După cum v-am obișnuit, în fiecare an, în luna noiembrie, vă prezentăm o nouă premieră în regia lui Adrian Ștefan. Miercuri, 24 noiembrie, de la ora 19:00, în sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților din Iași, va avea loc spectacolul de dans „Vis de artist”. În cadrul premierei, trupele ”The Sky”, ”Tazu Dance” și ”Hometown Dance” vor aduce în fața spectatorilor coregrafii inedite, surprinzând o gamă largă de stiluri de dans.
„A fi artist implică multă muncă, talent, sacrificiu și puțini reușesc dar, visul de a deveni unul, l-am avut cu toții și poate de multe ori. În fiecare din noi se află un artist ce vrea să răzbată spre exterior și succes, iar asta ne face să fim cu adevărat fericiți. Eu cred în acest potențial creativ al fiecărui om și nimeni nu poate fi judecat pentru arta sau creativitatea sa. Toți au șanse egale, firește, unii reușesc, alții nu, dar ideea e aceea de-a continua și de a o face cu bucurie”, a menționat Adrian Ștefan, regizorul spectacolului.
Creativitate, imaginație, libertate, dinamism, suflet deschis, spirit exploziv și jucăuș sunt câteva din calitățile tinerilor implicați în cadrul spectacolului „Vis de artist”.
Dat fiind contextual pandemic, vă reamintim că organizăm evenimente în regim online, dar și fizic, la o capacitate redusă, conform restricțiilor impuse de autoritățile competente.
Totodată, facem precizarea că accesul la spectacolul „Vis de artist” se va realiza pe bază de invitație, conform prevederilor în vigoare, putând participa la eveniment doar persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată perioada evenimentului.
You must be logged in to post a comment.