Tânărul muzician Alexandru Huţanu: «Pasiunea pentru muzică este principalul argument în devenirea mea»

Alexandru Huţanu (cunoscut cu pseudonimul Alex Jaxx) este unul dintre cei mai promiţători instrumentişti de jazz din România. Vine dintr-o familie unde verbul „a cânta” înseamnă TOTUL. Oriunde se mai cântă jazz în Iaşi, acolo sunt toate şansele să îl asculţi. Desigur, nu doar Iaşul îi este loc de împărtăşire a artei sale. Tg. Mureş, Bucureşti, Brăila, Cluj, Sibiu, Câmpina, Arad sunt oraşe în care tânărul muzician a avut prilejul de a-i bucura pe oameni. Nu ştiu să fi fost la vreun concurs fără să fi fost şi laureat…

Alex este un tânăr preocupat de fenomenul jazzistic local, naţional şi internaţional, dovadă fiind nu doar participarea ca interpret în diferite formule, ci şi ca spectator, acesta fiind prezent la concerte de mare anvergură din Europa. S-a format la şcoala ieşeană de muzică, atât în liceu, cât şi în facultate şi a beneficiat de cursurile de măiestrie susţinute de doi dintre cei mai reprezentativi muzicieni de nivel internaţional, clarinetistul, saxofonistul şi compozitorul Alex Simu, la Rotterdam în Olanda, respectiv saxofonistul, compozitorul şi profesorul Woody Witt, S.U.A.

Pe Alex îl ştim cântând jazz în mod special la saxofon, dar Alex cântă foarte bine şi muzica clasică, mânuind cu mare acurateţe şi pricepere clarinetul, instrument pe care l-a studiat la Conservatorul ieşean ca o primă specializare.

Actualmente este profesor la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, după părerea mea, un mare câştig pentru corpul profesoral al şcolii.

Despre Alexandru Huţanu aflăm mai multe în dialogul nostru pe care vi-l oferim în dar de Crăciun.

Mereu am fost preocupată să aflu cum a fost începutul artiştilor, la startul către marea scenă. La tine cum a fost? Cine ţi-a fost primul profesor?

Oficial, primul profesor cu care am lucrat a fost profesorul de clarinet de la Liceul de Arte Octav Bîncilă la care am studiat şi anume domnul profesor Iftimie Căuneac. Asta se întâmpla în clasa a V a. Cred, însă, că amprenta a fost pusă cu mult înainte, în diverse circumstanţe, dar mai ales prin educaţia primită de la părinţii mei care ne-au îndrumat spre muzică şi ne-au asigurat mediul propice şi toate cele necesare dezvoltării acestei pasiuni şi ridicarea ei la nivel de performanţă. De atunci totul s-a legat, deşi au fost foarte multe etape. Cred că liantul principal a fost pasiunea pentru muzică, o pasiune pe care am descoperit-o şi dezvoltat-o încă de când eram mic.

Eşti licenţiat în Interpretare, specializarea Clarinet, iar acum studiezi şi saxofonul la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi. Practic, traversezi oarecum istoria clarinetului, un fel de „părinte” al saxofonului. Pentru cei mai puţin iniţiaţi, care este diferenţa între cele două instrumente, în special din perspectiva interpretului?

În primul rând, sunetul celor două instrumente este complet diferit. Materialul din care sunt construite diferă, clarinetul este făcut din lemn, iar saxofonul din alamă (chiar dacă se încadrează în categoria woodwinds). În zona noastră, a suflătorilor, este un demers firesc să treci de la clarinet la saxofon. Mulţi instrumentişti au făcut asta. Totuşi, studiind în profunzime aceste instrumente, lucrurile stau diferit. Realizezi că diferenţele sunt mari cu cât le studiezi mai mult, aşa cum două linii care pleacă dintr-un punct se distanţează pe măsură ce evoluează, fiecare în directia ei. Trecerea se face destul de uşor pentru că amândouă au acelaşi tip de muştiuc, ancie şi grifură (clape), dar în momentul în care vrei să atingi anumite performanţe realizezi mai clar diferenţele. Până la urmă sunt două instrumente distincte, cu sonorităţi complet diferite, chiar dacă clarinetul a fost un fel de părinte… mai concret, clarinetul bass.

Ai simţit că trebuie, că vrei sau şi una şi alta, în alegerea de a studia „oficial” şi saxofonul?

Am simţit mai mult că trebuie, însă pe parcurs am înteles că aveam nevoie. Studiind oficial saxofonul îmi confera din nou posibilitatea de a fi foarte atent la detalii tehnice şi la disciplina pe care o impune studiul într-o universitate. Acum saxofonul este pe primul loc, iar clarinetul pe locul al doilea, ca să zic aşa, deşi este „prima dragoste”.

Studiul unui instrument la Interpretare – UNAGE înseamnă repertoriu clasic. Totuşi, clarinetul (în forma pe care o ştim astăzi) şi saxofonul sunt instrumente apărute târziu, fapt ce a influenţat semnificativ structura orchestrelor simfonice, precum şi repertoriile instituţiilor de cultură din toată lumea. Din câte ştiu, clarinetul şi saxofonul alto sunt prezente în muzica clasică, iar saxofonul tenor (evident, şi clarinetul) mai ales în jazz. Tu ce repertoriu ai abordat în timpul facultăţii, de care compozitor te-ai apropiat mai mult şi de ce?

În perioada studiilor superioare am abordat mai mult repertoriu de factură clasică, atât la clarinet, cât şi, actualmente, la saxofon. Încă din perioada primei facultăţi mi-a plăcut mult muzica lui Claude Debussy şi de acolo cred, simt o afinitate către impresionism și muzica franceză. Ca repertoriu pentru saxofon se scriu şi au fost scrise enorm de multe lucrări de compozitori francezi. Cred că în proporţie de 80%, până acum, am cantat la saxofon alto muzică scrisă de aceşti compozitori şi asta îmi place foarte mult. Oricum, clarinetul rămâne un instrument de bază în orchestra simfonică, în timp ce saxofonul este folosit foarte rar. Saxofonul tenor este mult mai cunoscut şi mai ilustrativ pentru jazz.

Cânţi la toate cele trei instrumente. Nu te întreb ce îţi place mai mult, între muzica clasică şi jazz, dar te-aş întreba cât de mult îi trebuie unui muzician de jazz studierea unui repertoriu clasic, în devenirea lui ca muzician?

Depinde. Dacă un muzician nu a avut contact cu muzica de factură clasică, acestuia îi va fi dificil de abordat orice repertoriu. Bineînţeles, unui muzician de jazz talentat, disciplinat, experimentat, nu îi va fi foarte greu, dar necesită timp şi mult studiu pentru adaptare. Pentru mine, recunosc, încă reprezintă oarecum o noutate muzica clasică abordată din perspectiva unui instrument precum saxofonul. În România, jazzul, ca gen, nu este atât de academizat, precum muzica clasica, tocmai pentru că e foarte slab dezvoltat. Dar, noi cei care cântăm jazz, încercăm să schimbăm această concepţie.

Sfârşitul acestui an a însemnat pentru tine mai multe evenimente la care ai participat activ. Mă gândesc, de exemplu, la Concursul Internaţional de Interpretare pentru Saxofon, organizat la Iaşi de Asociaţia Promusica, în parteneriat cu universitatea noastră. Ce a însemnat pentru tine această experienţă? Cum a fost concursul?

A fost o experienţă extraordinară şi foarte nouă pentru mine. A fost un concurs high level, cu concurenţi de pe întreaga planetă (China, Coreea, Germania, Rusia, Lituania, Spania etc.). Concurenţi foarte buni şi cu mare experienţă în muzica de factură clasică. Fiind ceva nou pentru mine, ca saxofonist în repertoriu clasic, consider că am avut multe de învăţat și mi s-a întărit şi mai mult ideea că a cânta muzică clasică la orice instrument, oricâtă experienţă ai avea cu acel instrument, aceasta necesită timp pentru adaptare şi mult studiu. Spre uimirea mea am avut supriza să mă aleg şi cu un Premiu special de care sunt foarte bucuros!

Recent ai susţinut un recital în cadrul stagiunii de jazz “Artist in Residence” la ARCUB – BUCUREŞTI alături de muzicienii Iulian Nicolau – tobe, Toma Radu Dimitriu – pian, Michael Acker – contrabas, iată un cvartet de consistenţă… Cum s-a legat acest proiect şi care a fost impactul asupra ta?

Cred că este un concert pe care îl voi aşeza în sertarul momentelor de mare importanţă din viaţa mea. Spun asta pentru că am avut șansa să cânt în cadrul unei stagiuni de jazz foarte importantă din capitală, organizată foarte minuţios, cu mare seriozitate, adică, pe scurt, una din scenele oficiale de jazz din România la ora actuală. Asta s-a întamplat datorită concursului din cadrul Bucharest Jazz Festival la care am fost premiat. Concertul a fost unul de succes, colaborarea cu cei trei muzicieni fiind încărcată de plăcerea de a cânta o muzică de calitate, muzicienii enumeraţi mai sus fiind de mare valoare în industria jazzului din România. Sper să am ocazia să îi aduc la Iași să concertăm în aceeași formulă.

Din 2009 văd premii, recunoaşteri la diferite concursuri şi festivaluri de jazz… Multe. În special alături de cvartetul tău de suflet, Cali. Povesteşte cum a început Cali, cine sunteţi şi dacă aveţi ceva în planurile voastre pentru anul 2019.

Suntem un grup format din patru ieșeni, pasionați de jazz. În diferite formule am participat fiecare la multe concursuri, însă acum avem o formulă stabila (John Mantucci – bass, Lucian Rusu – tobe şi Cătălin Huțanu – keys). Dorinţa de a avea un proiect muzical stabil de jazz ne-a determinat să perseverăm pe parcursul a multor ani până am găsit formula completă şi finală. Astfel, undeva prin 2014 ne-am găsit, ne-am mobilizat şi am pornit la câteva concursuri şi festivaluri, continuând așa pana astăzi. Planul pentru 2019 este de a finaliza albumul la care deja lucrăm, asta implicând un concert de lansare a albumului şi, sperăm noi, un miniturneu în ţară. În rest, vom vedea ce ne mai rezervă viitorul.

Jazz în Copou, un proiect care umple până la refuz Meru, ori de câte ori e anunţată seara de jam session. A devenit un brand deja. 5 ani! Ce sfat ai da unui om care vrea să vină să cânte în cadrul unui astfel de eveniment?

I-aş spune că în momentul în care a aflat de eveniment să pună mâna pe instrumentul la care cântă, să pregătească un standard (n.r. piesă foarte cunoscută) sau orice altceva din sfera jazzului, să lase inhibările deoparte şi să vină la Jam. Pentru noi este întotdeauna o bucurie să îl vedem acolo! Pentru asta e Jam Session. Aşteptăm cu toată inima cât mai mulţi doritori!

SoundCheck… trupa live pentru tot felul de evenimente. Doar pe scurt de câţi ani cântaţi în această formulă şi care e secretul trăiniciei?

În această formulă (cu mici modificări) cântăm cam de 10 ani. Cred că faptul că în band împărtăşim aceleaşi idei, concepţii, acelaşi stil de viaţă, ne ajută să fim oneşti unul cu altul şi să continuăm mereu împreună.

Sidney Bechet, John Carter, Don Byron, Charlie Parker, Stan Getz, John Coltrane sau?

Charlie Parker în primul rând, dar şi ceilalţi. Îi ascult cu drag şi cred că sunt „baza” pentru saxofoniştii de jazz din toată lumea. Influenţa către mine a venit şi de la alţi jazzmani celebri, dar şi de la mulţi instrumentişti contemporani.

Ca să ieşim din sfera preocupărilor profesionale, ce iubeşte Alexandru Huţanu, în afară de muzică?

E greu să ieşi din această sferă pentru că noi, muzicienii, îmbinăm utilul cu plăcutul şi, în mod direct, muzica se întrepătrunde cu aproape orice altă latură, preocupare zilnică. Totuşi, un alt aspect important în viaţa mea este Institutul Teologic Betleem din Iași, pe care îl urmez, fiind în curs de absolvire, domeniu strâns legat studierea Bibliei. Îmi place foarte mult să mă relaxez citind diverse articole, cărţi, atunci când am timp.

Dacă nu ai fi făcut muzică, ce altceva ai fi făcut?

Greu de răspuns… Cred că o amintire din vacanţa de vară dintre clasa a IV-a şi a V-a îmi spune că m-aş fi îndreptat spre fotbal. În acea perioadă terminasem clasele I-IV la Liceul Teoretic „V. Alecsandri” şi urma să aleg ce voi face mai departe. Fotbal sau muzică. Voiam fotbal, mă înscrisesem la un club de fotbal, îmi plăcea, însă, cred că astăzi cânt pentru că am avut „norocul” să îmi pierd ghetele de fotbal mergând spre antrenament şi supărarea a fost atât de mare încât am renunţat la antrenament. Imediat după acest incident m-am înscris la Liceul de Artă Octav Băncilă, la clasa de Clarinet. Cred că am să încadrez asta la „întâmplări fericite”…

Sursa foto: arhiva personală a lui Alex Jaxx