
Nicolae Caragea mi-a lăsat impresia unui om venit de pe altă planetă. Deși îl știe mai mult de o țară întreagă… (de numele lui se leagă numeroase performanțe artistice din lume) el este definiția modestiei și a bunului simț. Un om care m-a primit în sufletul lui și în viața lui de ca și cum i-aș fi fost sora mai mică. Omul acesta și-a început recitalul cu :„Iaca nu știu ce voiam să vă zic”…, adică, în traducere liberă, „chiar dacă am sute de premii importante și sunt unul dintre cei mai cântați compozitori la concursurile din toată România, credeți-mă, am foarte mari emoții”. n.red. Asta am înțeles eu din acea propoziție. Și a cântat. Cu forța celui ce știe de unde a venit și încotro se duce. Cu dorul în suflet. Cu amintirea în inimă! Cu dragostea vie și neîntinată față de muzică, față de Marea Artă!
Alexandru Brădățan și Angelica Flutur, doi dintre cei mai importanți artiști ai folclorului românesc actual ne-au purtat pașii (la propriu) în limbajul specific, în straie autentice și cu o abordare vocală de un deosebit rafinament. Eu am dansat și am cântat în culise simțind bucuria darului venit dinspre Cer, spre scenă și public, și înapoi, în văzduh…
Tudor Turcu îmi lasă mereu impresia unui neajuns: acela de a nu-l vedea mai mult pe scenele românești. Vocea și apariția lui sunt motive temeinice de a fi mult mai promovat și mai cunoscut. Tudor Turcu poate însemna o filă din istoria rockului sau pop-rockului românesc și, sincer, nu reușesc să înțeleg de ce nu este așa… Și de data aceasta a străpuns cu vocea lui zidurile teatrului, făcând loc soarelui din afară către înăuntru.
Premiile Concursului de Interpretare Muzicală „Rampa de Lansare” au fost: Marele Trofeu „Rampa de Lansare” acordat concurentei de 9 ani, Crimuț Doroftei Antonia Cristina, trofeele celor două secțiuni, acordate concurentelor Penciuc Lavinia Ioana (muzică populară) și Tîrnoveanu Sara Natalia (muzică ușoară), trofee de categorie, premiile I, II, III, mențiuni și premii speciale Radio Iași.
„A fost un bun prilej să fim împreună, să ne bucurăm de cântec și de frumos acum în preajma Zilei Bucovinei. La mulți ani, Bucovina! La mulți ani, tuturor bucovinenilor!” , ne-au spus Mihaela și Andrei Morar (Romatic ART), sufletul și organizatorii concursului, alături de echipa care a fost la cel mai înalt nivel de implicare. Bravo!
You must be logged in to post a comment.