Scrisoare către Silviu…

Dragă Silviu,

Am aflat cu nemăsurată tristețe faptul că, deși ești tânăr, credincios și ai un suflet blând și bun… ești țintuit într-un pat de spital, conectat la tubul de oxigen, suferind de o pneumonie parșivă combinată cu Covid. În primele zile am suferit în taină, m-am rugat sincer pentru tine și fratele tău geamăn Cătălin și mi-am amintit, fără să vreau, puținele momente, dar esențiale, în care mi-ai oferit prilejul de a te descoperi ca OM. Acum suferința mea este însutită de oamenii care se roagă pentru tine și imploră lumea să doneze plasmă ca să te ridici din patul bolii…

Această scrisoare o scriu plângând ca o mamă, ca o soră, ca o prietenă a unei persoane la care țin. Sincer. Știam doar că mi-ai intrat undeva în suflet când ai sărit să ajuți la recitalul de jazz susținut de soțul meu Cristian, cu ocazia primului referat la doctorat… Ai venit, ai ajutat la instalat, ai înregistrat recitalul, ai fost acolo. Cu noi. Într-un moment de mare importanță pentru niște oameni care nu-ți erau nici frați, nici veri, nici părinți… Nu am uitat!

Apoi Silviu, cum aș putea uita ziua în care ai ținut să fii lângă mine și fiul meu Alex, mă rog… în ordine inversă, lângă Alexandru al meu și mine, într-un moment de cumpănă emoțională, într-un moment atât de dificil ca acela… În parc. Îți amintești? Nu am uitat! Și nu voi uita vreodată… Blândețea cuvintelor tale, buna ta intenție, pacea pe care ai simțit nevoia să o sădești în sufletele noastre… Ți-a păsat. Asta nu uit.

Dragă Silviu, vreau să știi că mă voi ruga zilnic pentru tine, pentru fratele tău Cătălin, pentru părinții tăi Mara și Ticu, pentru toți cei dragi ție. Vreau să știi că pentru mine ești un om minunat, un suflet ales, un fel de copil mai mare, un prieten pe care mă pot baza oricând, un confident… dacă ar fi nevoie.

Roagă-te! Fii același credincios care ne trimite și nouă din străduința sa lăuntrică…

Cu drag,

Mihaela