Dorina Iușcă – muzician, psiholog, profesor, dirijor = OM frumos

Dorina Iușcă este omul pentru care verbul „a zâmbi” este un fel de a fi. Vine dintr-o familie cu profunde valențe religioase, muzicale, artistice și nu numai. În spatele zâmbetului stau trăsături morale deosebit de bine conturate, modelate în perioada formării ei ca OM de un tată preot, de o mamă învățătoare, de un frate diacon, Paul și de cele trei surori, una mai aleasă ca alta: Oana este învățătoare, Mirabela este mezzosoprană în Corul Operei din Florența (deja personalitate marcantă în istoria muzicii vocale clasice despre care sper că vom avea curând ocazia de a afla mai multe), iar Ștefania este medic epidemiolog.

Cu un așa bagaj genetic, Dorina Iușcă a păstrat mereu ștacheta sus în zeci de ani de căutări, de împliniri, de urcușuri și coborâșuri. A făcut sacrificii, a studiat enorm în domenii deosebit de greu de cucerit în adevăratul sens (psihologia și muzica) și a reușit!

Dorina este doctor în muzică și în psihologie, lector universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, predă discipline precum Psihologia muzicii, Psihologia educației, Consiliere și orientare, Instruire asistată de calculator, Psihopedagogia adolescenților, tinerilor și adulților. Scrie și publică lucrări de specialitate în reviste naționale și internaționale, este membru în comisii de evaluare profesională sau de evaluare a calității articolelor publicate în reviste de prestigiu, organizează conferințe internaționale, este dirijor al Corului Aletheia, este coordonator de proiecte culturale, membru în diferite jurii. Ca dirijor a susținut peste 100 concerte, recitaluri și slujbe religioase în România (multe cu caracter caritabil) în biserici, biblioteci, școli, aule universitare, spitale, cămine de bătrâni din Iași, Fălticeni, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, București, dar și în străinătate, în Belarus, Polonia, Republica Moldova, Rusia. A obținut numeroase premii și apare frecvent în emisiuni de radio și televiziune sau presa scrisă.

Vă las pe voi să descoperiți OMUL și PROFESIONISTUL din interviul de astăzi.

După conținutul CV ului, cel puțin din punct de vedere semantic, mi-e greu să stabilesc dacă dincolo de Omul Dorina Iușcă dialogul are loc cu muzicianul-psiholog sau psihologul-muzician Dorina Iușcă. Lăsând la o parte cronologia demersului tău profesional, ce te-a determinat să aduci formarea ta ca psiholog, psihoterapeut, psihopedagog etc. în mijlocul muzicii, și nu oricum, ci inclusiv prin cercetări științifice care îmbină cele două domenii vaste, sfere care, desigur, pot și trebuie să fie împreună, dar mai rar în România prin una și aceeași persoană?

Răspunsul la această întrebare este foarte dificil pentru mine pentru că am avut parte de un traseu educațional sinous și uneori cu momente de mare suferință. Succesul într-un alt domeniu nu te face fericit, oricât ar fi de mare. Dacă ești făcut pentru muzică nu te lași până nu ajungi pe scenă, chiar dacă viața își bătătorește calea către altă direcție. Momentul meu pe scenă a venit cu douăzeci de ani mai târziu, dar simt că în cele din urmă mi-am găsit locul și sunt nemaipomenit de fericită. În tot acest timp am avut norocul de a primi atât de mult și de la psihologi și de la muzicieni! Studiile doctorale în cele două domenii mi le-am terminat mereu în cotutelă, sub coordonarea unei echipe formată din doi oameni extraordinari: prof. univ. dr. Ion Dafinoiu – un psihoterapeut care a înțeles puterea muzicii în a dezvălui trăirile cele mai complexe și prof. univ. dr. Viorel Munteanu – un compozitor care a văzut potențialul enorm al psihologiei pentru obținerea performanței în muzică. Lor le datorez locul meu pe scenă și în cercetare și le voi fi mereu recunoscătoare!

Cu cât citesc mai mult din teoriile psihologice, cu atât repetițiile cu corul merg de la sine. Însă, când am obosit de scris și de citit, abandonul curat și autentic în muzică e mereu o gură de aer proaspăt. Psihologia îmi dă încredere în mine, iar muzica îmi oferă libertatea de a fi eu însămi.

Aș mai adăuga că în străinătate domeniul psihologiei muzicii e atât de bine integrat instituțional, încât nimeni nu te întreabă dacă ești mai mult psiholog sau mai mult muzician. Pur și simplu finalizezi măcar licența în ambele domenii, iar apoi îți alegi o direcție de cercetare sau de lucru practic. Am observat că toate numele mari din psihologia muzicii au activitate muzicală și o intimă înțelegere a spațiului artistic. În același timp aleg ca lumea lor profesională să se desfășoare mai ales în afara scenei, fiind pasionați de a descoperi și valida experimental date fascinante pentru și despre muzicieni. Îmi doresc tare mult să ajungem și noi la acest nivel!

Ai început prin a fi câțiva ani buni institutor la o grădiniță privată. Ce sentimente te încearcă amintindu-ți de acea perioadă, poate și din perspectiva profesionistului care astăzi formează tineri ce vor deveni la rândul lor institutori, educatori, profesori?

Am lucrat câțiva ani ca învățătoare ca să mă întrețin pe perioada studenției și interacțiunea cu cei mici mi-o amintesc cu mult drag, mai ales că trei dintre foștii mei elevi au terminat deja Conservatorul. La vârstele timpurii se vede imediat rezultatul muncii tale, iar acest lucru îți dă o mare satisfacție. De aceea sunt extrem de mândră de foștii mei studenți muzicieni care reușesc lucruri extraordinare cu copiii.

Universitatea „Al. I. Cuza” – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, două instituții de învățământ superior care te au în organigramă ca profesor. Există diferențe majore de percepție a artei între cele două categorii de studenți?

În ceea ce privește scopul formării profesionale, între muzică și psihologie nu există prea multe diferențe, destinația eforturilor fiind mereu omul cu trăirile și manifestările lui. Atât muzicienii, cât și psihologii analizează și pun în practică interacțiunea controlată cu oamenii al căror comportament îl anticipează și îl urmăresc, succesul lor depinzând totodată și de capacitatea de autoanaliză, de introspecție sau de expresivitatea limbajului non-verbal. Doar că unii o fac utilizând cuvintele, iar alții prin relații sonore.

Da, studenții psihologi și cei muzicieni sunt foarte diferiți între ei și de la toți am ce învăța. Primii îmi confirmă că a avea curajul opiniei și o minte informată sunt arme puternice în viață. Artiștii îmi demonstrează că autenticitatea și pasiunea nu sunt niciodată greșeli, ci modalități frumoase de a te construi pe tine însuți. Interesul pentru artă este variabil la studenții de la psihologie, deși rămân uneori mirată să aflu că printre ei sunt și absolvenți de conservator sau de liceu de artă.

Să revenim la muzică. Corul Aletheia a căpătat alura unui cor de cel mai înalt nivel. Ca dirijor al acestui cor, ca om care dă viață acestei forme de manifestare artistică, ne poți spune „povestea”?

Aletheia este un proiect de suflet, nu doar pentru mine, ci și pentru toți membrii săi. A început ca o joacă și de nevoie, odată cu plecarea în străinătate a surorii mele, Mirabela, care trebuia să lase în seama cuiva corul bisericii Bărboi. Apoi am realizat că proiectele muzicale ne ambiționează să vrem mai mult. Așa am ajuns de la concertele date în biserică la cele din stagiunea Universității de Arte, apoi la cele din stagiunile filarmonicilor din Iași și din Chișinău. Drumul către concursurile internaționale ni s-a deschis în 2016, unde ne-am bucurat să descoperim că avem succes. Totul a culminat în acest an cu invitația de a concerta în stagiunea Conservatorului „Ceaikovski” din Moscova unde am cântat în fața elitei muzicale ruse, pe una din renumitele scene dedicate exprimării corale, Sala „Rahmaninov”.

Povestea Corului Aletheia, al cărui nume a apărut în 2014 odată cu lansarea CD-ului „Privegheați și vă rugați” este povestea unor oameni speciali care își doresc mai mult de la ei și care atunci când se apucă de ceva nu precupețesc niciun efort în a-l duce bine până la capăt.

Acum Corul Aletheia este format din studenți ai Universității Naționale de Arte din Iași și din câțiva profesori. De bunăvoie și nesiliți de nimeni, împărtășim pasiunea sinceră pentru ceea ce facem, aventurile turneelor și pretenția de a da tot în muzică. Căci altfel nu se poate.

Atmosfera actuală din Corul Aletheia cred că este cel mai bine descrisă de unul din tenorii noștri, Sandu Bantaș, un talent deosebit în interpretare, compoziție și dirijat: „Aletheia este o familie care, încă de la Chișinău, m-a primit în sânul ei. Am ajuns să mă integrez rapid în ritmul de lucru și să mă adaptez flexibilității corului, la recomandările Antoniei Cucerenco, o fostă colegă de la Colegiul de Muzică din Chișinău, care în scurt timp mi-a devenit bună prietenă. Ea se alăturase tinerilor din Aletheia cu mult înaintea mea. Datorită deschiderii, atât a dirijorului, cât și a întregii echipe, Aletheia este pentru mine și un bun laborator artistic. În calitate de compozitor am un mare noroc de o echipă formidabilă care să-mi cânte lucrările. Aici învăț mult despre scriitura pentru ansamblu coral, aici experimentez și se creează și un joc de încercări componistice. Pe lângă aceasta, am și o deosebită plăcere, plină de responsabilitate, în a dirija creații sau chiar rânduieli întregi. Acum Aletheia este o oază în care îmi încarc spiritul cu noi energii și un loc aparte cu oameni care țin la mine.”

Corul Aletheia a obținut numeroase premii naționale și internaționale și a susținut concerte pe scene importante. Cu toate acestea, ușile nu sunt întotdeauna larg deschise atunci când vine vorba de susținere din partea unora sau a altora… Cum explici lucrul acesta? Este vorba tot de o mentalitate distorsionată asupra noțiunii de artă autentică?

Într-adevăr nu este deloc ușor să motivezi oamenii în a susține arta corală. Cred că în spațiul românesc, una din cauzele sălilor aproape goale de la concertele a cappella ar putea fi asocierea nefericită cu „epoca de aur” și „Cântarea României”. Și acum mai găsesc persoane care mă întreabă jenate dacă în afară de muzică patriotică mai avem și altceva în repertoriu. Însă, odată cu investiția deosebită pe care bisericile ortodoxe au făcut-o în corurile mixte de la strană, ideea de cor a început să se suprapună treptat cu muzica religioasă. Acest lucru a creat multe oportunități profesionale pentru absolvenții noștri de muzică.

Corul Aletheia și-a asumat de câțiva ani o mare responsabilitate: aceea de a duce exprimarea corală cât mai aproape de publicul larg. O facem abordând un repertoriu cât mai variat, în care frumusețea melodiei își are un loc prioritar. Căci dincolo de ambițiile unui proiect de elită, nimic nu egalează lacrimile oamenilor impresionați de o interpretare sensibilă a unei lucrări care le-a mers mai întâi la inimă și apoi la minte. Poate de aceea sălile de la concertele noastre au fost mereu pline și suntem mândri că am reușit acest lucru.

În proiectele Aletheia am beneficiat de sprijinul extraordinar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și al multor parohii din Iași conduse de preoți culți și generoși. De asemenea, merită menționat părintele Constantin Andrei de la Biserica Bărboi unde ne adunăm în fiecare săptămână la slujbele religioase. Consiliul Județean Iași și Primăria Iași ne-au ajutat enorm să ducem în afara țării creațiile compozitorilor români. Acolo am reprezentat Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, de care aparținem prin intermediul Cercului Studențesc Aletheia, integrat Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, și înființat la inițiativa doamnei prof. univ. dr. Eugenia Pașca căreia ținem să îi mulțumim pentru tot sprijinul acordat. Și nu ultimul rând, cel care ne-a sfătuit și îndrumat din toate punctele de vedere, de la concertele noastre din biserică și până la ultimul turneu internațional este compozitorul Viorel Munteanu, mentorul meu și al nostru.

Pe lângă dirijat te ocupi și de managementul corului. Cred că dincolo de tot ce înseamnă pregătirea propriu-zisă (repertoriu, repetiții etc.), a te ocupa și de costume, imprimări, organizarea concertelor, stabilirea unor contacte în scopul promovării voastre etc. mi se pare dificil, obositor, chiar sisific… Dincolo de dragostea pentru muzică, ce te menține puternică?

Am marea șansă de a lucra într-o echipă extraordinară, formată din oameni responsabili, generoși și talentați. Nimic nu e prea greu când simți că nu ești singur în planurile corului.

Mă emoționez când văd că după opt ore de predat, Elena Cărăuță sună în stânga și în dreapta să își lase cu cineva băiețelul ca să vină la repetiție de la 8 la 10 seara.

Sau când Florin Birică se învoiește de la serviciu ca să dirijeze la o slujbă la care eu nu pot ajunge.

Sau când cei trei basarabeni, Antonia Cucerenco, Elena Șvedchi și Sandu Bantaș stau noaptea și traduc documente și mailuri în limba rusă.

Sau când Iustina Nedelcu umblă cu 153.000 de ruble în geantă, prin metroul din Moscova, ca să avem bani de cazare.

Sau când Ciprian Juncă ne duce cu mașina lui la Filarmonica din Chișinău fără să întrebe cât primește pentru benzină.

Sau când Paul Bîlha manageriază cu succes cele mai multe cununii.

Sau când Filip Chiuariu ne trimite în seara de dinaintea plecării la Moscova o melodie care să ne facă să adormim mai repede pentru că urmează să ne trezim la 4 dimineața.

Sau când Domnica Ghiață ne aduce prăjituri de la cofetăria unde lucrează ca să îl servim pe Grișa, ghidul nostru din Polonia.

Sau când Mihaela Trișciuc vine duminica la slujbă după o noapte întreagă de cântat.

Sau când Gabi Vlahopol sună la cinci dimineața la soțul ei ca să trimită încă o dată asigurările medicale pe care le-am uitat acasă.

Deci într-adevăr suntem o frumoasă echipă pentru care am tot respectul din lume.

Spune orice crezi că ai vrea să mai afle cititorii noștri și nu am reușit să surprind în întrebările mele.

Cred că cea mai frumoasă completare a ceea ce înseamnă Aletheia aparține unuia dintre baritonii corului, cel care mereu a ținut busola orientării geografice (și nu numai) prin drumurile noastre în Belarus, Ucraina, Polonia și în metrourile din Moscova, Ciprian Juncă, un foarte talentat profesor metodist: „Corul Aletheia este ceea ce mi-am dorit din punct de vedere al evoluției mele profesionale. De mulți ani nu mai cântasem într-un cor și simțeam nevoia acestui lucru, îmi era dor de o sonoritate curată a unui cor de profesioniști, în oarecare contrast cu corurile școlare pe care le-am condus de-a lungul anilor în meseria mea de profesor de muzică. Nu doresc nicidecum să spun că nu am avut satisfacții de la corurile de copii, realizările sunt diferite, însă aici mă regăsesc personal, mă deconectez de la ritmul cotidian. În ultimii aproape trei ani de când fac parte din corul Aletheia am avut multe trăiri muzicale minunate și, cu toate că la început aveam oarecare rezerve în privința integrării mele într-un cor format în majoritate din studenți, am fost încurajat de prezența d-lui prof. Viorel Bârleanu, iar acum pot afirma că fac parte integrantă din acest cor. Mă bucur și că Dorina Iușcă a văzut în mine un om capabil de performața pe care o cere de la membrii corului și, deși intrarea mea în cor a fost întâmplătoare (la o inspecție de grad la care am participat împreună), sper să avem o colaborare îndelungată și încununată de succese.”