Vineri, 28 iunie 2024, începând cu ora 19.00, pe strada Lăpușneanu și pe locul fostului restaurant-terasă „Iașul”, vis à vis de Cinematograful „Trianon” (fostul „Republica”) afișul anunța prin titlu și conținut o seară cu totul specială. Început cu un decalaj de aproximativ 30 de minute din motive tehnice, evenimentul s-a desfășurat pe două coordonate. Pe de o parte, spectatorii l-au putut reîntâlni pe promotorul de jazz Florian Lungu, cunoscut de publicul larg prin apelativul „Moșu’” și, pe de altă parte, publicul s-a bucurat de prezența unui grup de muzicieni care au ilustrat sonor o fărâmă din laitmotivul serii: big band-ul, entitate de limbaj muzical fundamental importantă în istoria muzicii universale, a jazzului de pretutindeni.
Partenerul principal al evenimentului a fost Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, instituție preocupată întotdeauna de valorificarea potențialului didactic, artistic, cultural pe care îl poate releva un asemenea prilej. În esență, domnul Florian Lungu a venit cu o filă consistentă din istoria jazzului, a unei perioade de aproape jumătate de secol (prima jumătate a secolului XX). Discursul domniei sale a fost însoțit de imagini și înregistrări (DVD ul a generat mari bătăi de cap echipei tehnice din locația precizată, echipă care, deși dotată cu un întreg arsenal de echipamente, mixere, boxe, sute de cabluri, totuși, nici cele „n” laptopuri aduse păreau să nu fie de ajuns pentru a începe prelegerea pregătită de legenda vie a jazzului românesc, Florian Lungu, vizibil îngrijorat la marginea scenei, zeci de minute).
Pornit din inițiativa trombonistului Liviu Mărculescu (care a mai creat ocazii similare de a învăța, descoperi și redescoperi jazzul prin vocea și documentarea domnului Florian Lungu) și pus în lumina reflectoarelor cu ajutorul toboșarului-arhitect Vlad Stoica, evenimentul a reunit numeroși muzicieni prezenți de obicei în asemenea configurație timbrală: Tudor Amarandei – pian, Eugen Amarandei – contrabas, Vlad Stoica – tobe, Liviu Mărculescu – trombon, George Robert Cristea – saxofon alto și saxofon bariton, Andrei Manoliu – saxofon tenor, Eduard Mihăilă și Sterică Oprică – trompetă, Marius Cioată – trombon, Oana Severin – voce și Pamela Aviziteiței – voce și chitară.
Înainte de începutul evenimentului am luat „pulsul” câtorva dintre artiști, emoționați, nerăbdători să urce pe scenă. Aveți mai jos câteva gânduri:
„Faptul de a mișca înainte tot ce înseamnă artă, jazz, dar nu doar jazz care este încă o muzică de nișă, apare ca o îndatorire. Dacă nu facem noi asta (toți muzicieni de jazz din Iași, de la mic la mare, de la mare la mic, profesioniști sau «semiprofesioniști»), atunci să nu ne așteptăm de la alții. Iar Cucuteni Jazz Fest (06-08 septembrie 2024, n.r.) este una dintre manifestările care definesc această mișcare. De asemenea, Șubi Tuba este un soi de manifest pentru că dorim să-l scoatem în stradă, să cântăm pe principalele artere ale orașului, așa cum făceau marile orchestre pe timpuri… să zicem prin New Orleans”, a declarat Liviu Mărculescu (trombonist, fondator al mai multor formații de jazz de-a lungul timpului, fondator Cucuteni Jazz Fest).
„Tot ceea ce fac (promovarea jazzului, a muzicienilor, n. r.) este pentru că îmi place, mi-e dragă muzica, jazzul este parte din viața mea. La mine la cafenea jazzul este neîntrerupt, practic 24 de ore din 24 ascultăm doar jazz. Eu am crescut cu Dave Brubeck, Paul Desmond și „Take Five”! La 16 ani i-am descoperit și pur și simplu am fost șocat. Habar nu aveam de muzică. Nici acum nu sunt cine știe ce. Eu sunt un muzician de duminică. Că-mi place, e una. Dar… nu sunt muzician! Sunt un amator înnebunit după jazz. Unul care încearcă să facă ceva. Nu mai spun de cum l-am descoperit pe Carlos Antonio Jobim, compozitorul meu favorit! Este altceva! Și da, este un curaj (să vrei să gestionezi cu resurse proprii activități care nu promit nimic pe termen mediu și lung, n.r.)!”, precizează Vlad Stoica (promotor, organizator de evenimente de jazz, toboșar „de duminică”).
„Sunt aici ca să cânt alături de niște oameni drăguți și faini. Sper să fim la înălțimea așteptărilor. Este foarte important că în această seară avem alături de noi această bibliotecă vie, o enciclopedie ambulantă, în persoana domnului Florian Lungu”, ne-a mărturisit Oana Severin (conferențiar universitar doctor, violonistă, soprană, profesor de Canto, solistă de jazz).
„Invitația lui Liviu Mărculescu de a cânta alături de el și alți artiști m-a bucurat foarte mult. Era un gând mai vechi al meu acela de a cânta cu un ansamblu de suflători mai numeros. Astăzi voi cânta și la chitară electrică pe o lucrare instrumentală, compoziție a lui Florian Lungu, o surpriză pe care ne-am propus să i-o dăruim cu acest prilej. Chiar dacă piesa prezintă numeroase provocări ritmice și armonice pentru mine, ca începător în tainele chitarei, limbajul oarecum eclectic m-a atras și cred că am reușit să-i înțeleg mesajul. Cât privește repertoriul din concertul de astăzi, majoritatea pieselor sunt lucrări standard de jazz în aranjamente pentru formula deja prezentată, aduse în fața publicului în ton cu prelegerea despre big band-uri”, completează Pamela Aviziteiței (studentă în anul III la Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, solistă de jazz, compozitoare, vocal coach).
Dragi cititori, sunt Mihaela Gârlea, redactorul acestui material. Mulți dintre voi mă cunoașteți, dar, cu siguranță, mulți nu. Ar fi trebuit să fiu pe scenă alături de artiștii care au cântat în concert. Am primit invitația cu bucurie, găsindu-i loc în tumultul activităților didactice, artistice, personale și al puținului timp pe care îl am la dispoziție. De ce nu am cântat? Răspund oficial la această întrebare pentru cel puțin zece oameni care au venit la eveniment și pentru mine și care m-au interpelat destul de derutați de situația creată.
Din câte cunoaștem, invitația este o formă de chemare, indiferent că vorbim de o invitație la masă, la film, la nuntă, la plimbare sau ca să fii parte dintr-un proiect. Cel care invită are datoria cel puțin morală de a ține invitația „trează”, asigurându-se permanent că aceasta rămâne valabilă și că „datele problemei” sunt clare. Personal, când sunt invitată oriunde, aștept să mi se spună cu precizie și din timp, ziua, ora, locul unde trebuie să merg. De asemenea, consider că este important să știi de la bun început lângă cine vei sta, cu cine vei onora invitația, care-ți va fi compania. Ca să alegi dacă accepți sau nu. Eu am acceptat oricum fiindcă știu că muzica este un limbaj universal, iar oamenii ce o slujesc au capacitatea de a traduce orice limbaj prin întâlniri succesive (repetiții). Invitatul nu sună, nu întreabă, nu se îngrijorează. Jazzul nu poate fi scutit de acest minim de reguli de bună practică…. Eu am încălcat oarecum aceste principii și am întrebat foarte „din timp” ziua, ora, locul repetițiilor, cunoscându-mi obligațiile zilnice. Din păcate, probabil din cauza efortului uriaș de a mobiliza instrumentiști, de a găsi aranjamentele inedite, de a descifra partituri într-un timp record, am devenit invitatul fără program, invitatul care nu a știut nici când, nici unde să ajungă la repetiții și nici de cine va fi acompaniat în acest proiect. Este singura situație în care m-am aflat în cei 30 de ani de scenă profesionistă. Dacă va exista o „data viitoare”, promit să fiu mai insistentă și să încalc cu bunăștiință toate principiile și regulile Codului bunelor maniere… ca să ajung unde mi-e locul: pe scenă! Lângă Florian, Liviu, Vlad, Tudor, Eugen, George, Andrei, Eduard, Sterică, Marius, Oana, Pamela și cu cine va mai vrea Creatorul să fim ÎMPREUNĂ.
Închei acest material prin a preciza că îmi propun să existe și un episod II în care să scriu cu același drag despre conținutul prelegerii și al concertului din seara de 28 iunie, a.c., după ce voi viziona integral evenimentul.
Mulțumim cititorilor Revistei MIGALo și tuturor spectatorilor noștri!
You must be logged in to post a comment.