TATA… De la 3 la 300

Universul albinelor este cunoscut ca un tărâm dulce înconjurat de un zid fortificat de venin. În spatele acestui zid, albinele dețin un atribut unic – ele sunt sigurele insecte care produc hrană pentru oameni și care funcționează după două principii de bază: munca și devotamentul pe care le arată stupului.

Pe tărâmul din apropierea Iașului, undeva pe valea Bohotinului, în imediata apropiere a Dealului „Doi Lei”, în localitatea Răducăneni, există un tărâm dulce ce-l are drept reprezentant pe tata: Ovidiu Romila, cunoscut pe aceste meleguri ca fiind un iscusit apicultor. Când spun TATA, mă gândesc la omul care a reprezentat în cei 21 de ani pe care îi am, cel mai conturat liant în viața și activitatea mea, exemplul lucrului bine făcut, exemplul talentului expus.

Motivul pentru care am decis ca primul interviu pe care îl iau să fie cu tatăl meu este unul cât se poate de transparent: el este persoana de la care am înțeles că trebuie să fii trup și suflet în vederea realizării unei activități și că doar dacă faci ceea ce îți place poți să te bucuri de acea liniște sufletească, transpusă în exterior în pace și bunătate față de ceilalți. În casa noastră nu am cunoscut sentimentul de invidie. Știu că tatăl meu a făcut dintotdeauna ceea ce i-a adus fericirea. Cred că omul, dacă își îndeplinește visul și muncește în permanență cu drag, nu va înțelege răutatea, invidia, omul rău.

Acestea fiind spuse, l-am invitat pe tatăl meu să răspundă la câteva întrebări, niște curiozități pe care cititorul Revistei MIGALo, în frunte cu mine le avem…

Care a fost momentul în care ai hotărât să pleci pe drumul apiculturii și de ce apicultura?

Aveam 14-15 ani. Pe vremea când eu eram adolescent, la Clubul Copiilor din Răducăneni funcționa cercul de „traforaj și lucrătorie în lemn”. Aveam acolo drept îndrumător un om cald, care s-a născut, sunt foarte sigur, cu talentul de a fi profesor. Se numește Emil Bârsan, cunoscut de comunitatea noastra ca „Domnul Bârsan”, un om venit din inima Ardealului, aici, în miezul Moldovei, cu o menire sigură, aceea de a pune în lumină pasiunile ascunse ale copilului. Mereu mi-a plăcut să muncesc, să fiu perseverent, să ascult și să iau tot ce este mai bun de la fiecare om din viața mea. Acesta a fost motivul pentru care într-o zi, Domnul Bârsan mi-a spus următoarele: „Copchile, mâine extrag mierea. Vii cu mine la stupi? Am nevoie de oameni!”. Astăzi realizez că această întrebare a reprezentat un moment de aur al vieții mele. A doua zi, la cinci dimineață, eram echipat și pregătit să trăiesc acea primă experiență. A fost atât de frumoasă și de fascinantă pentru copilul Ovidiu de atunci încât seara, când am ajuns acasă, i-am spus tatălui meu: „Tată, vreau un stup!”. Am avut noroc de un tată care a văzut bucuria puternică și sclipirea din ochii mei și astfel, la scurt timp, m-am bucurat de primii mei trei stupi pe care i-am transformat în actualii 300.

Apicultura pentru tine reprezintă o meserie sau o pasiune? De ce?

Apicultura pentru mine este o pasiune pe care am transformat-o în meserie de bază. De fapt, ele sunt într-o strânsă legătură. Când ești pasionat de o anumită activitate, prin muncă și perseverență, faci ca aceasta să acopere bună parte din viața ta, să facă parte din tine, din preocupările tale zilnice. Apicultura este un talant pe care eu am preferat să nu-l îngrop.

Este viața albinelor una frumoasă sau este văzută așa, doar din perspectiva apicultorului?

Mereu am fost de părere că viața albinelor nu poate fi caracterizată ca fiind frumoasă de orice om. Cum să cred că oamenii care omoară o albină aflată pe marginea unei fântâni, cu scopul de a aduce apă în stup (pentru că avem albine cu funcții), pot vedea frumusețea acestei lumi minuscule? Stupul are o structură foarte bine organizată, albinele sunt înzestrate cu un puternic instinct care le ajută să constate faptul ca se apropie o perioadă ploioasă sau că o anumită albină rătăcită nu aparține stupului respectiv. Chiar și după atâția ani, mă fascinează încă precizia, solidaritatea și exemplara lor organizare.

De ce partea dureroasă a acestei meserii nu te-a făcut să o abandonezi?

Apicultura este pentru suflet. În primul rând trebuie să depui sentimente în meseria aceasta. Ce om, ce ființă, când se simte atacată nu încearcă să se apere? Așa se apără ele, printr-un ac… Dacă vezi dincolo de acea durere și dacă mai înțelegi și faptul că spre deosebire de albina care a murit și ți-a dăruit un gram de venin – imunitate, tu trăiești, atunci problema abandonului este eliminată.

La început, când mă întorceam acasă după o zi de lucru eram roșu ca mărul. Aveam alergie, făceam febră, stăteam cu prosoape ude pe zonele afectate și dimineața plecam din nou la stupină. Pasiunea mea depășea orice aspect negativ care mă afecta. Cred și acum că acea perioadă m-a ajutat să îmi dau seama cât de semnificative sunt albinele pentru mine.

Care este cuvântul care te descrie în raport cu pasiunea ta pentru micile ființe?

Tată. Acesta e cuvântul pe care îl consider potrivit. Sunt tată pentru trei fete frumoase și tată a stupinei mele. Albinele sunt copilașii din stupină. Față de albinele mele am o iubire părintească, protectoare, grijulie…

Ce secrete din viața albinelor pot fi văzute doar prin ochii apicultorului?

Nu cred cred că reprezintă un secret ceea ce spun acum, dar reprezintă sigur un moment foarte frumos, suprins la ceas de seară: momentul când albina vine încărcată de nectar, cu ultimele puteri, în stup, după o zi de zburat și de cules… Imaginea pe care o am în minte când părăsesc stupina este una colorată de apusul de soare și completată de sentimentul că sunt un norocos că pot surprinde și înțelege aceste momente.

Există cu adevărat acel dans al albinelor? Ce reprezintă acesta? Surprinzi des acest aspect?

Există acest dans al albinelor. Este întâlnit în perioada culesului, atunci când este sezonul florilor de salcâm, al florilor de tei, rapiță, al celorlalte plante de pe care albinele culeg nectarul. „Dansul albinelor” reprezintă un set de instrucțiuni pe care îl semnalizează albina care a găsit sursa de cules celorlalte albine culegătoare. În cazul albinelor nu putem discuta despre simțul auzului. Acestea sunt lipsite de acest simț. Prin acest ritual sunt transmise locul pe care l-au descoperit, direcția către care trebuie să se îndrepte, distanța față de stup, abundența polenului și a nectarului. Cât despre felul în care acesta are loc, mișcările sunt repetate până când este atrasă atenția tuturor albinelor. Acest dans apare și cu privire la sursa de apă. Atunci când aceasta este săracă, tot prin dans este evidențiată o nouă sursa de apă.

Care sunt principiile pe care te bazezi atunci când vine vorba despre „viața din stupină”?

Principiul pe care mă bazez este reprezentat de bunul mers al naturii. De exemplu, dacă în perioada florilor de salcâm, apar vântul, ploaia, înghețul, albinele nu s-ar putea bucura de culesul acelui nectar. Un alt principiu pe care pun preț și care este necesar pentru buna funcționare a vieții stupinei este reprezentat de executarea la timp a tratamentelor împotriva dăunătorilor, a operațiunilor de pregătire pentru iarnă, a asigurării hranei pe timpul iernii… pentru a le găsi la fel de puternice și la primul zbor din anul următor.

Care ar fi cele mai compromițătoare evenimente care ar afecta în mod negativ viața lor?

De la o vreme am început să consider compromițătoare substanțele folosite în vederea stropirii plantelor de pe care albinele își culeg nectarul. Aceste soluții bogate în elemente care să fortifice viața plantelor distrug pe de altă parte viața albinelor…

Ce nu poți face când ești apicultor?

Lucrul pe care nu îl poți face când ești apicultor este unic: nu poți să pleci în concediu între lunile aprilie-octombrie.

Avantajul de a fi apicultor?

În cazul meu, avantajul de a fi apicultor este unul bine conturat. Apicultura, cum spuneam și mai sus, este pasiunea mea, lucrul la care nu pot renunța, meseria mea, sursa principală de venit, liniștea mea sufletească, munca mea acumulată de-a lungul anilor, o parte consistentă și semnificativă a vieții mele. Atât de mult mă regăsesc în ceea ce fac, atât de mult iubesc ceea ce fac încât, pe locul I, alături de familia mea sunt și albinele mele!

„Antoine de Saint-Exupery afirma următoarele: «Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere». Tata a fost copilul care a adunat toate sfaturile și instrucțiunile folositoare, le-a amestecat cu pasiune si le-a transformat în miere”, Andreea Romila.