De ce dai admiterea la Seminar?…

„Și…spune-mi, la ce liceu ești?”
„La Seminarul Teologic Ortodox «Sfântul Vasile cel Mare» din Iași!”
„Vai, Doamne! Vrei să te faci măicuță?”…
…Cam asta auzeam de la persoanele care aflau că învăț într-un liceu cu profil teologic. Și până la urmă, la o adică, ce e rău în a fi măicuță?
Povestea care mi-a schimbat radical drumul în viață își are începuturile într-o zi de Mai când mă sfătuiam cu ai mei dacă să mai optez pentru un liceu vocațional pe lângă cel la care visam de mică (Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”) ori ba; întâmplător sau nu, unul din frații mei m-a auzit și mi-a spus că voi fi nefericită dacă măcar nu voi încerca să dau probele la seminar, acolo unde a învățat și el. Inițial am fost sceptică și i-am cerut un motiv bun pentru care să dau acolo, iar el, care știa că sunt un „geniu al geometriei”, mi-a spus clar și răspicat: „Nu faci matematică decât doi ani!”

A fost de ajuns cât să îmi doresc doar să mă înscriu…!
Mi-am dorit să încerc și la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu”, dar când am aflat că probele de aptitudini vor coincide cu probele de la seminar, am renunțat.
Ziua probelor a venit și parcă o văd pe mama pe o bancă, lângă capelă, așteptându-mă să mă întrebe ce am făcut. Primul meu pas făcut în curtea seminarului a însemnat un nou început pentru mine. Pe lângă faptul că locul era de o liniște și o frumusețe de nedescris, primele mele contacte au fost cu viitorii colegi care deja aveau experiența a cel puțin un an în acest liceu. Ei bine… ei m-au întâmpinat cu multă căldură; am simțit că sunt într-un loc unde nu mi se poate întâmpla nimic rău, iar această siguranță era dată și de gândul că am avut doi frați care alergau pe holurile acestea, acum pline de bobocei care așteaptă cu nerăbdare afișarea rezultatelor!
Țin minte că m-am așezat lângă mama și ascultam cu atâta drag cum cântau absolvenții în Atrium: „Gaudeamus Igitur..”. M-am uitat în ochii mamei și am întrebat-o: „Aici se și cântă?”. După un dialog pe această temă i-am mărturisit că nu îmi mai pasă dacă voi fi admisă la Octav Băncilă pentru că eu vreau să învăț aici!
Toată inima mea era acum în acest loc unde m-am trezit deodată și m-am îndrăgostit pe loc!
Deznădăjduiam pentru că nu citisem în special pentru proba scrisă și nu mai pictasem până atunci nicio icoană, dar Dumnezeu le-a așezat pe toate atât de frumos…! Nu a fost nevoie decât să îmi aduc aminte de predica părintelui meu paroh din duminica precedentă încât să întocmesc o frumoasă lucrare despre „Vindecarea orbului din naștere” și încă ceva. Parcă Dumnezeu îmi purta mâna să pot scrie! Sunt sigură că El a fost!
În momentul în care am aflat că am fost admisă în ambele părți i-am spus mamei că eu vreau să rămân la seminar și că îmi voi îndeplini visul meu legat de muzică de aici! Și așa a fost! Am trăit înconjurată de tot ceea ce mă făcea fericită: DUMNEZEU și ARTA!
Fiind la profilul „Patrimoniu Cultural”,obiectul meu de studiu principal era pictura bizantină. Nu am excelat nicicând în acest domeniu, dar m-am bucurat de o evoluție frumoasă.
Mi-a plăcut să și compun, așa că toate creațiile mele (de la poezii cu strofe personalizate până la scenete și piese de teatru), le-am pus în scenă în Atrium – sala noastră de spectacole!
Tot acolo am și cântat alături de colegi, fie de ziua poetului Mihai Eminescu, fie de Zilele Seminarului sau înainte de Crăciun. Fiecare eveniment pe care îl realizam cu atâta drag alături de oameni deosebiți va rămâne întipărit în sufletul și în gândul meu mereu!

De ce să fii un elev seminarist?!?
Pentru că vei avea șansa de a te întâlni cu Dumnezeu zi de zi, la rugăciune!
Și chiar cârteam la început: „e greu să te trezești devreme și să faci câțiva pași până la capelă!”. Te asigur că te vei obișnui repede! Pentru mine devenise o nevoie să merg la slujbe; simțeam că într-o zi în care am absentat, mi se întâmplau doar lucruri rele la școală: note mici, certuri cu persoane dragi și așa mai departe.
Când ești într-o perioadă mai grea sau ai ceva pe suflet, nu o să te simți nicăieri mai ocrotit ca în capelă, stând în genunchi cu capul plecat, iar în fața ta să fie Raiul!
Unde în alt liceu poți avea bucuria aceasta de a putea vorbi cu Pantocratorul? Te vei trezi din ruga ta adâncă doar atunci când un coleg cu glas puternic va cânta o apihimă. Și cu voce sau fără, îți vei dori inexplicabil să mergi la strană, să te amesteci în mulțime și să cânți și tu „Paraclisul Maicii Domnului”, iar dacă mai ai și glas frumos, să ți se ofere chiar și un solo!
Matematica? Am și uitat de ea! La cât de mult m-am atașat de acest liceu, puteam să dau și Bac-ul la mate!
Fiecare materie este interesantă aici pentru că și profesorii sunt pe măsură!
De frica de a lua nota 4 dacă mă tai cu dalta, am învățat cum să sculptez.
La sport am învățat să fac cele mai frumoase metanii.
La Noul și Vechiul Testament am învățat că răbdarea este o virtute.
Limbile franceză și engleză m-au învățat că limba română este cea mai frumoasă.
Desenul și culoarea mi-au adus aminte cât de mult iubesc muzica.
Istoria m-a învățat că după Bac va deveni cu adevărat trecut, iar Geografia m-a făcut aproape să regret că trăiesc în România!
Liturgica mi-a adus aminte de ce iubesc atât să merg la biserică, iar Dogmatica mi-a explicat adevărurile despre credință pe care eu, cu mintea-mi limitată nu le puteam înțelege.
Morala m-a învățat de fapt citate latinești, iar I.B.O.R-ul m-a învățat că nu e bine să intri niciodată în clasă după părintele profesor!
Toate m-au învățat câte ceva și așa te vor învăța și pe tine!

Fă-ți prieteni! Mai întâi fă-ți-L prieten pe Dumnezeu apoi vei răzbi prin toate!
Vorbește! Spune-ți punctul de vedere! Fă-te auzit, dar nu în sensul negativ! Fii lumânarea de la care să se aprindă și celelalte făclii!
Ascultă de profesori, de diriginte, de părintele duhovnic, de domnii pedagogi! În vorbele lor stau mari adevăruri!
Ca fată ai grijă de tine! Fii elegantă și aranjează-te, dar într-un mod decent! Și astăzi îmi pare rău de zilele în care mergeam în pantaloni la Sfânta Liturghie sau îmi dădeam cu ruj colorat pe buze și încremenesc numai cât îmi amintesc: „Vai de cel prin care vine sminteala!”…

Fii creativ! Fii unit! Fii bun! Adună-ți colegii și gândește-te la un lucru memorabil care să placă tuturor apoi puneți mână de la mână și realizați-l! O seară românească în cantină, o serbare de Crăciun, o seară de film, o zi dedicată curățeniei în curte… Variante sunt!
Mare ironie a sorții! Noi credem că alegem seminarul, dar de fapt el ne alege pe noi!
Ce frumos este să poți merge la Calea Sfinților împreună cu ai tăi colegi! Sau să îți pregătești camera cu drag pentru a trece părintele să dea cu Aghiasmă! Ori să ai bucuria de a-l vedea pe IPS Teofan slujind în capela liceului tău!

Revenind la visul meu… am început să îl clădesc încă din seminar pentru că părinții profesori de muzică m-au ajutat nespus și ajută pe oricine își dorește să meargă pe acest drum și muncește pentru asta!
Serile târzii în care încerci să înveți ori să îți scrii sunt împodobite de cântări psaltice ale colegilor de la pastorală; fiecare într-un colț de cameră, cu fereastra deschisă ori pe scări, în hol… eu nu știam niciodată ce să fac în aceste situații: dacă să învăț în continuare sau să încerc să mă iau după cântările de pe fundal!

În liceu te îndrăgostești pentru prima dată! Adevărat! Prima dată de sfinți, apoi de Biblie, de tempera sau CSL (în cazul meu). Și da, am fost atât de norocoasă încât să îmi găsesc și persoana care să-mi fie sprijin în viață… cum să pot vreodată mulțumi pentru atâtea binecuvântări?!
Ar mai fi atât de multe de zis, dar deja mi-e greu să cred că a ajuns cineva până aici…!
…Și da, am doi ani de când am absolvit seminarul și încă nu „m-am făcut măicuță”! Ceva este în neregulă…! Mi-am căutat colegii din seminar în cei de la facultate și nu i-am găsit! Visul meu continuă, iar dragostea mea pentru muzică se dezvoltă „la ea acasă” și, deși actualmente studiez Canto clasic, în sufletul meu primează muzica bisericească!
Din motivele enunțate mai sus și din multe altele nespuse încă, merită să optezi pentru acest liceu!

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru binecuvântările din viața mea, profesorilor, părinților profesori, părintelui duhovnic, părinților mei și celor care mi-au colorat adolescența, colegii mei de care astăzi sincer, îmi e dor!
Abia aștept revederea!
Nu mai ezita! Scrie-ți și tu povestea ta în acest loc ales!
Mult succes! Dumnezeu să îți ajute!