În 29.11.2018 scriam textul de mai jos. Revoltată. Pur și simplu indignată de virulența atacului la adresa inițiatorilor acestui istoric demers: construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Între timp, cu ocazia pandemiei de Coronavirus, în încercarea de a apăra biserica în fața atacurilor furibunde ale unora sau ale altora, am aflat că această catedrală nu este construită exclusiv din donații, ci că s-au investit multe milioane de euro din bugetul statului. Pentru că sunt un om care respectă adevărul, iar cunoașterea poate duce către o formă de adevăr m-am apucat să citesc din diferite surse. Desigur, am fost profund uimită să aflu că statul a avut de unde să aloce niște sume uriașe către acest lăcaș ( https://adevarul.ro/economie/bani/cat-acostat-fapt-catedrala-mantuirii-neamului-1_5bf6f7b5df52022f75b5b4d3/index.html ), fapt ce m-a înverșunat să caut mai abitir. Și am ajuns aici: http://www.catedralaneamului.ro/index.php/istoric. Sunt profund impresionată de incredibila poveste a acestei construcții… nu mai puțin de aproape 140 de ani de la primele semne. Citiți. Veți fi uimiți de multitudinea de personalități ce au susținut și s-au luptat în diferite forme ca această catedrală să existe. De la Regele Carol I, generalul Ioan Emanoil Florescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din 1892, Take Ionescu și până la „Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ioan Slavici, Cincinat Sfințescu, Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Spiridon Cegăneanu, Ion A. Davidescu, Mihail Urzică – Borzești, L. Pomponiu, V.I. Istrati și mulți alții, oameni de cultură, profesori universitari, arhitecți, ingineri, specialiști în probleme de urbanism care au făcut propuneri în presă și reviste de specialitate”, conform articolului menționat. Cu adevărat impresionant! De aici aflăm că în 29 noiembrie 2007 a fost pusă piatra de temelie a acestui uriaș lăcaș de cult. De ce scriu toate astea? Care este scopul textului meu de astăzi?
Iubesc și respect religia în care m-am născut, iubesc comunitatea religioasă în care îmi duc existența spirituală practică, cunosc oameni de o calitate morală și spirituală de mare profunzime… Totuși, cum e posibil ca o țară aflată în colaps din atâtea puncte de vedere (vezi sănătate, învățământ) să își poată permite în vremuri de mari restriști să distribuie fonduri ce numără peste suta de milioane de euro, în orice, nu neapărat cu privire la biserică, în condițiile în care nu avem săpun și hârtie igienică în școli și spitale, zeci de mii de copii încă merg la wc în curtea școlii, mii de oameni mor din lipsă de tratamente, iar astăzi… mai mult ca oricând, ne paște fiorul morții dat de acest virus în fața căruia modele de sisteme medicale din lume nu i-au făcut față, iar România stă pe butoiul cu pulbere…?
Iată articolul:
<<Despre Catedrală… Adică despre ceea ce hulim din toţi rărunchii de nişte ani încoace, iar în ultimele zile, mai abitir ca niciodată… (29.11.2018)
Motivele unei posibile emigrări din această ţară ne stau pe buze şi în suflet de foarte mulţi ani şi nu contenim să le expunem public ori de câte ori avem ocazia. Şi bine facem şi bine gândim pentru că ţara asta e pur şi simplu târâită în cele mai întunecate colţuri ale unei istorii care nu e a noastră şi care pare să nu se mai sfârşească. Se fură, se înjură, se arată gesturi obscene în plin act de manifestare democratică, vai de ea democraţie, se slobozesc cele mai penibile formule de exprimare în limba română, vai de ea limbă şi ce a mai rămas din ea, se spurcă necontenit în trei schimburi pe posturi de televiziune plătite special pentru asta, vai de ea televiziune, se călaresc pădurile, se schilodesc monumentele istorice, se inaugurează toalete publice, veceuri, bre, veceuri… Şi câte şi mai câte.
Şi uite-aşa, în noianul de mârlănie, minciună, agresivitate, hoţie uităm cine suntem de fapt. Noi, aştia, tâmpiţii care ne încăpăţânăm să înţelegem că această catedrală nu e făcută pentru Dumnezeul tău, al meu, al cui vrei tu… Nu despre mărimea unei clădiri ar trebui să fie vorba, ci despre micimea din fiecare…
L-aţi întrebat pe Dumnezeu dacă e de acord cu catedrala şi v-a răspuns răspicat: „NU!”? Când vă uitaţi la televizor (că sunt sigură că încă nu aţi fost personal acolo), îl vedeţi cumva şi pe Dumnezeu forfotind pe deasupra de supărare? Vi se pare că El a încercat din răsputeri să nu fie finalizată această lucrare, dar uite… fariseii aştia au reuşit? Sau… poate invers? Adică de fapt, cu cine sunteţi în barcă, fraţilor?
Ce mă mânie cel mai tare este felul în care ne facem Sfânta Cruce când vedem la televizor un tsunami răvăşitor, un cutremur care a lăsat în urmă prăpăd, când cineva drag ne este în cumpănă, când afară tuna şi fulgeră, când ne trezim în miez de noapte zguduiţi de un seismuleţ de 5.6, când ne dorim ceva cu toată fiinţa, chiar şi un credit, o maşină nouă etc. sau poate măcar când, într-un colţişor de suflet ne dorim o mica întâlnire cu Dumnezeu… Mă îndoiesc că unii dintre voi aveaţi această din urmă dorinţă. După felul cum scuipaţi în biserică, e puţin probabil să vă doriţi mai mult decât un credit, o maşină nouă şi mult scuipat la gură.
Eu sunt cântăreaţă în strană la Biserica Vulpe. Mă găsiţi în fiecare duminică lălăind din Sfânta Liturghie. Ce să zic? Sunt o fraieră. Mă duc eu aşa voluntar să cânt peste două ore, degeaba! Alo! Voi aştia de citiţi şi huliţi biserica! Dumnezeu îmi întoarce faţa şi grija în fiecare zi. Îl văd peste tot pe unde calc. E la mine în casă, e la mine la şcoala unde dau mai departe din ce am primit, e mereu între mine şi copiii mei, e perfect viu şi vizibil în dragostea dintre mine şi bărbatul pe care-l iubesc, e în mine pentru că simt mereu că trebuie să am grijă să nu-L dezamăgesc vorbind urât de cineva, nutrind la ce are cineva, gândind de rău pe cineva, făcând rău cuiva etc…
Şi ştiţi ce? Biserica unde cânt eu e chiar una micuţă. Ca mărime. Ca spirit e cât 10 catedrale din toată lumea. Pentru că noi aştia ce mergem ca nişte proşti şi inculţi la biserică suntem vâslaşii aceleiaşi bărci. Avem o direcţie, un drum, un duhovnic, o destinaţie. Nu suntem toţi academicieni, suntem şi mai pregătiţi şi mai puţin pregătiţi, dar prin credinţă ştim că în faţa lui Dumnezeu TOŢI SUNTEM EGALI.
Nu mă crezi? Bagă-ţi diplomele în…tr-un sertar şi uită de ele. Acum uită-te în tine şi vezi ce găseşti…
Dacă nu vreau să mai emigrez din ţara mea este tocmai pentru că am nimerit în barca potrivită. În 2008 eram în derivă… Cine mă cunoaşte ştie ce spun. Am cărat 3 trollere imense pline cu muzică şi câteva lucruşoare ca să găsim în Anglia o barcă. După ce fusesem inclusiv director de programe la o televiziune, fiind foarte cunoscută şi din emisiunile pentru copii, mă salutau părinţii pe stradă, iar copiii îmi săreau în braţe. Cu firmă de instrumente în plină ascensiune, cu casă în buricul târgului, cu copii premianţi pe la concursuri… După un pic mai mult de o săptămână eram înapoi în ţară, iar după câteva luni urcam în barca în care mă aflu azi cu tot ceea ce sunt. Ce îmi lipsea cu adevărat era credinţa, adică acea credinţă care să mă facă să văd cine sunt şi mai ales cum sunt. Vedeam numai ce NU realizasem profesional până atunci. Ce aveam, nu vedeam!
Nu huliţi ceea ce nu cunoaşteţi! Căutaţi explicaţii pentru tot ce aveţi şi mai ales pentru tot ce nu aveţi.
Menţionez că nu sunt o practicantă înfocată (şi chiar nu mă mândresc cu asta), nu ştiu pe de rost mai mult de Tatăl Nostru, Crezul, scurte rugăciuni la repezeală şi, de nişte ani, toate cântările slujbei de duminică… dar ce ştiu cu certitudine este aceea că avem nevoie de credinţă dacă vrem o direcţie, o călătorie liniştită pe valurile vieţii şi o destinaţie. Uneori putem poposi şi în catedrale pentru că… nu-i aşa că atunci când vizitaţi marile metropole ale lumii zăboviţi şi pe pereţii interiori şi exteriori ai catedralelor uimindu-vă de ce au făcut alţii? Lăsaţi-i pe stră-strănepoţii noştri să spună şi ei că în ţara stră-străbunicilor lor cineva a construit o catedrală, una dintre cele mai mari din lume… simbolului unităţii sufleteşti a neamului românesc.
„Suntem datori să ridicăm în Capitala tuturor Românilor… Biserica Mântuirii Neamului ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam”, Regele Ferdinand (10 mai 1920).>>.
Sursa foto: wikipedia
You must be logged in to post a comment.