Daniela Gumann – „Ajuns în străinătate, îţi iei inima-n dinţi şi spui ceea ce n-ai crezut vreodată că vei spune, cu emoţie şi pioşenie, de-abia şoptit, cu multă emoţie în glas: ROMÂNIA, TE IUBESC!”

Pe Daniela Gumann am cunoscut-o cu ocazia lansării primului număr tipărit al Revistei Insociety, anul trecut în septembrie, întâlnindu-ne mai apoi în vara aceasta, în Tabăra de creaţie şi re-creaţie organizată de Asociaţia Universul Prieteniei, prin persoana doamnei Rodica Rodean. Impactul vizual mi-a amintit instantaneu de sculptura în bronz a lui Constantin Brâncuşi Domnişoara Pogany. Ceva din trăsăturile ei îmi proiecta perfect conturul unui chip pe cât de gingaş, pe atât de misterios. Ţin minte că am privit-o atunci cumva pe ascuns, un fel de curiozitate faţă de o persoană pe care ai vrea să o descoperi cu adevărat, dincolo de aparenţe…

A trecut aproape un an şi drumurile ni s-au intersectat din nou, ca o continuare a ceea ce căutam să descopăr atunci. Din postura mea de cântăreaţă (fiind invitată în tabără să cânt) am identificat între noi mai întâi un dialog mut, acela al emoţiilor, al rezonanţei către ceva superior nouă, asistând parcă prin muzică la un fel de rugăciune. Cântam cu ochii închişi şi puteam să descriu cu precizie ceea ce vedeam când îi deschideam: doi oameni senini, vădit implicaţi emoţional, zâmbind a primenire. Erau Constantin şi Daniela Gumann. Acelea au fost clipele în care am decis să trec dincolo de linia de separaţie uneori nedrept aşezată între spectator şi artist. De ce am luat această decizie? Din simplul motiv că odată cu scurgerea timpului muzical am înţeles că în faţa mea nu erau doar soţii Gumann, ci mult mai mult de atât. Am intuit perfect, pentru că aveam să aflu multe lucruri interesante, deocamdată mai ales despre doamna Gumann, invitata mea de astăzi.

Aveţi o traiectorie profesională multidirecţională, să zicem… de la confecţioner, la îngrijitoare de bătrâni, pedagog, inspector social, asistent, director, purtător de cuvânt. Cum a fost posibilă această călătorie?

Fiecare ocupație a fost o experiență profesională în aflarea și dezvoltarea identității mele profesionale. Aceste preocupări au contribuit la formarea mea ca om – omul care sunt acum. Am fost mereu preocupată de noi experiențe, de noi abilități și competențe, dobândirea de noi deprinderi și mai ales, lărgirea orizontului cultural. Toate au provocările, satisfacțiile, temerile și farmecul lor.

Cât de greu a fost?

Ca în orice lucru bun, efortul şi munca trebuie împletite cu integritatea, răbdarea și onestitatea, o atitudine pozitivă, proactivă şi o dorinţa sinceră de a învăţa. Principiile astea mi-au fost insuflate de mică de către bunicii şi părinţii mei, care mereu ne-au încurajat să fim „oameni”. Nu trebuie să ne fie frică de schimbare. De temut sunt: lucrul făcut de mântuială, impostura, pregătirea insuficientă, lipsa curajului, suficiența. Un lucru pe care l-am remarcat în decursul vieții mele, ar fi acela că indiferent cât de mult ne străduim să grăbim o realizare, ea vine atunci când este programată, când suntem noi pregătiți să o primim. Nu a fost deloc simplu și cu atât mai puțin ușor, dar am fost pregătită pentru asta. Şi mai am un principiu: drumul meu are un singur sens, înainte. Că sunt uneori determinată de situații să o iau la dreapta sau la stânga, mai merge, dar niciodată înapoi.

Ce a însemnat experienţa de 7 ani în Israel ca îngrijitoare, capitol distinct în cartea dumneavoastră Îngrijitoarea – o poveste de viaţă trăită, tipărită la Editura Timpul, 2017?

În perioada cât am lucrat în Israel am avut ocazia să învăţ să mă adaptez la situaţiile pe care viaţa mi le pune în faţă fără să mă întrebe dacă le accept. Am învăţat adevărate lecţii de viaţă, pe care nu le-aş fi cunoscut dacă stăteam acasă pentru că doar acolo în Israel se învăţă respectul pentru viaţă. De la ei, de la evrei, am învăţat să preţuiesc clipa, deoarece se poate să fie ultima. De la pacienta pe care am îngrijit-o am învăţat disciplina privind orele meselor şi programul strict al tratamentului, eu cea care, ca orice româncă, eram obişnuită cu sistemul „las’ că merge şi aşa”. Pentru mine este o mândrie faptul că am practicat această meserie. Şi o spun cu voce tare oriunde am ocazia. Da, am lucrat şi ca metapelet (îngrijitoare în Israel) şi ca betreuerin (îngrijitoare în Germania și Austria), iar aceste experienţe mi-au oferit oportunitatea de a mă forma, dezvolta şi modela ca om. Aceste experienţe m-au disciplinat. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem învăţa de la cei aflaţi la sfârşitul călătoriei pe acest pământ… Ei au trăit momente şi timpuri pe care noi nu le-am cunoscut. E mare lucru să-i asculţi cum povestesc!

Sunteţi Președinte fondator al Asociației Scriitorilor Români din Austria – ASRA. Care sunt activităţile pe care le organizaţi sub egida acestei asociaţii?

Cultura a rămas astăzi unul dintre puținele repere care mai pot depune mărturie asupra identității noastre naționale. Era imperios necesar să înființăm o asemenea asociație, a scriitorilor, scopul principal fiind încurajarea, stimularea şi promovarea creaţiei literare în rândurile membrilor săi, dar mai ales în rândurile publicului larg prin desfăşurarea de activităţi culturale, literare. Trebuie să spun că suntem la început, existăm de numai cinci luni, iar reticenţa multora este o povară nu tocmai uşor de dus. Cu toate acestea am emis până în prezent un număr de 27 de legitimații ASRA și am publicat deja primul număr al Revistei Condeierul diasporei din mai, 2018. Revista are pentru început o periodicitate trimestrială urmând ca în cel mult un an de la apariție să apară lunar. Am în plan să organizez în cadrul acestei asociații un Congres Internațional al Scriitorilor Români de Pretutindeni pe care să-i reunesc la Viena. Am multe planuri și dorințe cu această asociație tocmai pentru a promova tot ce are mai bun și mai frumos România, pentru că momentan prima pagină a ziarelor locale și nu numai este ocupată de alte „acțiuni românești”.

Ca scriitor aveţi o activitate rodnică şi constantă. Cum aţi ajuns la scris?

Am început să scriu poezii pornite din dor – dor de casă, de mamă, de țară, mai târziu am scris din durere și suferință, dar absolut toate erau pentru mine personal, în scop privat. Nu m-am gândit niciodată să le public. Tot ce scriu mă reprezintă. Mă exprim simplu și îmi descarc stările cu care mă confrunt zi de zi, evenimentele ce mă influențează, transmit mesaje care să deschidă noi orizonturi, noi porţi de percepţie.

Pentru mine, scrisul este o celebrare a libertăţii. Aceasta a fost principala mea motivaţie pentru care am ales să scriu.

Proză, poezie, lucrări ştiinţifice, suport de curs etc., domenii diverse de interes. Aveţi vreo preferinţă pentru un anume gen de scriitură? Cum vă alegeţi domeniul/subiectul?

Absolut tot ce am scris se adresează românilor plecați în străinătate, respectiv celor din Austria. Pentru că mereu auzeam persoane greșit informate cu privire la drepturile și obligațiile lor în Austria, pentru că nu cunoșteau legislația corespunzătoare, am considerat imperios necesar să scriu o carte cu toate informațiile corecte: Cartea se numește ÎNGRIJIREA LA DOMICILIU ÎN AUSTRIA – DREPTURI ȘI OBLIGAȚII. Apoi am întâlnit multe lacune și nereguli în rândul persoanelor care prezentau diplome de calificare în domeniul îngrijirii, și mai mult, au început chiar clienții să afișeze reticențe la acele calificări, motiv pentru care am parcurs pașii necesari pentru a organiza cursuri de calificare în cadrul firmei noastre și astfel am scris chiar eu un Suport de curs cu informații strict necesare, care se încheie cu un examen în trei etape (scris, oral și practic) susținut la sediul firmei noastre. Eu însămi fiind o emigrantă, pot să înţeleg problemele şi dificultăţile pe care le întâmpină românii în a asimila limba germană, care nu le este limbă maternă. Părerea mea este că în această meserie, de îngrijitor la domiciliu, vin persoane aflate la o vârstă avansată, cu anumite probleme personale, uzate de experienţe triste sau frustrări sociale şi cred eu că nu mai au plăcerea, disponibilitatea sau interesul de a investi timp şi bani pentru a merge la profesor să învețe limba germană, motiv pentru care am scris un îndrumar de limbă germană care se numește : GERMANA CLAR ȘI LA OBIECT, un fel de curs care  nu conține gramatică, teorie. La urma urmei, dacă ne uităm la copiii mici, în primii cinci ani de viaţă, învaţă limba maternă fără lecţii de gramatică, doar pur şi simplu după ureche, de la adulţii din jurul lor. Abia la vârsta de 8 sau 9 ani încep şi lecţiile de gramatică la şcoală, după ce aceştia stăpânesc deja baza de conversaţie în limba maternă. O altă carte care a fost lansată la Salzburg în cadrul firmei noastre D&C Gumann se numește ÎNGRIJITOAREA. Este o carte care scoate la lumină destine și povești emoționante ale românilor care aleg drumul străinătăţii. În această carte sunt câteva din gândurile și experiențele mele, care încă au emoție și entuziasm. Fără îndoială ÎNGRIJITOAREA este o carte în care fiecare dintre noi se va regăsi și va identifica un crâmpei din experiența lui cu viața. A urmat un studiu de cercetare MIGRAŢIA CETĂȚENILOR ROMÂNI CĂTRE AUSTRIA,apoi am oferit ocazia românilor plecați în străinătate să-și aștearnă experiența lor cu străinătatea într-o carte care să le rămână peste generații în bibliotecă, ca semn de tărie și curaj pentru familia lor. Antologia s-a numit PICĂTURI DIN SUFLET.

Cine vă susţine în toate demersurile pe care le întreprindeţi, fie că este vorba de publicat cărţi, fie de activitatea legată de Diaspora sau despre Seniorenbetreuung24st etc.?

Întreaga familie (soțul meu și fetița mea) sunt implicați în ceea ce fac. Ne adunăm și analizăm împreună înainte de a lua decizii. Fiica mea mi-a tradus un volum de poezii în limba engleză, a realizat grafica pentru coperțile cărților scrise de mine, mai puțin ultima apărută recent, ECOUL STELELOR, a cărei copertă a fost realizată de doamna Rodica Rodean, o persoană pentru care am un respect deosebit. În timp ce eu scriu, soțul meu preia tot ce este nevoie pentru a nu-mi deranja timpul necesar creației. Nu poţi trage singur la caruţă, că nu iese bine sau iese prost, dar sunt exemplul viu că poți face foarte bine împreună cu familia, cu mare grijă, înţelegere, timp de calitate, iubire şi interes vădit pentru ca relaţia să funcţioneze bine. Eu nu ştiu decât calea muncii cinstite, care mereu e cea mai grea, dar şi cu cele mai mari satisfacţii. Ceea ce am descoperit este că dau randament pe plan profesional doar atunci când sunt împlinită emoțional. Am avut și momente grele în care am luptat să îmi regăsesc echilibrul, însă acum trăiesc un prezent foarte frumos din punct de vedere sentimental, alături de fetiţa şi soţul meu, fiinţe absolut minunate și complete, pentru care îmi doresc să lupt, să reușesc, să mă regăsesc… și să ne facem fericiți.

Ce înseamnă concret Seniorenbetreuung24st?

Seniorenbetreuung24st = îngrijire bătrâni 24 de ore, adică permanent la domiciliu. Candidaţii noştri beneficiază de servicii în limba română pe parcursul întregului proces de recrutare şi intregrare la noul loc de muncă, deoarece cunoaştem dificultăţile ce apar în calea unui candidat în cautarea unui loc de muncă în străinătate. Împreună cu soțul meu, Constantin Gumann, conducem o firmă de intermediere locuri de muncă în Austria în domeniul îngrijirii bătrânilor la domiciliu în care am investit un amplu efort financiar şi uman, de construcţie a D&C Gumann, întins pe parcursul unei perioade de 7 ani, graţie căruia această firmă şi-a consolidat o imagine publică, notorie în piaţa de profil. În acest sens, am fost aleasă de Camera de Comerț din Austria (WKS) ca purtător de cuvânt pentru întregul comitet de agenții de intermediere din această branșă să reprezint la Viena întreg landul Salzburg în domeniul îngrijirii la domiciliu. Motto-ul firmei noastre D&C Gumann este: „Lucraţi cu profesionişti! Succesul nu este o întâmplare”! Și credeți-mă, chiar așa este!

Sunteţi din Vaslui, iar astăzi locuiţi în Salzburg. Cum a fost acomodarea cu noua lume? Cu ce v-a fost cel mai greu să vă acomodaţi?

Sunt născută în comuna Hurdugi din Vaslui, din întâmplare. Mama mea era în vizită la bunica și deodată i-a venit sorocul, cum se spune, dar părinții mei locuiau de multă vreme la Iași. În Iași am trăit și eu primii 31 de ani din viață. Iată că sunt deja de 7 ani stabilită în Austria, iar de data asta am plecat definitiv mai ales şi datorită faptului că în România, cei dragi ai mei sunt o parte în morminte şi mă aşteaptă răbdători să le aduc lumina printr-o rugăciune şi o lumânare aşezată cu iubire veşnică la căpătâiul lor. Cu raţiunea am ales Austria, însă inima mea bate cu şi pentru România. Da. Mă simt acasă, pentru că aici sunt cei dragi ai mei, familia mea – fetiţa şi soţul meu. Pentru mine, acasă nu este o ţară, ci locul unde este familia mea. Universul m-a adus aici deloc întâmplător. Toţi din neamul meu au tras spre România! Nimeni n-a emigrat, ba mai mult, unii strămoşi s-au stabilit acolo, venind de prin ţări vecine – şi aici mă refer la strămoşii mei din partea tatălui care veneau din Germania – numele lor de familie, pe care l-am purtat şi eu era Weber. Emigraţia trezeşte în unii dintre noi un adânc îngropat instinct de cuceritor. Pentru mine, forma supremă de cucerire este să ajungi să cunoşti şi să îmblânzeşti o limbă care nu e a ta din naştere, pentru că frustrările emigrantului vin şi din imposibilitatea de a comunica, din conştientizarea că vocea lui nu va face niciodată parte din conversaţia principală. A cuceri prin limbaj, a te face auzit, îţi dau un minunat sentiment de satisfacţie. Deşi trăim în Austria, în casă vorbim româneşte, mâncăm româneşte, sărbătorim româneşte şi mai mult decât atât, am rezervat o cameră în casă pe care am decorat-o în stil tradiţional moldovenesc cu covor ţesut, cuvertură ţesută de bunica, cu faţă de masă brodată de mama, cu mileuri croşetate…

Cum este o zi din viaţa dumneavoastră?

Sincer, nu de puține ori ziua mea de lucru are 20 de ore. Mă trezesc în jurul orei 05:00 pentru a pregăti micul dejun, pe care-l luăm împreună cu fetița la ora 05:45 zilnic, mai puțin la sfârșit de săptămână și merg la culcare uneori și la ora 03:00. Am norocul să mă pot culca la prânz când mă simt extrem de obosită și dorm fără ceas, fix 30 de minute. Eu fac absolut tot ce trebuie să facă o femeie în casă. Nu am niciun ajutor în acest sens (nu un angajat). Eu gătesc zilnic mâncare proaspătă și la ora prânzului (care diferă în funcție de program), ne adunăm toți trei și povestim ce am realizat sau nu. De regulă, mă străduiesc să fiu cât mai disciplinată. Încă mai lucrez la acest aspect în sensul că îmi stabilesc o listă cu sarcinile ce trebuie îndeplinite a doua zi, dar uneori apar situații neprevăzute și mă determină să amân câte ceva de pe listă. Altfel spus, ziua o dedic familiei, firmei, prietenilor, vieții sociale, iar noaptea citesc, scriu, studiez, creez.

Ce transmiteţi românilor de pretutindeni?

Fiecare român, când pleacă în străinătate, să se gândească la faptul că el este reprezentant al României, undeva unde se ştie prea puţin despre ţara lui sau, ce se știe, sunt aspecte nu tocmai frumoase și onorabile. Ei au datoria să lupte pentru ca alţii, când vor veni la rândul lor în străinătate, să fie mândri că sunt români. Așa am gândit şi eu. Când pleci în străinătate, începi să înţelegi toate poeziile patriotice de care poate făceai haz în şcoală sau cărora nu le dădeai atenţie dacă le auzeai pe muzică într-o emisiune şi schimbai postul rapid. Şi-apoi îţi iei inima-n dinţi şi spui ceea ce n-ai crezut vreodată că vei spune, cu emoţie şi pioşenie, de-abia şoptit, cu multă emoţie în glas: ROMÂNIA, TE IUBESC!