PLAGIATUL ÎN MUZICA ROMÂNEASCĂ

După regulile internațional valabile, în creațiile muzicale, a plagia înseamnă a copia mai mult de patru măsuri muzicale, iar de-a lungul timpului au existat numeroase procese în instanță pe marginea acestui subiect. La noi la români, putem observa că practica este acceptată cu ușurință, plagiatul nefiind doar minim patru măsuri, ci eventual o lucrare întreagă.

În muzica ușoară, de exemplu, am descoperit câteva lucrări muzicale devenite de-a lungul timpului hituri, realizări artistice uriașe, cu săli de spectacol pline până la refuz. Aș începe cu celebra piesă Zaraza despre care noi știm că i-ar aparține lui Cristian Vasile, pe versurile lui Nicolae Kirițescu. În realitate, piesa este compusă de Ignacio Corsini, fiind lansată în anul 1929 în interpretarea compozitorului sud-american. Poporul român o percepe ca fiind o piesă care face parte din cultura tradițională autohtonă, lucru deloc posibil, dacă ne gândim cel puțin la apartenența ritmului din lucrare, respectiv tangoul care a apărut la începutul secolului XX în Argentina. Departe de Europa și… foarte departe de România.

Mai aproape de zilele noastre, să ne gândim la piesa M-am îndrăgostit numai de ea atribuită în mod grosolan cantautorului Ducu Bertzi. Nu rezultă de nicăieri că piesa este de fapt o reluare fidelă după o piesă a anilor ’70 consacrată în 1980 de cântărețul și actorul italian Gianni Nazzaro sub titlul de Mi Sono Innamorato Di Mia Moglie, fiind compusă de Daniele Pace. De altfel, există în spațiul online comentarii cu privire la modul în care cântărețul român și-a însușit creația, beneficiind de un fulminant succes, fără a preciza vreodată de unde s-a inspirat, deși mai potrivit ar fi de spus de unde a copiat lucrarea M-am îndrăgostit numai de ea.

În plan local, adesea am auzit formularea „imnul Iașului”, iar peste notele și textul așa-zisului imn stând grandios titlul Iașule, Iașule, mândră cetate, în interpretarea artistului popular Ștefan Pintilie. În realitatea, piesa de sorginte instrumentală mai întâi, apoi cu text, aparține folclorului evreiesc rusesc sub titlul de Tum-Balalaika creația fiind întâlnită ca descriere ca un klezmer song sau yiddish. Este aproape incredibil ca un cântec atât de cunoscut să fie atribuit drept imn al unui oraș cultural, universitar, istoric precum Iași, fără a fi vreodată precizată originea acestuia. Melodioasă, ușor de memorat, deci accesibilă, lucrarea Tum-Balalaika apare și în interpretarea Nanei Mouskouri sub titlul Over and Over, dar și de alți artiști, informația apărând oficial pe Wikipedia, dar și pe alte siteuri de specialitate. Cu alte cuvinte, o utilizare cinstită a unei creații aparținând de data aceasta oralității.

Despre celebra și foarte îndrăgita, cântata și ascultată (nemotivat, după părerea mea) lucrare Drumurile noastre toate, consacrată în România de cântărețul Dan Spătaru, aflați că ea a fost prezentată la Zagreb în 1978 de Micki Jevremovic sub titlul Ona Nocas Nece Doci. Nimeni nu a precizat vreodată că piesa nu este românească și nu îmi amintesc ca Dan Spătaru să fi lămurit vreodată apartenența piesei.

Dar, ca să nu încheiem în notă pesimistă, prezentăm un caz „în sens invers”, credeți sau nu, adică una dintre situațiile în care muzica românească este folosită abuziv, ilegal de artiști internaționali. Celebra piesă Sanie cu zurgălăi este compusă de compozitorul român de origine evreiască Richard Stein pe versurile lui Liviu Deleanu și a fost scrisă inițial pentru Maria Tănase care a refuzat să cânte lucrarea. Aceasta a fost preluată de Edith Piaf sub titlul Johnny tu N’es Pas Un Ange, precum și de alți artiști, dar cel mai răsunător efect al plagiatului în această speță a apărut în cazul celebrului chitarist american Les Paul care și-a atribuit compoziția, fapt ce a dus la un inedit și răsunător proces în instanță, câștigat în cele din urmă de compozitorul român.

Toate afirmațiile din acest articol pot fi verificate prin accesarea și ascultarea pe youtube a lucrărilor menționate și compararea lor.

Cristian Gârlea este absolvent al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, specializarea Pian și mai apoi al Conservatorului „George Enescu”. Actualmente este profesor asociat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, la clasa de Ansamblu jazz și muzică ușoară și doctorand la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. Este keyboardist cântând alături de muzicieni consacrați în jazzul românesc, apare frecvent în emisiuni de televiziune, a scris muzică pentru teatru sau pentru spectacole de divertisment, a realizat numeroase aranjamente pentru diferiți compozitori, a scris muzică științifico-fantastică, dar și lucrări de jazz-rock. Este câștigătorul Marelui Premiu la Festivalul de Jazz de la Sibiu din anul 1981. De peste 20 de ani este managerul propriului magazin de instrumente muzicale fiind specializat în instrumente și echipamente de sonorizare. Are în arhiva personală sute de albume cu muzicieni de top din toată lumea, din diverse genuri muzicale de la clasici la contemporani.