Întâlnirea de joi. George Balint – Compoziția muzicală: o metaforă a ființei, un mod de ființare.

În ziua de joi, 11 octombrie 2018, începând cu ora 17.00, în Amfiteatrul „Achim Stoia” al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iaşi a avut loc un eveniment care m-a provocat din prima clipă. Pe de o parte, datorită conţinutului afişului, un titlu ca un joc de cuvinte incitant, profund personal pentru orice cititor şi mânuitor de sunete deopotrivă, dar, mai ales, pentru că invitatul pe care urma să îl întâlnim este omul cu care dădusem mâna în urmă cu trei ani la Universitatea din Piteşti, cu ocazia unui atelier de jazz vocal şi muzică uşoară pe care îl susţineam în acele zile acolo. Prietenul şi colegul nostru, profesor universitar doctor Paul Baidan, a dorit să îl cunoaştem personal pe Maestrul George Balint, compozitorul, profesorul, inovatorul, OMUL, cel despre care doar citisem sau ascultasem sporadic până atunci. Era atunci o dupăamiază frumoasă de toamnă şi, când uşa s-a deschis, aveam să primim mai întâi un zâmbet de o căldură şi o linişte cum rar ţi-e dat să întâlneşti, apoi o mână prietenoasă, blândă şi o voce perfect articulată, cu o dicţie uimitoare. Au trecut trei ani de atunci, dar nu am uitat întâlnirea cu un OM.

Afişul de joi, prin titlul său Compoziția muzicală: o metaforă a ființei, un mod de ființare chema la un mod de a te reconstrui lăuntric prin forme de organizare sonoră mai mult sau mai puţin concrete, şi, aveam să descopăr un univers muzical, componistic, de o forţă creatoare incredibilă. Nu puteai lipsi…

Aşadar, ne aflăm în Amfiteatrul „Achim Stoia” la cea de-a X-a conferinţă din seria intitulată OPERA OMNIA. AUTOPORTRETE COMPONISTICE coordonată de prof.univ.dr. Gheorghe Duțică, dumnealui fiind şi moderatorul întâlnirilor, conferinţe la care au fost invitaţi de-a lungul timpului personalităţi marcante ale componisticii româneşti, precum Adrian Pop, Dan Dediu, Nicolae Brânduş, Doina Rotaru, Octavian Nemescu, Sabin Păutza, Viorel Munteanu, Cristian Misievici şi Adrian Borza.

Din prezentarea făcută de către moderatorul evenimentului aflăm că George Balint a absolvit Compoziţia în anul 1986 la clasa Maestrului Ştefan Niculescu la Conservatorul din Bucureşti, actuala Universitate Naţională de Muzică, avându-i ca mentori pe Alexandru Paşcanu (Armonie şi Scriitură corală), Dinu Ciocan şi Teodor Ţutuianu (Contrapunct), Nicolae Beloiu (Orchestraţie), Iosif Conta i-a fost îndrumător la specializarea Dirijat orchestră, iar Stilistica dirijorală a aprofundat-o la clasa Maestrului Cristian Brâncuşi. În 2003 a susţinut teza de doctorat cu titlul Perspective teoretice de interpretare a textului muzical. Este membru în Biroul de muzică instrumentală şi multimedia şi în Consiliul Director al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, este dirijor la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, este conferenţiar, cadru didactic asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, editorialist şi redactor-şef al Revistei Actualitatea Muzicală. George Balint scrie numeroase studii de muzicologie pe care le-a şi publicat în Revista Muzica, unele în domeniul interpretării, altele în domeniul fenomenologiei, al procesualităţii actului componistic, al strategiilor componistice, fiind autor a numeroase eseuri, precum şi a două volume (Opera sonoră. Niveluri în perspectivă oblică, Editura Muzicală, 2013 şi Privire estetică. Încercare în contemplarea muzicii, Editura Muzicală, 2018). A compus aproape în toate genurile muzicale importante de la muzica de spectacol, muzică vocal-simfonică, muzică simfonică şi concertantă, muzică de cameră instrumentală şi vocal-instrumentală, numeroase lucrări corale etc. Deţine numeroase premii acordate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, precum şi Premiul „George Enescu” din partea Academiei Române pentru lucrarea Leagăn de amurg (Nonet instrumental). Pe siteul https://www.unmb.ro se găseşte un CV complet al muzicianului George Balint în care apar întreaga activitate şi creaţia domniei sale.

Finalul prezentării introductive a adus în Amfiteatrul „Achim Stoia” un credo componistic al compozitorului George Balint, un fel de limpezire, punct de sprijin în înţelegerea a ceea ce urma să trăim pe toată durata conferinţei, un citat reprodus de moderatorul evenimentului, prof.univ.dr. Gheorghe Duţică: „Scriu o muzică nuanţată fie de etosul folcloric, reliefat prin pertinenţa unor motive ritmice, fie prin culorile unor stări mai abstracte, datorate în principal demersului armonic. În general, forma este rezultatul unor meditaţii filosofice. Liedurile pe versuri de Bacovia, Eminescu, Nichita Stănescu, Stratan, Goethe, Boethius, sunt concepute adesea ca scene în care vocii i se pretinde o gamă largă a expresiei, de la declamarea prozodică la cântul–frumos. Instrumentele care i se alătură rezonând în succesiunea unor tablouri de decor. Există mereu un interval minim între momentul dat şi orizontul finalităţii unui parcurs sonor care, pentru mine, nu este altceva decât o metaforă a fiinţei. Poeticitatea este aspectul comun întregii mele creaţii muzicale de până acum”.

Primele sunete muzicale au inundat sala. Instrumentele cu coarde ne-au introdus în nuanţă de piano şi într-un adagio meditativ în atmosfera binefăcătoare, uneori diafană, alteori divină, pe alocuri mocnind a arhaic, uneori „abruptă” aşa cum chiar compozitorul defineşte uneori scriitura, o înlănţuire de emoţii, de stări din care cu greu am ieşit chiar şi când eram deja în apropierea casei mele, mult după lăsarea întunericului… Tânguind a toamnă, unduind a zori de suflet, fragmentul din Cântecul zorilor (Poem simfonic/orchestră de cameră) cu care Maestrul George Balint a ales să înceapă conferinţa propriu-zisă, a pătruns în noi ca o aducere aminte, ca un infailibil corolar al existenţei noastre, de unde venim şi unde ne îndreptăm.

Pe ecran s-a deschis la propriu cortina unui univers de o generozitate uluitoare. Peste 120 de minute de căutări, cu răspunsuri aflate în arhitecturi sonore de o sensibilitate adesea dureroasă, revelată prin mijloace de prelucrare sonoră inedite, prin aducerea instrumentelor într-o multitudine de ipostaze, cu valorificarea unui spirit ludic plin de expresivitate şi forţă artistică creatoare ce aparţin Maestrului George Balint.

Fiinţa, în accepţiunea compozitorului, este „demult ridicată la rangul de termen filosofic, dacă ar fi să amintim doar de Martin Heidegger şi Constantin Noica” şi, plecând de la această axiomă unanim convenită, aveam să asistăm la o sinteză a fiinţării prin muzică. Şi nu oricum, ci, prin aducerea în faţa auditoriului a unor exemple muzicale aparţinând diferitelor lucrări ce au reliefat diferite surse de expresie muzicală tratate instrumental (Suita pentru pian pe teme de colinde populare româneşti), coral (Paparuda pentru cor mixt), vocal-instrumental (A bradului pentru cor mixt à cappella), apoi prin integrarea vocii prin elemente lirice ce creează strălucite tablouri sonore, prin aducerea unor texte literare poetice sau în proză „în cadrul unor sintaxe de dramaturgie muzicală, fie prin cânt, fie prin recitarea ca atare” (Moină şi toamnă, pentru solişti vocali, cor mixt şi orchestră) sau cu utilizarea unor texte recitate (Trei povestioare cu tâlc pentru soprană şi ansamblu instrumental pe texte de Osho sau De Hebdomadibus – Despre cele şapte reguli pentru mezzosoprană şi pian pe texte de Boethius sau Maiism – Moduri de Aşteptare, Imnuri, Istorioare şi Sunete Muzicale, operă modulară pe texte pitagorice, de Osho şi ale compozitorului), acestea fiind doar câteva din titlurile cu care am fiinţat pentru mai bine de două ore sub acoperişul cu zori neîncetat cântând…

Obţinerea unor sonorităţi speciale prin utilizarea vocii umane de la cele mai clasice până la cele mai neobişnuite ipostaze (de exemplu, vocea ca instrument, prin „utilizarea unor elemente verbale cu valoare strict instrumentală nesemnificative literar, dar care mimează o rostire cu sens validată de profilul intonaţional şi formularea ritmică”, ca în Poemul arhaic Din demult pentru 12 voci soliste) sau prin apelarea la tehnici inovatoare de utilizare a instrumentelor, prelucrarea unor cântece populare româneşti (colinde, doine, cântecul de bocet) sau semnale ale diverselor instrumente tradiţionale, dar şi cele din jazzul american, prin stilizarea lor, prezenţa unor sonorităţi enesciene, a motivelor ritmice, densităţi sonore sau rarefieri armonice, caracter obsesiv al unor motive folclorice cu discurs dramatic, alăturarea unor texte cu profund caracter teatral, reprezintă doar câteva din trăsăturile pe care le-am identificat în creaţiile puse la dispoziţie spre audiţie de către compozitorul George Balint pe durata întregii conferinţe în care am fiinţat cuprinşi de certe provocări, de la o lucrare muzicală la alta, aflaţi parcă într-un veritabil laborator de sunete adânci, grave, melancolice, reci, dramatice, înalte, sfâşietoare, sublime, lirice, surde, vibrante şi tot ce ar putea însemna OMUL în continua sa fiinţare.

După cum sublinia prof. univ. dr. Gheorghe Duţică, „dominanta discursivă a conferinţelor susţinute de-a lungul a aproape doi ani, din 2017, ne-a deconspirat postura unor veritabili gânditori ai muzicii. Ne-a impresionat acuitatea speculaţiei şi profunzimea reflecţiei, întrecute poate doar de abilitatea comunicării propriilor intenţii componistice, cei prezenţi aducându-ne satisfacţii, bucurii şi şansa de a-i cunoaşte şi de a le cunoaşte concepţia creatoare, lucrările etc.”.