Tânăra mezzosoprană Diana Penișoară: „Muzica vocală este un mister, un miracol, un dar”

Tinerețea este vârsta la care aripile sunt deja desfăcute și primul impuls către zbor străbate întreaga ființă. Cu teamă, cu neîncredere, cu multe semne de întrebare… și totuși cu hotărâre. A fi sigur de tine pe de-a-ntregul, poate fi o piedică în calea evoluției tale. A nu fi sigur de tine e un bolovan pe care va trebui să îl cari după tine poate toată viața. Între aceste două extreme, cum e mai bine să fim, totuși, atunci când vine vorba de decizii pe care trebuie să le luăm la vârsta adolescenței sau a tinereții timpurii? Aș îndrăzni un răspuns: curajoși. Curajul este arma tuturor obstacolelor. Și credința. Credința că în fiecare dintre noi sălășluiește un bulgăre de aur pe care avem datoria de a-l șlefui până la stadiul de operă de artă. Credința că nu putem fi singuri în această permanentă transformare. Credința că Cerul e sprijinul nostru nemărginit… Credința că Pământul adăpostește și foarte mulți oameni făcători și dătători de frumos, pregătiți, înzestrați să ne însoțească în călătoria transformării noastre… Și IUBIREA.

Promisiunile sunt legi nescrise, iar eu am promis în urmă cu ceva timp că voi promova câțiva liceeni care au obținut rezultate deosebite la unul din cele mai așteptate concursuri muzicale din Iași și din țară, Concursul Național de Canto „Achim Stoia”, ediția a X a, desfășurat la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Considerați „de nota 10”, șapte din zecile de concurenți înscriși, câștigători ai Premiului I, dar și câștigătoarea Marelui Premiu, vă vor destăinui câte ceva din drumul către celebritate.

Astăzi vorbim cu Diana Penișoară.

Cu multă blândețe și modestie, Diana ne mărturisește un început al unui drum despre care știe că nu e nici pe departe unul ușor, dar, pentru că pasiunea vieții ei este muzica vocală, acceptă că orice ar fi, nu se va abate de la această cale. A împlinirii, a fericirii, a darului primit, înmulțit și împărțit cu noi toți.

„Numele meu este Penișoară Diana și am 19 ani. M-am născut și am copilărit în Vaslui, iar la 15 ani m-am mutat în Iași pentru a-mi urma vocația, adică muzica. Visul părinților mei a fost ca eu să devin pianistă și de aceea au tras foarte mult de mine pentru a urma acest drum. Eu însă nu am dorit același lucru, așa că, în cele din urmă, descoperindu-mi vocea, am ales un drum care, cred eu, mi se potrivește mult mai bine. În primii doi ani am studiat Canto clasic cu domnul profesor Eduard Sveatchevici, iar apoi, până la finalizarea studiilor liceale, am studiat cu doamna profesoară Adina Pavalache la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă din Iași. Pot să spun că un ajutor foarte mare a venit și de la corepetitoarea mea, doamna Oana Antiniea, pianista care întotdeauna a dat tot ce e mai bun pentru ca eu să am un rezultat cât mai calitativ”, aflăm de la Diana.

Ambiția, munca, implicarea au stat la baza unor rezultate deosebite precum Premiul al II lea la Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu”, Piatra-Neamț (2017), Premiul al II lea la Concursul Național de Canto „Achim Stoia” (2018), Premiul I la Concursul Național de Interpretare Vocală „Elena Botez” (2018, 2019), Premiul I la Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu”, Piatra-Neamț (2018), Premiul I la Concursul Național de Canto „Achim Stoia” (2019), Iași, Trofee la Concursul Național „Primăvara Artelor”, Bacău (2018, 2019). De asemenea, Diana Penișoară este olimpică, fiind și aici pe podium în 2018 la Craiova și în 2019 la București.

„Pe parcursul anilor de liceu am trăit experiențe care m-au ajutat să devin persoana care sunt astăzi. În primul rând, am simțit o susținere foarte mare din partea profesorilor de canto și a profesorilor corepetitori. Apoi, pot spune că sunt recunoscătoare pentru orele de cor și celor doi dirijori pe care i-am avut în cei patru ani de liceu și anume domnul profesor Dragoș Cohal de la care am învățat ce înseamnă un cor și cum ar trebui să arate relațiile dintre coriști și dirijor, respectiv domnul profesor Gabriel Gheorghiță care a avut încredere în mine și în capacitățile mele vocale și interpretative oferindu-mi numeroase ocazii de a cânta părțile solistice ale anumitor partituri. Bineînțeles că fără colegii mei minunați și fără susținerea lor, dezvoltarea mea ca artist nu ar fi fost aceeași.

Am avut ocazia și norocul de a participa în spectacolul Aida în cadrul stagiunii 2017-2018 a Operei Naționale Române din Iași, ca membru al corului. Această experiență a stârnit în mine flacăra de care aveam nevoie pentru a-mi conștientiza dorința de a face această meserie – aceea de artist liric.

În ultima perioadă am încercat să mă concentrez mai mult pe mine și pasiunile mele. Am început ușor-ușor să pun bazele viitoarei mele cariere formându-mă din punct de vedere muzical artistic, intelectual, dar și uman, în același timp. Caut să îmi însușesc o serie de valori care mă vor ghida pe drumul vieții mele. Am început să cunosc persoane noi și să colaborez cu oameni excepționali alături de care trăiesc experiențe care cu siguranță vor rămâne în memoria mea foarte mult timp și care mă vor ajuta la dezvoltarea mea ca om și ca artist”, adaugă cu sinceritate Diana.

Vă invit să mai zăboviți câteva clipe pentru un scurt interviu cu tânăra speranță a scenei lirice, Diana Penișoară.

Cât de grea a fost despărțirea de orașul natal, Vaslui și cu ce gânduri ai venit în Iași?

Despărțirea a fost foarte grea deoarece îmi era foarte frică de necunoscut. Venind dintr-un oraș mic, unde în 15 de minute traversezi orașul, primul meu gând a fost „eu sigur nu ajung unde trebuie din prima! Am să mă rătăcesc!”.

Venirea la liceul de muzică din Iași nu a fost planificată deloc. Ideea era să vin la facultate… nicidecum la 15 ani. Dar, văzând că am luat admiterea cu note foarte bune, am zis să încerc. Doar nu sunt primul om care face astfel de lucruri! Vă spun că și acum mai stau și rememorez locuri din orașul natal, secvențe de când stăteam cu prietenii și simt uneori dorul copilăriei în orașul „casă”. Oricum, oamenii din Iași și de la liceu au fost mereu foarte amabili și nu m-am simțit niciodată ca un străin.

Ce înseamna muzica vocală pentru tine?

Muzica vocală pentru mine, în momentul de față, este un mister. Spun asta pentru că nu știu să explic tot ceea ce se întâmplă atunci când un cântăreț deschide gura și cântă. Este un miracol și un dar pe care oamenii l-au primit de sus și trebuie să-l conștientizeze mai întâi, apoi să îl valorifice în cele mai frumoase moduri. Muzica vocală este și o bună prietenă aș putea spune, deoarece, în cazul meu, mereu a fost lângă mine, cu mine. Când eram foarte mică aveam lângă pat un casetofon la care mai mereu se auzea muzică. Și acum, în camera mea muzica nu se oprește, fapt ce mă liniștește și mă impulsionează să continui, chiar dacă uneori este foarte greu.

Ce compozitori ai abordat până acum în repertoriul tău, de care te simți mai atrasă și de ce?

Repertoriul abordat în ultimii ani a fost unul corespunzător pregătirii mele vocale și artistice și a fost ales, în mare parte, cu multă grijă, de profesoara mea, doamna Adina Pavalache care a reușit de multe ori să mă scoată din zona mea de confort, mai ales în ceea ce privește trăirea și jocul scenic. Eu sunt mai timidă și simpla idee că trebuie să mă mișc, să mă uit la public, să transmit cu toată ființa mea acel ceva din partitură, încă mă sperie puțin. Din ce am observat, mi se potrivește repertoriul francez și de aceea am abordat mai ales arii din opera Werther a lui Jules Massenet și din opera Carmen de Georges Bizet. De asemenea, am format o pasiune pentru muzica rusească și cu siguranță în viitor voi aborda mai mult repertoriul rusesc.

Ce simți când urci pe podium?

Mereu după ce ies de pe scena concursului, impresia mea este că nu a fost bine. Sunt cel mai mare critic al meu și foarte rare sunt momentele în care sunt mulțumită cu adevărat de prestația mea. Din acest motiv, în momentul în care aflu cum decide juriul să mă răsplătească pentru munca depusă, trăiesc un sentiment pe care nu pot să îl descriu foarte bine. Este o combinație între fericire, mândrie, mulțumire și recunoștință. Totodată am și sentimente de tristețe deoarece empatizez foarte mult cu prietenii și colegii mei și dacă văd că ei nu sunt mulțumiți de răsplata lor, parcă sunt și eu puțin tristă. Atunci când merg să îmi ridic premiul și aud aplauzele, acela este momentul în care știu sigur că ceea ce fac e ceea ce trebuie.

Ce pasiuni ai în afară de muzică?

Cum performanța cere multă muncă, nu îmi rămâne foarte mult timp liber dar, în acest puțin timp mă ocup și de pasiunile mele. Am un cățeluș pe care îl ador și încerc să stau cu el cât de mult pot. Pasiunile și viata mea sunt legate tot de muzică. Activez într-un cor de biserică cu care cânt săptămânal. Îmi place să ascult foarte multe interpretări ale tinerilor artiști lirici și încerc să învăț cât mai mult. De asemena, îmi place să mă uit la filme și la serialul meu de suflet, Friends. Am o pasiune pentru limba italiană, îmi place muzicalitatea ei și de aceea am început să o învăț, dar limba franceză rămâne prima mea dragoste.

În prezent, Diana Penișoară este studentă în anul I la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” unde studiază Canto clasic la clasa doamnei conf.univ.dr. Maria Maxim Nicoară.