Îmi amintesc și-acum, parc-ar fi fost ieri, cum mă ducea stră-bunică-mea la Mitropolie, când eram copil… Catinca, așa o chema pe stră-bunică-mea, femeie simplă de la țară, mereu cu broboadă neagră pe cap, credincioasă cum rar am văzut. Pentru mine, copil de 5-6 ani, mersul la Mitropolie era un chin! Așa-mi amintesc! Locuiam pe Galata,

Era o dupăamiază groaznică de vară și spun groaznică pentru că simt parcă și acum uscăciunea toridă a acelei zile, oboseala enormă pe care-o simțeam atunci, setea, de apă, de odihnă, de starea aia când îți termini treburile și știi că toate sunt la locul lor… Atunci, în ziua aceea, la mine nimic nu era