Mezzosoprana Martiniana Antonie: «Am învățat să-mi ascult vocea interioară, iar acesta e un mare câștig într-o lume a „vânătorilor” și a „vânaților”»

Articolul de astăzi va fi altfel… Rândurile ce urmează a fi citite de domniile voastre sunt scrise nu doar de cea care și-a propus ca prin intermediul acestei reviste să îi aducă și mai mult pe oamenii cu har aproape de voi, cititorii. Cuvintele ce curg în miez de noapte unele după altele sunt rezultatul propriilor trăiri, frământări, întrebări și răspunsuri, din perspectiva celui ce privește, ascultă, rezonează, culege, adulmecă, se-nfruptă, își accelerează transa, devorează cu uimire și imensă bucurie împlinirea unui om, dar mai ales, voi scrie din inimă de mamă. Poate pentru că invitata mea de astăzi, tânăra mezzosoprană Martiniana Antonie, a crescut cumva „sub ochii noștri”, eu cunoscând-o încă de când avea doar câțiva anișori și mergea la cursurile de la Palatul Copiilor la clasa prof. Cristina Cozma. Aud și acum glasul cristalin al fetiței care urca pe scenă cu o naturalețe pe care nu o vedeai la ceilalți copii. Dicție impecabilă, frazare plină de lirism, construcții sonore autentice. La doar câțiva ani! Iar în public, vedeai întotdeauna o mamă și un tată răbdători, înțelepți, fără orgolii, fără a forța în vreun fel pornirile artistice ale copilei ce avea să devină peste ani, iată, nume important pe scenele mari ale lumii.

Din biografia ce mi-a parvenit aflăm că Martiniana Antonie este absolventă a Universității Naționale de Muzică București, clasa profesor Claudia Codreanu. Ea este laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale: Marele Premiu Grand Opera Avignon, la Concursul Internațional “Jeunes Espoirs”, organizat de Opera din Avignon (Franța), Premiul al II-lea la Concursul Internațional „George Enescu” (Paris), Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Lied „Ada Burlui” (Iași), Marele Premiu al Concursului „Matei Bucur Mihăescu” (București), Premiul al II-lea la Concursul de Interpretare Muzicală „Ștefania și Dan Cumpătă” (București) și multe altele. A concertat alături de mezzosoprana Viorica Cortez și soprana Leontina Văduva în Gala laureaților Concursului Internațional „George Enescu”, la Paris. A participat la numeroase cursuri de masterclass susținute de nume importante din lumea operei: mezzosoprana Teresa Berganza, mezzosoprana Viorica Cortez, tenorul Vasile Moldoveanu, tenorul Marcello Giordani, iar de curând, a studiat pentru a doua oară în cadrul programului Canto Vocal Programs cu o echipă de vocal coach de la Metropolitan Opera, New York.

Vara aceasta Martiniana Antonie a participat ca student activ în cadrul  Academiei Rossini, Pesaro, făcându-și aici debutul absolut  în opera “Il viaggio a Reims”, în rolurile Marchesa Melibea și Maddalena. A urmat apoi  debutul în rolul lui Tisbe, din opera “La Cenerentola”, în cadrul Festivalului de Operă de la Sibiu, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, iar în luna octombrie a debutat cu rolul Rosinei în opera “Il Barbiere di Siviglia”, în Teatro delle Muse, Ancona. Vara viitoare ea se va reîntoarce în cadrul Festivalului Internațional Rossini Opera Festival (Pesaro, Italia)  în rolul Elmirei din opera “Ricciardo e Zoraide”.

Dialogul nostru fascinează de la primul până la ultimul cuvânt pentru că din el răzbate autenticitatea în forma cea mai limpede. O tânără frumoasă la minte, la suflet, la chip, un talent aflat sub semnul unicității, o aură aproape palpabilă. Citind despre ea, ascultând-o și urmărindu-i ipostazele la care ne face părtași prin imagini și sunet, putem afirma că ne aflăm în fața zidirii unei noi stele pe cerul muzicii de operă.

Ai 23 de ani iar activitatea ta artistică este de o efervescență fascinantă. Dintre toate recitalurile, concertele susținute până acum, enumeră trei evenimente artistice care te-au impresionat în mod deosebit.

Două dintre evenimentele cele mai importante și emoționante s-au petrecut chiar de curând. Cel care va rămâne întipărit cu siguranță în mintea și sufletul meu este debutul absolut pe o scenă de operă, pe care l-am avut vara aceasta în Italia, în Teatrul Giochino Rossinidin Pesaro, direct în Festivalul Rossini. Aici am debutat cu două roluri în opera Il viaggio a Reims, alături de colegii din Academia Rossini, cu toții mai mari și mai experimentați decât mine. Mi-am petrecut întreaga vară alături de ei și am intrat în adevărata lume a teatrului de operă. După această frumoasă și prosperă vară, a urmat un nou debut, tot în Italia, călăuzită fiind tot de paginile muzicale ale lui Rossini. În luna octombrie am debutat în rolul pe care l-am visat încă din liceu, Rosina, din opera Il Barbiere di Siviglia. A fost un eveniment mult așteptat de către publicul din Ancona, căci în Teatro delle Muse nu se mai jucase nicio operă rossiniană de mai bine de 70 de ani.

Un al treilea moment răvășitor e marcat de finala concursului Jeunes Espoirs din Avignon. Stăteam în culise și așteptam nominalizarea premiilor, fără a fi cu gândul la o poziție înaltă, deocarece mă confruntam cu o laringită care nu mi-a permis să fiu la potențialul maxim. Urmăream cum pe rând, mai toți finaliștii erau chemați pe scenă, iar eu mă resemnasem deja cu gândul că este totuși o realizare faptul că am ajuns până în finala unui concurs internațional. În acel moment mi-am auzit numele și, bulversată, pentru ca nu mai eram atentă la decernarea premiilor, în drum spre mijlocul scenei am întrebat concurenții care se aflau deja aliniați, despre ce premiu este vorba. Cu toții șopteau “Grand Prix”, dar nu i-am crezut până când nu mi-a fost înmânată diploma. Toată această întâmplare mi-a dat curaj și m-a făcut să fiu mai încrezătoare în forțele proprii.

Ai terminat liceul la Iași, dar ai ales să studiezi facultatea la București. A urmat ceea ce știm deja despre tânăra mezzosoprană Martiniana Antonie. Să punem toate astea sub semnul Providenței?

Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător. Am ales să vin la București pentru că eram sigură că aici voi avea parte de o altă deschidere, fapt ce s-a și adeverit. Pașii pe care i-am făcut au fost atenți, nu foarte rapizi, dar siguri. Nu am avut parte de susțineri nefondate, nici de cunoștințe care să mă propulseze în lumea muzicală. Astfel că, pe lângă munca și devotamentul meu, sunt sigură că Cel care m-a înzestrat cu acest har de la început, veghează și acum parcursul drumului pe care am început să pășesc.

Ai fost bursieră a Fundației Principesa Margareta a României. Cum ai descrie cei doi ani în care practic ai înflorit?

Fundația Principesa Margareta a României m-a ajutat enorm să cresc și să mă dezvolt. Fără ajutorul financiar venit din această parte nu aș fi putut să particip nici la concursurile internaționale și nici la cursurile de masterclass unde mi-am întâlnit unii profesori cu care lucrez și astăzi, ambele activități necesitând sume de care nu dispuneam. Pe lângă acest ajutor, Fundația ne-a pus pe toți față în față cu personalități artistice ale României, venite din diferite domenii. Toate mentoratele erau o sursă de inspirație inepuizabilă, iar fiecare bursier pleca acasă cu noi idei înflorite în minte și, cu siguranță, cu o poftă nestăvilită de a crea, fiecare în modul său caracteristic. Aș putea să adaug aici, legat de prima întrebare, un alt eveniment special pentru mine și care este strâns legat de această perioadă, Concertul Regal din anul  2015, când am cântat pentru prima dată pe scena Ateneului Român, alături de tenorul Teodor Ilincăi, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Cred că nu exagerez dacă afirm că Fundația Principesa Margareta a României mi-a fost o stea călăuzitoare. De aceea am și ales să le rămân alături, activând ca voluntar.

Toate rolurile sunt parte din viața ta, fiecare cu puterea lui de a te fascina, de a te face să-l cuprinzi, să-l asimilezi în cele mai mici detalii, să-l trăiești la maximă intensitate pe scenă. Ai putea alege un rol care să fie mai aproape de sufletul tău?

În momentul în care încep să studiez un rol, încep să-mi pun întrebări și să văd în ce măsură noul personaj îmi seamănă. Toate rolurile de care mă apropii îmi cad în suflet, pentru că pun în fiecare părți din mine, ca într-un puzzle. Dacă ar trebui totuși să aleg un rol, pe care să-l pot cuprinde fără prea multe artificii, m-aș opri asupra Cenușăresei lui Rossini, operă pe care o și pregătesc în acest moment. Totuși, sper ca în parcursul artistic să am parte de cât mai multe roluri care să mă provoace și care să mă „silească” să iau cât mai multe forme, căci în aceasta stă puterea și minunea Operei.

Când ai știut sau ai simțit că ăsta îți va fi drumul?

Cu siguranță nu voi putea răspunde la această întrebare oferind clare coordonate temporale. Nimic nu se compară cu momentele, emoția și dedublarea trăite pe scenă. Sentimentul că aparțin acestui loc a fost întotdeauna acolo, însă, întâmpinând diferite greutăți (de la oameni, gânduri, la evenimente), acest sentiment s-a ascuns câteodată în pâcle trecătoare. Faptul că ceea ce am construit până acum este doar rezultatul harului și al stăruinței mele, m-a făcut mai puternică. Am învățat să-mi ascult vocea interioară, iar acesta e un mare câștig într-o lume a „vânătorilor” și a „vânaților”. Simt și încă voi simți șerpuirile drumului și înaintarea împotriva curenților, dar asta e lumea Artei. Crezul pe care mi l-am format se bazează în principal pe două coordonate: autenticitate în actul artistic și îngăduirea sacrificiilor, excluzând sub orice formă compromisurile.

Numește trei persoane care ți-au călăuzit pașii și transmite fiecăreia un gând prin intermediul nostru.

Mă bucur mult că am ajuns și la acest subiect. Am să încalc totuși limitarea numerală și am să numesc mai mult de trei persoane pentru că îmi doresc să-i cuprind pe toți oamenii din țară care m-au susținut și nu cred că e o listă foarte lungă…

Pentru început vreau să le mulțumesc părinților mei pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat și încă mi-l acordă în această direcție, deși nimeni din familia mea nu a urmat un drum muzical sau cel puțin artistic. Au avut încredere în simțurile mele, în talentul meu și s-au preocupat intens de educația mea, din toate punctele de vedere. Poate conștientizez mai mult decât înainte cât de greu le-a fost, dar știu că în aceste momente se hrănesc cu fiecare realizare a mea care le aduce bucurii, realizări ce dovedesc că nimic nu a fost în van.

Acum urmează să mulțumesc unor artiști români care și-au pus amprenta asupra mea, au crezut în mine și au reprezentat câte o treaptă în evoluția mea artistică.

MULȚUMESC doamnelor profesoare de canto, mezzosoprana Claudia Codreanu și soprana Mihaela Grăjdeanu care m-au îndrumat,  dirijorilor Tiberiu Soare și Bogdan Vodă care m-au ales solistă în concertele lor, tenorului Teodor Ilincăi pentru bursa „Corneliu Fănățeanu” oferită în acest an, iar la urmă l-am lăsat pe cel care cu o vorbă plină de încredere m-a făcut să promit în fața tuturor bursierilor, într-unul din mentoratele de la Fundație de anul trecut, că mă voi duce să dau audiție la Academia Rossini: dirijorul Gabriel Bebeșelea. Am trăit astfel pe pielea mea însemnătatea fie și a unei vorbe, care poate să schimbe toate împrejurările. Avem nevoie de acești oameni alături, pentru a ne inspira și stimula.

Iar cu frica de a epiloga cu o formula furată de la decernarea premiilor cinematografice, chiar doresc să adresez sincere mulțumiri  tuturor oamenilor și prietenilor care au încredere  în mine și care se bucură nefățarnic la fiecare realizare pe care le-o împărtășesc (sper că se vor identifica). E important să fim recunoscători!