Tineri cu pasiuni: Bianca Scutariu

Vremurile pe care le traversează întreaga planetă, odată cu această înfiorătoare pandemie, ne pun într-o situație oarecum paradoxală, contradictorie: pe de o parte avem foarte mult timp care trebuie umplut de teama derapajelor psihice… de ce să nu recunoaștem, iar pe de altă parte, aceasta oferă prilejul de a ne redescoperi, poate de a descoperi… cine suntem cu adevărat. Dincolo de preocupările obișnuite, cele pe care le făceam oricum… cotidiene, necesare, ce țin de profesie și îndatoriri (chiar și fără acest coșmar înfipt în creier ca o săgeată otrăvită cu spaimă), unii dintre noi reușim să aducem în viața noastră pasiuni pe care le-am abandonat în cutia comorilor noastre sufletești.

Cred că ieri… în fața ecranului deschis al laptopului, unde altundeva dacă nu pe facebook, cu cafeaua (fără cofeină) de jumătate de litru în mâna stângă am dat click pe o poză de pe un Story… Sincer? Din greșeală. Da… Pentru că ușor-ușor voi ajunge să recunosc faptul că mă simt depășită de viteza cu care evoluează tehnologia și voi capitula definitiv în fața mai vechilor programe de scris, de înregistrat etc. simțindu-mă cumva împăcată cu gândul că măcar cât am fost în formă le-am cam știut pe toate. Mă rog…

Story deci. Un desen. Iată-l!

Nu știu ce m-a stârnit de fapt… Alb-negru? Cărbune? Tăietura neuniformă, tristă de pe trandafir… ca o confirmare certă a unei despărțiri poate… neanunțate? Imaginea a dispărut și a apărut altă imagine. Am butonat vreo 30 de minute în speranța că trandafirul va reapărea și voi afla astfel ce este cu acea fotografie parcă furată, anulată din câmpul meu vizual.

Nu aș putea spune sigur, dar trandafirul acela mi s-a lipit de retină, așa că dimineață, cu jumătatea de litru de cafea cu cofeină în mâna stângă, în timp ce îmi puneam ordine în ce aveam de făcut, am deschis mai multe Story. Trandafirul și-a făcut aparția. Nici nu am apucat să citesc Bianca Scu… că poza a și dispărut. Mă străfulgeră un gând: am o studentă al cărui nume… Pun mâna și tastez: „Bună dimineața! Tu pictezi?”

„Bună dimineața. Da! Asta e marea mea dragoste de pe la 10 ani…!”.

Era clar! Copila asta care de pe 1 octombrie 2019 îmi intră în fiecare zi de luni în sală 40 a facultății unde predau, cântând atât de frumos despre dragoste, despre oameni și viață… desenează! Bianca Scutariu e fata care m-a făcut să sper că voi mai vedea măcar o dată trandafirul acela…

Și am început să ne sfătuim. Și i-am spus că a sta ascunși în vizuinele sufletului de teama ridicolului, a judecăților, a respingerii e o greșeală pe care am făcut-o și eu mulți ani… până de curând, cam pe la 45 de ani. Nici acum nu mă postez cu foarte mare convingere când cânt… Dar asta e altă discuție.

Pentru că iubesc nespus copiii și tinerii cu pasiuni, am invitat-o pe Bianca să se prezinte cititorilor Revistei MIGALo:

Mă numesc Bianca Scutariu, sunt din Suceava, dar locuiesc în Iași deoarece sunt studentă în anul I la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii muzicale teoretice, specializarea Muzicologie. Pasiunea pentru desen este, după părerea mea, o moștenire de familie, unchiul meu fiind pictor (Niculae Zaharioaie n.r.). Am început să desenez încă din clasele primare, în gimnazială participând deja la diferite concursuri destinate tinerilor artiști plastici. E un moment doar pentru sufletul meu atunci când desenez sau pictez. În acel moment mă simt liberă. Cărbunele este preferatul meu pentru că e mai liber în „exprimare”. Această pandemie m-a făcut să revin la desen deoarece până acum m-am ocupat de o altă dragoste de-a mea și anume: muzica. Nu m-am gândit niciodată să-mi expun lucrările, consider că mai e cale lungă până la un așa eveniment. Îmi las pe foaie emoțiile și mă bucur, mă liniștesc și mă distrez, lucru pe care îl recomand tuturor artiștilor.

Între timp Bianca a aflat de la mine că primul ei recital va avea ca activitate conexă propria expoziție: „Vă mulțumesc frumos! Mă bucur mult că sunt apreciată. Nu am mai primit un felicitări de ani…”, a răspuns aceasta.

Sunt sigură că inima aceste tinere fete vă bubui de emoție când va primi acest material-cadou ca semn al aprecierii mele ca profesor, părinte, susținător înverșunat al celor care îmbrățișează frumosul în diferite forme de manifestare. Vă rog să o susțineți și să o încurajați! Artiștii veritabili sunt timizi, modești și au nevoie de confirmări.