Jazzul este un gen muzical de care mă simt apropiată, atât ca profesor de Canto-Jazz și Muzică ușoară, cât și ca solist… să zicem și de jazz. Cercetând în amănunt acest incredibil tărâm muzical, cred că nu a fost zi să nu mă gândesc la cât de puțin știu, câte vieți mi-ar mai trebui ca să deslușesc această minunată muzică pe de-a-ntregul, o muzică oarecum nouă, cu o istorie de puțin peste o sută de ani, un gen muzical care a traversat globul pământesc de la vest la est și invers, căpătând mereu noi și noi fațete, acaparând iubitori de jazz de pretutindeni, influențându-i până și pe marii compozitori, cum ar fi (de exemplu) Claude Debussy care introduce un cake-walk în una din paginile din Children’s Corner, Eric Satie cu ragtimeul din Parade, Igor Stravinski cu Istoria soldatului în care introduce un ragtime și alții.
Ce este etno-jazzul? Intuind cumva un răspuns, dar încercând să descopăr o posibilă definiție științifică a acestui subgen, dar mai ales să înțeleg cel puțin teoretic la ce se referă acest termen, am găsit mai întâi un articol românesc în cartea Jazz, între agonie și extaz – 30 de ani de jazz și blues în România (1972-2002), Editura Paralela 45, în care apare un interviu acordat de Mihai Berindei în cadrul simpozionului Definirea jazzului românesc desfășurat la Brașov şi organizat de muzicologul Alexandru Şipa în anul 1976 și consemnat de Nicolae Ionescu în Revista Transilvania din 1977, acesta, adică saxofonistul, trompetistul și criticul muzical, la întrebarea „Care sunt particularitățile jazzului românesc?” răspunde: „Acelea de a conține melosul românesc, rezultat fie din prelucrarea unor teme folclorice, fie din crearea unei compoziții cu intonații românești. Bineînțeles, acestea trebuie tratate în idiomul jazzului”.
În anii ’80 muzicologul și promotorul de jazz Florian Lungu scria în revista Flacăra într-un articol intitulat Certitudinile valorice ale jazzului românesc cu privire la definirea termenului de ethno-jazz: „Un termen semnificând, deopotrivă, ţinută artistică, specific autohton al limbajului, maturitate a expresiei” şi aș adăuga eu o permanentă legătură directă cu suflul românesc, cu pământul românesc şi tradiţiile sale.
Mircea Tiberian, pianist și compozitor român de jazz spune despre ethno-jazz că este o muzică în care muzicienii sunt inspirați de folclor și în care se regăsesc elemente de limbaj muzical specifice jazzului: muzică improvizată ce are o componentă ritmică, improvizație colectivă, iar la baza improvizației ar sta caracterul local, etnic. Tiberian adaugă privitor la influența compozitorilor de factură cultă asupra creatorilor de ethno-jazz: „Bartok mi se pare mai aproape de spiritul jazzului, care e și modal, dar cu o anumită trăsătură melodică africană” şi că „ethno-jazzul este un demers muzicologic şi jazzistic foarte serios”, numindu-l un „inter-folclor, deci un folclor al tuturor folclorurilor”.
Pianistul, compozitorul, aranjorul Richard Oschanitzky argumentează nașterea etno-jazzului în România cu apariția bossanovei din America Latină, apreciind că „brazilienii au fost predestinaţi să aducă în jazz un reviriment”, așa cum aflăm și din volumul Creația lui Richard Oschanitzky. Trăsături stilistice, Editura Muzicală, autor Alex Vasiliu.
Prin analogie, putem identifica particularitățile etno-jazzului indiferent de locul în care acesta se cântă. În lume, dintre reprezentanții etno-jazzului, i-am putea enumera pe muzicienii de mai jos.
În America de Nord: saxofonistul și compozitorul John Coltrane (elemente din folclorul african, indian, Orientul mijlociu etc.).
În America Latină și America de Sud: trompetistul cubanez Mario Bauzá (ritmuri afro-cubaneze) și pianistul, compozitorul și cântărețul Antônio Carlos Brasileiro de Almeida Jobim (ritmuri braziliene, inventatorul bossanovei).
În Balcani: compozitorul și pianistul bulgar Milcho Leviev (pianist de formație profund clasică, dar cu o deschidere deosebită spre jazz).
Europa de Est: poetul, traducătorul și muzicianul de jazz rus Valentin Parnakh, muzicienii azeri A. Ionannesyani sau Vagif Mustafah Zadeh.
Europa de Vest: Chitaristul belgian Jean „Django” Reinhardt – gypsy jazz.
Europa Centrală: keyboardistul și compozitorul austriac Joe Zawinul.
În România: pianistul Adrian Neagu, saxofonistul, clarinetistul, compozitorul Dan Mândrilă, contrabasistul, pianistul și compozitorul Johnny Răducanu), pianistul și compozitorul Jancy Kӧrӧssy, pianistul și compozitorul Richard Oschanitzky, pianistul și compozitorul Romeo Cozma și alții.
Dintre trăsăturile de limbaj ale etno-jazzului enumerăm: alăturarea unor elemente de inspiraţie folclorică; melodica tono-modală, adesea subordonată ritmicii; cromatisme; deseori caracter dansant; diversitatea ritmică dată de treceri bruşte din măsuri binare în cele ternare sau complexe şi invers; ritmuri populare specifice diferitelor ritualuri, obiceiuri; salturi intervalice mari, nepregătite; disonanţe; dialoguri între instrumente sau între instrumente și voce, aşa numita tehnică riff; prezenţa modurilor populare diatonice naturale şi cromatice; structuri acordice cu septimă, nonă, undecimă, mărite, micşorate etc.; efecte timbrale obţinute mai ales folosind instrumente electrice şi electronice, acustice, tobe şi instrumente de percuţie, precum și instrumente tradiționale.
Ascultând mai multe interpretări ale muzicienilor de jazz care au apelat la folclorul diferitelor popoare cu respectarea stilistico-interpretativă a trăsăturile specifice etno-jazzului în arhitectura discursului muzical, dar interesată fiind îndeosebi de voci, eventual feminine, am identificat o diversitate culturală copleșitoare. Aș menționa câteva nume, precum:
Nino Katamadze din Georgia, Tamara Obrovac din Croația, Fatima Spar (Austria), Akana-NHS (Belarus), Zulya Kamalova (Australia), Ingrid Lukas (Estonia), Sona Jobarteh (Africa), Aziza Mustafah Zadeh (Azerbaidjan) și multe altele. Sute de voci, sute de formații în formule de trio, cvartete, cvintete etc.
Despre jazzul din Azerbaidjan se vorbește tot mai mult în ultimii ani pentru că în această țară caucaziană musulmană jazzul, etno-jazzul a devenit ca un fel de… „a doua religie”.
Virgil Mihaiu în Cutia de rezonanță, la paginile 255-261 preciza în 1985 motivul necunoașterii valorii inestimabile a jazzului în aria geografică ce cuprinde cele trei republici transcaucaziene sovietice Azerbaidjan, Georgia și Armenia: snobismul și modul defectuos în care sunt etichetate așa numitele state „periferice”. Astăzi în Baku au loc seminarii, workshopuri, concursuri International Baku Jazz Competition „I am Jazzman!”, expozitii de fotografie cu tematici legate de jazz, jam-session, filme documentare despre jazz, concerte cu nume consacrate ale jazzului mondial, precum Al Jarreau, Joe Zawinul, Chick Corea, Herbie Hancock, Diana Krall și mulți alții. În 1969 apare și la ei primul festival de jazz, iar din 2005 se organizează renumitul Baku Jazz Festival. The Jazz Dunyasi magazine, este revista care din 2004 apare constant.
Dintre reprezentanții jazzului azer îi enumerăm pe pianistul și compozitorul Vagif Mustafa-Zade, pianista, compozitoarea și cântăreața Aziza Mustafazadeh, pianista și compozitoarea Amina Figarova, saxofonistul Rain Sultanov, pianistul și compozitorul Salman Gambarov, pianistul și compozitorul Isfar Sarabski, pianistul și compozitorul Shahin Novrasli.
În Azerbaijan, etno-jazzului i se spune mugham jazz datorită combinației dintre elementele de jazz cu cele din melodia străveche azeră. Astfel, din combinația de moduri mugham din muzica străveche, ritmuri azere și instrumentele tradiționale cu sonoritățile moderne date de armonia din jazzul modern și instrumentele electrice și electronice rezultă o muzică în care este evidențiată apartenența discursului sonor, cu sonorități omogene, organice.
Ascultăm Shamans – Aziza Mustafah Zadeh la Burghausen Internationale Jazz Wouche (2002). La început auzim unul din mughamurile ce apar în lucrare, ușor de identificat sonor aici, dar și în alte piese ale artistei. Vă solicit atenția la acest mugham pentru că mai târziu îl vom identifica pe o partitură.
Conform literaturii de specialitate, Mugham – în funcție de cultură (uiguri, uzbeki, tahiki, arabi, perși, turci) poate însemna: un sistem modal posibil rezultate din muzica persană (Iran, Afghanistan, Tadjikistan, Pakistan și o parte a Indiei de nord), un anumit tip de melodie, cadențe, o anumită scară tonală sau chiar o lucrare muzicală. Modurile Mugham (Rast, Shur, Segah, Shushtar, Bayaty-Shiraz, Humayun) sunt generatoare de emoție, peisaje orientale, prezintă vitalitate cu ritmuri frenetice, cu modele ritmico-melodice repetate obsesiv ca o raga indiană (mod melodic), fuziune între game, melisme și formule ritmice, scări bine organizate, mobilitate melodică, tonica bine definită, amplă revărsare, fluiditate sonoră, teme populare, uneori texte cu sau fără sens literar, asemenea unui scat din jazzul american.
În suitele vocal-instrumentale mughamul cuprinde „o mare partidă instrumentală, cu secțiuni vocale în formă de rondo acompaniate de instrumente la unison, pe o formulă ritmică proprie. Partea centrală a mughamului comportă în general o modulație a modului de bază pe moduri secundare”, cf. Encyclopédie de la Musique Fasquelle, Paris, 1958.
Azerul Gara Garayev (1918-1982), compozitor de balete, poeme simfonice, muzică de cameră, lucări pentru pian solo etc. apreciză că muzica Mugham are caracter simfonic. De altfel, în simfoniile lui apar adesea mughamuri, cum ar fi în prima lui simfonie.
Filosofia Mugham se traduce prin transcedere, căutare spirituală, poetică medievală, dragoste mistică. Pentru cântăreții tradiționali de mugham, acesta simbolizează deopotrivă speranță și durere, este bun național și se transmite din generație în generație.
Aziza Mustafah Zadeh s-a născut în 1969 în Baku în familie de muzicieni. Tatăl, pionier al mugham-jazzului, Vagif Mustafa Zadeh și mama cântăreață, Eliza Mustafah Zadeh. Aziza este cântăreață, pianistă și compozitoare de jazz. A studiat pianul, compoziția și canto clasic. În repertoriul clasic îi preferă pe Chopin și Bach. La 17 ani câștigă Concursul Thelonius Monk din Washington datorită manierei de a cânta piesele renumitului pianist si compozitor, dar utilizând improvizații cu inflexiuni azere. A editat nu mai puțin de 8 albume, printre care: Aziza Mustafa Zadeh (1991), Dance of Fire (1995), Jazziza (1997), Shamans (2002) și altele.
Vă invit să ascultăm lucrarea Butterflies în interpretarea Azizei Mustafah Zadeh și mai apoi să privim partitura, o transcripție făcută prin anii 2000 de către profesorul universitar doctor Romeo Cozma.
Ca scriitură putem observa abundența sincopelor, alternanța între fraze cursive (caracterizate de legatto și valori ale notelor de șaisprezecimi) și fraze cu valori de optime urmate de pătrime, stacatto, accentuate, portate, ceea ce conferă lucrării un caracter vioi, poetic, traversat de o retorică descriptivă ce subliniază mersul (zborul) ascendent sau descendent al fluturilor. Salturi intervalice mici, mers treptat, cu excepția sextei care apare ascendent sau descendent, uneori cu caracter repetitiv, alteori de pe trepte diferite ca în partea a doua, dar și octava. Observăm, de asemenea, prezența cromatismelor melodice și armonice și a unor arpegii de acorduri. În general, optimile sunt în stacatto ceea ce, metaforic, descriu opririle bruște ale fluturilor în plan vertical, la diferite înălțimi.
Piesa Butterflies apare pe cel de-al cincilea album al cântăreței, Jazziza, editat în 1997. Alături de Toots Thielemans, harmonică, Eduardo Contrera, percuție și Philip Catherine, chitară, vocalista și pianista Aziza Mustafa Zadeh compune Butterflies, așa cum am văzut, o piesă de virtuozitate vocală și instrumentală, deosebit de apreciată în critica de specialitate: ”with its explosive intermezzo for piano and scat performed with baroque strictness and splendor!”, cf. cu http://www.allaboutjazz.com/aziza-mustafa-zadeh-body-and-soul-and-mugam-aziza-mustafa-zadeh-by-raul-dgama-rose.php?id=1227&pg=1&page=1&width=1600
În ceea ce privește vocalitatea, putem observa ipostaza de voce-instrument ce parcurge traseul ritmico-melodic într-o manieră percusivă, exactă, urmând discursul armonic creionat de acompaniamentul la pian în arcuri melodice și ritmice susținute, mai întâi descendente, apoi ascendente pe salturi intervalice diverse de la secundă la octavă (în prima parte a lucrării) exploatând registrul acut în nuanțe de mf cu grupuri de sunete precum lacatica, tacatica, tacatica ta-dam, sacatica, lacaticum. De asemenea, am putut observa emisia vocală bel canto unde a se aude o cu o frazare bazată pe un legatto deosebit de expresiv, cu fraze melodice pline de lirism ce ne trimit cu gândul la muzica clasică pură cu punctări ritmice deosebit de precise. Impostație perfectă, emisie în registrul de cap, articularea precisă a sunetelor, vibrato în interiorul cuvântului. Ambitusul de aproape trei octave fără ezitări intonaționale. Tehnică vocală fără cusur.
Simplu: Aziza Mustafah Zadeh. Ascultați tot ce ne-a permis să ascultăm din marea sa ARTĂ!
You must be logged in to post a comment.