Diana Neacșu, profesor de Canto clasic: „A fi artist este un DAR, a fi profesor, o VOCAȚIE!”

„A fi artist este un DAR, a fi profesor, o VOCAȚIE!”. Aș fi început altfel acest articol. Poate aș fi apelat la formula clasică în care, prin câteva fraze introductive, folosindu-mă de informațiile pe care le am despre invitata mea de astăzi v-aș fi adus date generale, mai puțin particulare, cu o detașare care nu mă caracterizează și pe care o evit din tot sufletul. Probabil că, necunoscând-o personal pe invitata mea, nu aș fi putut să mă implic emoțional foarte mult, fapt ce mi-ar fi limitat trăirile afective atât de necesare unui culegător de gânduri așa cum îmi place să cred că sunt…

Diana Neacșu, profesor de Canto clasic la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, cu ocazia acestui dialog, deschide între mine și domnia sa o poartă spirituală incredibilă prin câteva idei esențiale cu care rezonez profund și care mă fac să simt că ne știm dintotdeauna! Uriașă forță a Măriei-sale, MUZICA!

Pe Diana Neacșu nu trebuie să o cunoști personal ca să înțelegi câtă ambiție, energie, hotărâre, dorință de cunoaștere și cât talent adăpostește personalitatea ei artistică și umană. Este suficient să știm că în 11 ani de activitate didactică a reușit performanța de a forma voci pentru scene lirice importante din România. Iată câteva exemple (dacă ar fi să amintim doar rezultatele ultimilor doi ani): Sorana Nastasiu, solist la Opera Națională Română din Iași (a debutat în rolul lui Cherubino din Nunta lui Figaro), Diana Bîlcu, activitate corist la aceeași instituție (olimpică la specialitate în anul 2015), Elena Băiceanu, activitate corist Opera Națională Română din Iași, Cociobanu Adelina Maria (olimpică la specialitate în anii 2017, 2018, Bursieră staART 2018), studentă în anul II la Universitatea Națională de Muzică București, Bursieră a Fundației Principesa Margareta 2019, debut ca solist la Sala Radio, Bucuresti, Prisacaru Florentina Katrinel (olimpică la specialitate în anul 2017), Bursiera staART 2018, studentă în anul II la Universitatea Națională de Arte „George Enescu ” din Iași.

Dar, domnia sa nu se îndură să nu îi numească și pe alți elevi cu rezultate excepționale în Arta vocală: Lișman Maria, Bobleancă Roxana, Rotariu Andrei, Alexandru Butnaru, Eugen Burduniuc, Lungu Roberta, Borș Denisa, Damian Robert, Theona Iurcovschi, Gifei Roxana, Rotopănescu Lidia și alții.

Am zis ultimii doi ani? Am spus cumva și concursuri naționale, internaționale și olimpiade? Ei, bine: 16 Premii I, 22 Premii II, 22 Premii III, 5 Mențiuni, 5 Premii speciale și 8 Trofee! Cât ar fi durat să număr toate premiile din cei 11 ani de activitate didactică a profesoarei Diana Neacșu?

Pe lângă munca susținută pentru obținerea acestor rezultate, profesoara Diana Neacșu dovedește un deosebit spirit de lider, organizând ateliere de artă vocală, masterclass, recitaluri, evenimente caritabile, dezvoltând într-o manieră complexă personalitatea artistică a elevilor domniei sale.

Dialogul avut cu doamna profesoară Diana Neacșu lasă la vedere un om deosebit de valoros, un profesor profund ancorat în șlefuirea vocilor tinere, un mânuitor iscusit de metode și mijloace de educare nu doar a glasurilor, ci mai ales a omului de mâine.

Cum a început călătoria pe acest fascinant tărâm, MUZICA?

Eram elevă în clasa a IX-a la un liceu cu profil real unde, în programa școlară, aveam pe săptămână între 5 și 7 ore de matematică și multe de fizică… Și totuși eu adoram să cânt! Cântam mult, oriunde, oricând cineva din familie sau dintre prieteni îmi cereau acest lucru. Aveam o chitară clasică și, după ce am învățat câteva acorduri de bază, am început să compun melodii simple pe care le fredonam până adormeam. La începutul clasei a X-a, desigur, având răzlețe cunoștințe muzicale, dar o dorință însetată de cunoaștere, am obținut printr-un examen de diferențe, transferul la Liceul de Artă „Gh. Tăttărescu” din Focșani unde am început să studiez chitară clasică și pian. Eram absorbită total de acest univers și îmi doream extrem de mult să recuperez anii în care „trecusem pe lângă MUZICĂ“. Așadar, studiam cât rezistam cu ochii deschiși…, ascultam muzică clasică, citeam tot ce găseam atunci despre operă, lied etc. Din păcate, în liceul nostru nu exista în acel moment secție de Artă vocală, prin urmare, în anul IV de liceu, am început să studiez canto clasic cu prof.univ. Maria Hurduc de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. Și așa a început drumul meu…

Cine v-au fost mentorii, oamenii care au crezut în potențialul dumneavoastră artistic?

Liceul de Artă din Focșani este reprezentat de profesori valoroși care au lăsat amprenta pe nenumărate generații de artiști; cred că eu am fost un elev norocos beneficiind de îndrumarea unor adevărați maeștri care mi-au insuflat dragostea pentru muzică, dorința de a cerceta și de a mă perfecționa. Este vorba de domnul prof. Mircea Ianchievici (Chitară), doamna prof. Cicinia Badin (Teorie muzicală), doamna prof. Carmen Herghelegiu (Istoria muzicii).

Recapitulăm. Pian și Chitară în liceu. Canto la facultate. Totuși, azi vorbim de un înzestrat profesor de Canto! Au fost suficienți cei patru ani de studiu Canto sau este vorba de o pasiune dusă până la limita profesiei și desigur, dincolo de ea, cu profesionalism și rezultate de excepție?

Da… Pian, Chitara… și tot ce-mi „pica în mâini”! Domnul profesor Ianchievici avea în cabinet un set de instrumente de percuție și acolo mă găsea în unele dimineți – executând diverse ritmuri pe care le puteam înțelege și executa în acel moment. Eram preocupată să învât orice era legat de muzică, chiar dacă intenționam să merg pe drumul artei vocale clasice.

Au urmat anii de facultate în care am studiat Canto clasic și Pian secundar. Totul a decurs firesc, nimic nu mi se părea prea greu, dimpotrivă, aveam senzația că știam să cânt așa dintotdeauna. Eram preocupată să înțeleg cum și unde se produce sunetul, cum trebuie să simt și unde rezonează vocea, ce mușchi ajută în susținerea emisiei sonore și cum trebuie să respir. Am studiat un repertoriu vast, de la preclasic la contemporan și am fost atrasă foarte mult de literatura muzicală de lied românesc.

Eram preocupată să înțeleg diversitatea vocală, metode de interpretare și de realizare a unor elemente de tehnică vocală deosebite, eram fascinată de vocile de timbru-rotunde și clare cu acute dominatoare.

Nu lipseam de la reprezentațiile Operei Naționale Române din București și tot atunci m-am îndrăgostit de vocea regretatei soprane Roxana Briban, al cărei la bemol în pianissimo din aria “Addio de passato” îl auzeam de pe ultimele scări ale sălii de spectacol.

Cum ați descrie emotiile începutului carierei didactice? A fost greu, a fost ușor? Ați simțit sprijin din partea cuiva când ați luat „startul” în aceasta profesie?

A fi artist este un DAR, a fi profesor, O VOCAȚIE! Am simțit de la început că acesta este drumul meu! Aveam 24 de ani și eram profesor suplinitor la Catedra de Canto din Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Nu-mi doream nimic mai mult; abia așteptam să-mi întâlnesc elevii și să împart cu ei tot ceea ce învățasem cu multă pasiune. Cu fiecare elev intram într-un nou univers, în care puteam să creez, să conturez, să „plămădesc” și eram fascinată de întâlnirea cu ei; abia așteptam să treacă weekend-ul pentru a o lua de la capăt.

Există un om minunat care m-a susținut din primul an de activitate didactică, un om care mi-a acordat încredere atunci când aveam nevoie, care m-a sfătuit și mi-a fost ca un părinte. Mulțumesc din inimă doamnei Maria Georgeta Popescu (fost Inspector de specialitate al Inspectoratului Școlar Județean Iași, profesor de Istoria muzicii la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”), pentru că am simțit-o lângă mine în toți acești ani minunați.

Mergeți cu elevii la multe concursuri, olimpiade etc. Ce vă motivează să mențineți acest ritm susținut al ieșirilor cu elevii dumneavoastră la competiții în Arta Interpretativă, dar și în numeroase recitaluri, audiții etc.?

Dacă ne pregătim pentru această profesie, practica cea mai bună o oferă scena și orice fel de ieșire în public. Distribui elevii în mod egal în toate audițiile Catedrei de canto, recitaluri tematice, inițiez colaborări și parteneriate cu diferite instituții, și, bineînțeles, participăm la toate competițiile naționale de profil și, în funcție de anul respectiv, după preselecția zonală, la Olimpiada națională de Interpretare vocală și instrumentală. Rezultatele în cadrul competițiilor au o deosebită însemnătate în conturarea încrederii elevilor în această profesie. Le finisează personalitatea artistică, evaluându-le nivelul tehnico-interpretativ la un moment dat, însă, un premiu la olimpiadă, reprezintă cea mai înaltă distincție în această etapă de performanță.

Cum mențin acest ritm? Cu multă voință din partea elevilor, printr-o colaborare strânsă cu părinții care susțin integral costurile (taxe de participare, deplasare, cazare) și cu ajutorul doamnei prof. corepetitor Ilinca Sîrbu care îmi este alături de trei ani. Ani minunați în care am ajuns împreună cu elevii la Sibiu, Tg. Mureș, Craiova, Timișoara, București, Bacău, Neamț etc.

Nu întotdeauna rezultatele sunt cele pe care le doriți, deși, ca profesor aveți în palmares zeci și zeci de premii importante. Există momente de deznădejde în viața profesorului Diana Neacșu?

Nu! Încerc să văd partea pozitivă după fiecare experiență, chiar dacă uneori nu reușesc să șterg suficient tristețea din sufletele elevilor care nu obțin un rezultat bun în cadrul unei competiții. Voința, motivația, dorința de perfecționare, sunt elemente primordiale în această profesie. Au fost situații în care un elev nu a luat nici un premiu, iar anul următor a obținut trofeul competiției. Am avut chiar și doi elevi în aceeași gală în cadrul Concursului Internațional de Canto Clasic „Pompeiu Hărășteanu” din Tg. Mureș, unde Adelina Cociobanu și Katrinel Prisacaru au candidat pentru același Trofeu.

Toți sunt învingători, indiferent de premiu.

Care sunt primele trei sfaturi pe care le dați elevilor dumneavoastră înainte de orice ieșire în public?

Să iubească acel UNIC MOMENT pe care îl oferă supremația scenei și energia publicului, să fie „vii” și să transmită ceea ce simt prin sunet și să valorifice la maximum acele câteva minute din concert\concurs.

Ce iubiți cel mai mult la această profesie?

Iubesc să descopăr copii cu voci și personalități atât de frumoase și diverse. Uneori simt că mă regăsesc în fiecare dintre ei atunci când caută răspunsuri, citesc sau studiază în continuu, așa cum făceam și eu la vârsta lor. Cu fiecare întâlnesc noi provocări care mă obligă să găsesc soluții, să învăț permanent, să-i ajut și să le fiu alături în fiecare etapă din cei patru ani împreună. Sunt foarte fericită când își găsesc calea spre visul măreț de a fi artist.

Profesorii de arte au o viață cu totul aparte. Emoțional, social etc. Cum este o zi din viața omului-profesor Diana Neacșu?

OOOO, da! Nici o zi nu seamănă cu alta și acest lucru mă ține în formă. Dimineața începe cu pregătirea fetiței mele, Natalia, pentru școală (elevă în clasa I la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”). Apoi urmează orele cu elevii, activitate pentru care mă pregătesc constant, ascult tot ceea ce este de actualitate, cânt mult la școală, acasă.., merg la operă atunci când timpul îmi permite, iar în vacanțe sunt, în general, la concursuri.

Sursa foto: arhiva personală Diana Neacșu