ELENA ȘOLTUZ, ARTISTUL-MLĂDIȚĂ: „EVOLUȚIA ARTELOR A PERMIS CA FIECARE ARTIST SĂ ÎȘI GĂSEASCĂ DRUMUL ȘI STILUL PROPRIU, SĂ CREEZE LIBER DE CONSTRÂNGERI”

Mlădița este firul de viață ce se desprinde dintr-o entitate vie, un urmaș al acesteia. Fie că este vorba de plante sau de oameni, vlăstarul preia din datele genetice ale celui din care-și construiește propria existență, una în care se contopesc trăsături comune, dar și noi contururi ce-l poate transforma pe urmaș într-o veritabilă operă de artă. Căci, cât de nemăsurată este bunătatea Creatorului! Asemenea grădinilor luxuriante, omul-artist ni se prezintă adesea ca o natură plină de înțelesuri, cu o copleșitoare abundență de perspective și totuși plină de mister, ca un infinit de puncte de suspensie gata să fie ocupate de noi și noi sensuri…

Elena Șoltuz este profesor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, titular al catedrei de Design din cadrul Facultății de Arte vizuale și Design. A parcurs toate etapele formării sale ca profesor, dar și ca artist plastic. Este absolventă a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, licențiată în cadrul facultății unde își desfășoară activitatea didactică, a absolvit și studiile masterale, iar din anul 2013 este Doctor în domeniul Artelor plastice și Decorative. De asemenea, Elena Șoltuz este membru în Uniunea Artiștilor Plastici din România, o prezență deosebit de particulară în sfera artelor plastice, dar și în viața de zi cu zi.

În rândurile ce urmează, vă invit să cunoaștem mai bine personalitatea artistei Elena Șoltuz și să descoperim un pic altfel conceptul de „mlădiță în artă”.

M. G.: Din anul 2007 sunteți cadru didactic la UNAGE, Iași. Cum vedeți evoluția artelor vizuale în ultimii 17 ani, din perspectivă didactică?

E. Ș.: În ultimii 17 ani au fost mai multe schimbări importante în sistemul de învățământ, prima a fost trecerea de la 4 ani de studii de licență la 3 ani, datorată alinierii la sistemul Bologna. Această trecere a facilitat și posibilitatea ca un număr mai mare de studenți să acceseze studiile superioare ale Facultății de Arte Vizuale și Design. De exemplu, în anul 2005 când eu am terminat facultatea, eram 12 studenți la Design (6 la Grafic design și 6 la Design de produs); la cea mai recentă admitere, în iulie 2023, au fost 90 de candidați la admitere pentru secția Design, dintre care peste 60 de candidați au fost admiși pentru trei direcții de studiu (Design de produs, Design ambiental și Grafic design). O altă modificare importantă a fost realizarea programului de studii de Master pentru specializarea Grafic design și Design de produs. Alte modificări majore au fost implementate datorită legii din 2010 care a adus modificări semnificative sistemului din învățământul universitar. Odată cu creșterea numărului de studenți s-au căutat soluții de îmbunătățire a condițiilor de studii prin dotarea atelierelor cu tehnologii noi, obținerea de noi spații pentru desfășurarea cursurilor, dar și îmbunătățirea ariei curriculare a studiilor.

Consider că artele vizuale au evoluat pe tot parcursul istoriei odată cu societatea și au reflectat atât progresul tehnologic, cât și evenimentele sociale. În ultima perioadă evoluția artelor a permis ca fiecare artist să își găsească drumul și stilul propriu, să creeze liber de constrângeri și de nevoia de a aparține unui anumit curent artistic.

M. G.: Un profesor dintr-o instituție de învățământ superior are, printre altele, și obligația de a participa la conferințe, simpozioane, colocvii, cu propriile articole și cercetări în domeniul pe care-l predă studenților. În acest sens aveți o activitate susținută prin prezentări directe în cadrul unor manifestări de prestigiu. Oare nu s-a scris și cercetat destul? Mai avem ceva de spus la tot ceea ce deja se știe?

E. Ș.:Domeniul Design este într-o continuă schimbare datorită noilor materiale, tehnici, tehnologii, de aceea este foarte important pentru mine, în calitate de cadru didactic, să fiu la curent cu ultimele noutăți pentru a putea prezenta studenților informații de actualitate care să îi ajute în realizarea proiectelor.

M. G.: Lucrările dumneavoastră apar în numeroase albume de expoziție. Care este drumul pe care îl parcurge un autor, o operă de artă pentru a avea ca destinație un astfel de album?

E. Ș.: Datorită faptului că sunt membru în Uniunea Artiștilor Plastici din România primesc tot timpul anunțuri de participare la expoziții colective și de grup care au tematică specifică, regulament de participare și de selecție a lucrărilor. Primul pas este realizarea unei lucrări pentru o anume expoziție respectând regulamentul impus; în urma unei jurizări lucrarea ajunge să fie expusă în cadrul unei expoziții de grup sau colective. Sau nu. Atunci când lucrarea este selectată, organizatorii realizează albumul cu lucrările ce vor fi prezentate în cadrul expoziției.

M. G. Știm că diplomele, premiile, certificatele obținute de un om într-un anumit domeniu de activitate reprezintă confirmarea muncii sale, iar aici vă încadrați perfect în sintagma „totul sau nimic”. Aveți zeci de astfel de confirmări, încă din anii de liceu. Ce simte artista Elena Șoltuz atunci când primește un premiu?

E. Ș.: În primul rând, mulțumesc pentru apreciere. Întotdeauna realizez lucrările cu pasiune și nu am ca scop obținerea unui premiu, dar atunci când sunt selectată în expoziții și primesc un premiu simt că am reușit să transmit ceva mai departe prin lucrările mele.

M. G.: Aveți atâtea expoziții încât, încercând de câteva ori să le număr, de fiecare dată am pierdut șirul. Când a fost prima expoziție și care a fost povestea din spatele primei întâlniri cu publicul?

E. Ș.: Prima expoziție la care am participat a fost expoziția de icoane pe sticlă, pe vremea când eram în clasa a IX-a, la Liceul de Artă, la clasa doamnei profesor Mihaela Panaite, grupa de Restaurare. Prima expoziție în Iași a fost Salonul de artă ArtIs, ediția 2012. Atunci am avut emoții pentru că pentru prima dată aveam curaj să duc la preselecție o lucrare pe care am făcut-o fără coordonarea unui profesor. Emoțiile au fost cu atât mai mari cu cât știam că în juriul de selecție a lucrărilor era domnul profesor Constantin Tofan care îmi cunoștea evoluția încă din copilărie și nu voiam să mă fac de rușine. Lucrarea a trecut de preselecție și am avut bucuria să o văd expusă pe simeze alături de nume importante de artiști plastici. Am simțit că prind curaj să mai particip pe viitor și la alte expoziții.

M. G.: Cea mai recentă expoziție este cea în desfășurare acum la centrul multifuncțional Dream Art Center, un loc cu rezonanță spirituală vie, un timp al conlucrărilor dintre generații. Spun asta pentru că expoziția De la mic la mare, Maia și Lia este unul din punctele de convergență ale talentului care sălășluiește cu prisosință în familia dumneavoastră. Cine este Maia?

E. Ș.: Maia Elena Rusu este prima mea nepoata de la verișorul meu primar, Alin Rusu. Alin a studiat fagot la Liceul Național de Artă „Octav Băncilă” unde a cunoscut-o pe actuala lui soție Mădălina, atunci elevă la clasa de Arte plastice. Au continuat studiile împreună la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, după care s-au căsătorit, iar Maia este primul lor copil.

Maia s-a născut în aceeași zi cu mine și întâmplarea a făcut să avem și același nume. Din prima clipă când am luat-o pe Maia în brațe a fost dragoste la prima vedere și mă bucur că sentimentul a fost reciproc, fapt care ne-a făcut să fim apropiate și să ne înțelegem foarte bine în anii ce au urmat.

M. G.: Cum a apărut ideea acestei expoziții?

E. Ș.: De când a început să meargă la școală, Maia a descoperit pasiunea pentru desen și, într-o zi, când îmi arăta ce a mai lucrat mi-a spus că și-ar dori să facă expoziție cu tablouașele ei. De atunci m-am tot gândit că ar fi o idee interesantă să facem o expoziție împreună. Din luna decembrie a anului trecut am început să caut un spațiu unde am putea face această expoziție și chiar la început de an 2024, pe 1 ianuarie, am descoperit acest spațiu. Noaptea dintre ani a fost cu noroc pentru materializarea expoziției „De la mic la mare Maia și Lia” deoarece am avut ocazia să-i cunosc pe Gina și Ioan Grozavu de la Dream Art Center Iași care au răspuns pozitiv la solicitarea mea. Apoi lucrurile au mers foarte ușor. Am fost foarte bucuroasă și încântată să am ocazia de a organiza prima expoziție împreună cu Maia într-o atmosferă dedicată învățării artistice, într-un spațiu intim și prietenos. Am anunțat-o pe Maia și apoi totul a decurs foarte firesc.

M. G.: Având în vedere că proveniți dintr-o familie plină de artiști, pe care vă rugăm să ni-i prezentați, putem considera adevărată concluzia cercetătorilor care spun că talentul se moștenește?

E. Ș.: Mama, Carmen Șoltuz, profesoară de pian la Liceul Național de Artă „Octav Băncilă” și tata, Ioan Șoltuz, arhitect (pensionat) m-au susținut încă din copilărie în pasiunea mea pentru desen. Tata, datorită meseriei de arhitect, avea mereu tot felul de instrumente și materiale de desenat care mi-au stârnit curiozitatea. Întotdeauna am simțit bucurie să pot să desenez, iar părinții și bunicii m-au încurajat de fiecare dată pe acest drum. Poate a fost și moștenire genetică, dar cu siguranță a contat susținerea și încurajările pe care le-am primit la fiecare pas din partea familiei. Moștenirea genetică a ajuns și la frații mei Ioana Șoltuz (sora mai mare) și Mihai Șoltuz (fratele mai mic) care l-au urmat pe tata pe calea arhitecturii, fiind amândoi arhitecți. Momentan sora mea profesează arhitectura în Scoția, iar fratele meu împreună cu soția lui (Iulia Chiraș care i-a fost colegă de facultate) sunt arhitecți în Londra, dar au practicat meseria în toată lumea (Shanghai, Hong Kong, Amsterdam, București) lucrând pentru firme de renume internațional.