Ca să intrăm direct în subiect și ca să nu ne erijăm în știutori a toate se cuvinte mai întâi să stabilim ce spun specialiștii despre cuvântul țoapă, un cuvânt care (nu știu nici cum și nici de ce) și-a făcut loc în gura noastră de niște ani, precum măseaua de minte care chinuie toate vecinătățile cavității bucale, ba chiar și pe cele din afara ei, fiind nevoie adesea de intervenții chirurgicale dureroase și costisitoare pentru a fi înlăturată. Desigur, probleme mari sunt atunci când această măsea nu este extrasă la timp, ea generând tot felul de probleme, de la disconfort fizic, apoi disconfort de natură estetică și până la chisturi, inflamații sau renumita carie care dă o durere de îți vine să te urci pe pereți și de acolo să-ți continui ce ți-a mai rămas din viață. Sper că nu s-a înțeles greșit. Țoapa, cuvântul care ne stă în gură în foarte multe ocazii, nu ne aparține structural, genetic. De aceea, cu destul de multă ușurință, de cele mai multe ori țoapa suferă un proces de metamorfozare și, din trei vocale și două consoane capătă toate trăsăturile unei femei de la oraș, stilată, cu pretenții, dar profund cariată.
Așadar, mânați de dorința fierbinte de a descoperi sensul cuvintelor ce ne vin în gură, să trecem la cercetare. Cronologic vorbind, conform DEX ONLINE (fiind online este atemporal), țoapă este o persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan, mitocan. Și, pentru că nu tot ce este pe net trebuie luat de bun, vă invit să căutăm în alte surse (minim trei dacă vrei să fii crezut) definiția cuvântului-măsea de minte cariată, țoapă.
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române editat în anul 1998 de Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, la pagina 1129 scrie: țoapă este o persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan, mitocan. În Dicționarul de Sinonime din 2003 apărut la Editura Herra, la pagina 366, cuvântului țoapă i se găsesc mai multe sinonime, precum: bădăran, țopârlan, mitocan, mârlan, mojic. În fine, în Dicționarul de sinonime din 2007 de la Editura Bul, Chișinău, Republica Moldova, la pagina 317, nu o să vă vină să credeți, cuvântului țoapă îi sunt atribuite două sinonime: mahalagioaică și bădărancă. Cu alte cuvinte, trecând din online în fizic și traversând vreo 27 de ani, țoapa a cunoscut o îmbunătățire a imaginii, astfel că la toate cuvintele definitorii din 1998 i se adaugă straie precum mârlancă, mojică și mahalagioaică.
Acum avem datoria morală de a sistematiza informațiile în vederea unei juste încadrări a măselei de minte cariate ivită constant în viață oricărei societăți, țoapa. Astfel, ținând cont de cele expuse mai sus, putem spune că țoapă este o persoană cu apucături grosolane, căreia i se potrivesc de minune sinonimele: bădărancă, țopârlancă, mitocană, mârlancă, mojică și mahalagioaică. O spun lingviști de înaltă ținută academică, nu noi. Noi doar cercetăm…
Acum vă invit să traversăm câteva posibile ipostaze de țoape care ne-au invadat și ultimul colțișor al bunului simț, cel moștenit prin ADN de la moșii și strămoșii noștri:
Țoapa patroană de magazin de cartier (4m/4m) – are părul vâlvoi, unghiile foarte lungi, cu ștrasuri, de ți-e și teamă să te gândești ce s-o ascunde pe dedesubt. Adesea cântărește o tonă, se machiază strident, scrie prețurile cu pixul pe petice de hârtie, vinde doar ce mănâncă ea, nu vinde ea, ci “auzi, fă, mișcâti mai răpidi, putoari te-o mai făcut mă-ta“ (cu cratimă…).
Țoapa cu tarabă în piață – nu are părul vâlvoi, dar are buzele și genele extrem de vâlvoi că te întrebi dacă între gură și ochi nasul mai are vreun rost… Și mai are și două tatuaje: unul pe gât și unul pe lobul urechii. Cel de pe gât e cu o inimioară și o săgeată. Dedesubt scrie love. Ea știe tot, a terminat Profesionala, hăt, nici nu mai știe de când, vorbește pentru toată lumea, nu e zi în care să nu facă un spectacol în care ea e, cum să spun, învingătoarea într-o dispută cu vreo bunicuță care îndrăznește să schimbe o roșie lovită cu una bună: “Ie mâna cî ț-o tai, ie mâna, jiunghiu’ drecu’. Ti catî moartea pi-acasî șî tu vii șâ-ț bagi vreascurili în roșâîli meli”.
Țoapa în Administrație. 50% din ea este plastic. Plastic de sus până jos. Plastic în pomeți, pe gene, prin sprâncene, în nas, pe sub nas, sub gât, în urechi, pe la mâini, degetele, clar, plastic, haine din plastic, încălțăminte din plastic. Am zis 50%? Cred că am greșit. Mai mult. La această categorie de țoapă, în esență sunt două probleme: lungimea unghiilor și înălțimea glasului. Cu unghiile lungi nu poate tasta repede ca să rezolve tot repede diferite sarcini de serviciu, iar cu înălțimea glasului, poate băga oamenii în tahicardie când, de după birou, se ițește plasticul vorbitor, certăreț: “da’ dumneavoastră nu vedeț’ că nu este program cu publicu’?“.
Țoapa la biserică. E ca de pe revistă. Ți-e teamă să o privești ca nu cumva să se strice. Zici că imediat ce părăsește incinta părășește temporar și această minunată dar totodată insipidă viață, trecând ca în basme într-o lume plină de bemveuri, ferari și lamburghini, din care ies meseriașii cu cupe pline de șampanie, special pentru ea. Uitându-se în urmă, parcă îi vine să spună: “fraierilor, care sunteți voi fraieri, ce-i cu păhăroiu cela din care vă-mbulziț toț să luaț? Are microbi“.
Țoapa la cumpărături cu soțul. El, martor, împinge căruțul. Ea e cu ochii ca mărgica. Are viteză, dexteritate, mâinile lungi. E destul de pusă la punct, pare din administrație. “Nu cumpăra de aici, au termenul de valabilitate mic…“. El își îndreaptă spășit spatele și redevine martor. Ea aruncă în coș tot ce prinde, vociferând tare despre termen, preț, calorii, grăsimi, firmă, cantitate, sărat, nesărat, carton, plastic, metal, acidulat, sec, cu cofeină, fără, de vită, de pui. La Casă el redevine prezent, activ, util. Ea încă-și mai învârte ochii printre rafturile din apropiere. Vine momentul plății. Ea către el (după ce către casieră “cu cardul“): “Cum adică nu ai cardul la tine? Cum ai venit la cumpărături fără card? Și ai mai și umplut căruțul cu de toate. Mă mir că nu ai luat tot magazinul!“. Tare, ca să audă toată lumea și toată lumea să înțelegem ce soartă de rahat a avut biața noastră țoapă.
Țoapa din unele școli. Țoapa din unele spitale. Țoapa la restaurant. Țoapa de unde mai vreți voi… mama ei e mereu cu burta măricică.
Țoapa din politică. Nene, aici ne dăm de-a tumba. Aici e circul planetei. Este absolutul “țopismului“. Țoapa devine fără gen, dar, totuși, când rămâne femeie este de o expresivitate spectaculară. Este un cumul din toate țoapele identificate mai sus și încă multe altele. Chiar astăzi am descris o astfel de țoapă ca fiind asemenea unor femei de la piață care stau cu o mână în șold și cu una în dinți așteptând cumpărătorii, iar când aceștia le întrebă dacă mai lasă la preț ele se zvârcolesc ca peștele la tăiat, dau ochii peste cap, își fac cruce în toate părțile, te suduie, după care își reașază tacticos șorțurile, podoabele capilare și marfa.
Țoapa din politică clipește des. Ea gândește mult, de aceea. Țoapa din politică vorbește ori prea rar, ori prea repede, dar în special prost. Țoapa din politică are accese de furie, vocea ei identificându-se adesea cu grohăiturile-i atât de familiare până nu demult… Țoapa din politică gesticulează mult. E o reminiscență la felul în care vorbește de o viață multe limbi străine, inclusiv limba maternă. Țoapa din politică se strâmbă, jignește, amenință, vorbește tare. Este tot ce viața i-a arătat că ar conta cu adevărat.
Interesant e că, deși e ca o măsea de minte cariată, aproape de fiecare dată, privită dintr-o parte, chiar pare o doamnă. Una cu pretenții…
You must be logged in to post a comment.