Încă din anul 1992, odată cu intrarea mea la facultate, am început o luptă crâncenă cu documentarea, cu preluarea informațiilor dintr-o sursă, punând ghilimele și citând sursa, cu prelucrarea unei informații dintr-o sursă și citarea sursei…
Pe cuvânt că nu m-a învățat nimeni până atunci cum e cu plagiatul. Mama lucra la Moldova Tricotaje… 12 cu 24. Avea alte preocupări, altă pregătire. Tata citea mult, dar nu l-am prins prea mult în viața mea. 🙂
Știu însă că la Facultatea de Textile-Pielărie aveam o profesoară la disciplina Prelucrarea fibrelor liberiene: doamna Carmen Cuzic Zvonaru. Într-o zi mi-a trântit câteva vorbe de am rămas marcată pe viață! Țin minte că luasem o frază de trei rânduri dintr-un curs (fără să precizez sursa) și-o pusesem frumos, elegant (cât de cât ) într-un text de sinteză despre materii prime. Vorbele ei au tunat cam așa: scrie tu o carte a ta, caută să nu deschizi nicio altă carte în timp ce scrii și, la final, vezi ce ți-a ieșit! Dacă ți-a ieșit! Ține minte la mine: nici atunci nu poți spune că e a ta sută la sută!
Am fost revoltată. M-am supărat și nu m-am mai dus la ea vreo două săptămâni. Eram mult mai temperamentală decât acum. Mi se părea că a exagerat, că ce e o frază într-un noian de alte sute de rânduri, alte zeci de idei… Când m-am întors la ea am știut că avea dreptate sută la sută. Și m-am simțit foarte rușinată. Mi-au trebuit două săptămâni să găsesc fragmente, nici măcar cartea întreagă (abia după anii 2000 am reușit să lecturez pe de-a-ntregul) Cum se face o teză de licență, Umberto Eco, ediția 1977! Dincolo de faptul că lucrarea garantează dobândirea unor cunoștințe temeinice cu privire la regulile de tehnoredactare, avantajele uriașe ale acestei cărți sunt reprezentate de faptul că autorul te învață cum să NU greșești, cum să eviți PLAGIATUL, cum să fii CURAT și mulțumit la final, indiferent că scrii o lucrare de licență sau un articol în ziar, revistă etc. Lucrarea menționată este acum nelipsită din bibliografia recomandată de profesorii îndrumători la licențe, disertație, doctorat etc. Acum, mai mult ca oricând pentru că tentația lui copy-paste a născut monștri!
Cred că ar trebui să nu existe absolvent de studii superioare care să nu fi citit această carte, cel puțin după anii ’90!
Ceea ce voi scrie în continuare pe scurt, trebuie să tragă un semnal de alarmă pentru toți cei ce au în preocupări scrisul, cei ce coordonează cărți, reviste, ziare, tot ce înseamnă produs publicat, la vedere! Subiectul este extrem de vast și de sensibil. Mă limitez doar la a spune: atenție! Astăzi plagiatul este pedepsit!
Plagiatul este, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004: ‘‘expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale (s.n.)’’, conform cu https://www.juridice.ro/467536/plagiatul-si-incalcarea-drepturilor-de-autor.html, accesat la 09.06.2019.
Zilele trecute mi-a aterizat în mâini o revistă. O revistă locală. Colorată, tânără, dinamică, cu interviuri, reclame, cu multe greșeli de tehnoredactare și cu cel puțin două articole plagiat aproape 100%. Am citit revista până la ultima pagină și am închis-o cu o întrebare în gând: Cum este posibil ca în anul 2019 să funcționeze sintagma Las’ că merge și-așa la un asemenea nivel?
You must be logged in to post a comment.