Daniel Busuioc – „În artă sunt foarte importante întâlnirile”

Daniel Busuioc este directorul artistic al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. A terminat o facultate tehnică, dar împlinirea profesională o cunoaște de peste 23 de ani de când joacă la naționalul ieșean, după ce a absolvit studiile de specialitate, actorie, la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Este un actor cu o bogată paletă stilistică și repertorială, de la teatru radiofonic la film artistic sau documentar, fiind totodată și unul dintre cei mai apreciați oameni din radioul ieșean și televiziunea locală, instituții în care a fost știrist, moderator emisiuni de divertisment, prezentator (activități derulate pe durata a aproximativ 20 de ani). Interviul cu dumnealui a reprezentat un timp de 40 de minute în care bucuria teatrului, a muzicii, a artei în general, dar și a dorinței de a face lucruri bune și-au dat mâna, rezultând o pace cu totul aparte din care vă invit să gustați.

Sunteți, ca și mine, inginer și absolvent de teatru (eu de muzică). Credeți că cele două specializări se întâlnesc vreodată pe scenă? Dacă da, vă rog să detaliați.

De multe ori recomand absolvirea și a unei facultăți tehnice pentru că, în primul rând, îți ordonează gândirea într-un mod mult mai eficient. Cele două profesii se întâlnesc pe scenă pentru că în ambele îți trebuie rigoare. Pe de altă parte, cred că formația tehnică presupune și o mare doză de creativitate, la fel ca în arte. Eu am făcut facultatea tehnică într-o perioadă în care nu se prea făceau importuri, multe se inventau, școala ieșeană de inventică era foarte activă și astfel eram mereu stimulați să găsim soluții la diferite situații. Era o formă de dezvoltare extrem de valoroasă.

Eu am cochetat cu Artele spectacolului de mic copil, dar în același timp mi-au plăcut și matematica și fizica și, cum înainte de revoluție erau puține locuri în învățământul vocațional, am preferat să aleg ca primă specializare ingineria, deși, și acolo se intra greu.

Astăzi pot spune că între Naționalul ieșean și Universitatea Tehnică „Ghe. Asachi” există o colaborare deosebit de frumoasă, una dintre cele mai bune colaborări la nivel de instituții de învățământ superior. Cu această instituție avem un parteneriat foarte serios. În fiecare lună noiembrie le oferim un spectacol studenților, profesorilor și angajaților din segmentul nedidactic. Ei ne ajută sub diferite forme, cum ar fi, de exemplu, asigurarea unor spații pentru depozitarea decorurilor, ceea ce e foarte important!

Aveți în repertoriu zeci de roluri, sute de reprezentații. Care sunt etapele prin care trece un rol? Cine alege pe cine și care este drumul până la scenă?

În general, regizorii noștri distribuie rolurile cunoscând deja echipa, pe fiecare în parte cu personalitatea artistică a fiecăruia, dar dacă vorbim de regizori din afară, atunci vorbim de un casting. Însă, în meseria asta sunt importante întâlnirile. Întâlnirile de până la casting. E foarte important să te întâlnești la momentul potrivit cu oamenii potriviți, cu regizorii potriviți, cu echipa potrivită, pentru că teatrul este un lucru de echipă. E ca la construcția unei clădiri când se pune cărămidă peste cărămidă. Dar, repet, cel mai important este să ai întâlniri. Un regizor potrivit care să știe să valorifice tot ce ai mai bun, să știe să te scoată din zona de confort și să îți ofere provocări.

Eu le spun actorilor tineri că e bine să meargă la toate castingurile, atât de teatru, cât și de film. Luminița Gheorghiu (figură reprezentativă în cinematografia zilelor noastre) spunea la un moment dat că a dat 29 de castinguri până să prindă un rol într-un film. Important e să fii pregătit tot timpul pentru că a nu fi acceptat la un casting nu înseamnă că nu ești bun, ci, s-ar putea să nu corespunzi sub diferite aspecte cu ceea ce caută regizorul, pentru că el gândește distribuția în ansamblu.

Care sunt calitățile pe care ar trebui să le aibă un actor, indiferent de vârstă sau care ar trebui să fie atuurile pe care să le aibă mereu la dispoziție ca să acceadă la un rol?

Dincolo de talent, acea persoană trebuie să muncească pentru că în artă avem 99% transpirație și 1% inspirație. Instrumentul actorului este trupul lui. Vocea și trupul lui. El trebuie să se antreneze în permanență, să aibă un repertoriu stilistic vast, să poată răspunde și la două noaptea manifestându-și disponibilitatea. Să știe poezii, monologuri, povestiri, să încerce diferite forme de manifestare artistică, precum musical, dans etc.

Și mai presus de toate, aș avea un sfat pentru tineri: să citească.

Cum vedeți evoluția tânărului actor din perspectiva modernă?

Mie mi se pare că sistemul Bologna a făcut mai mult rău decât bine, mai ales pentru facultățile vocaționale. S-a restrâns numărul de ani de studiu, perioada de masterat dublează oarecum ceea ce s-a făcut în cei trei ani de licență… Astăzi aria de selecție s-a lărgit foarte mult. Acum sunt facultăți de teatru din Oradea până la Constanța. Totuși, sita cerne. Mai devreme sau mai târziu, cine e bun iese la suprafață. Un exemplu este trupa Frilensăr, copii plecați din Iași cu Dumitru Georgescu, Daniel Chirilă, Claudia Chiraș, Loredana Cosovanu și alții care s-au dus într-un București plin de tineri actori fără angajament. Și au reușit. Au intrat anul acesta în selecția FNT, au câștigat un proiect prin care au făcut înconjurul țării.

Ați avut ani de zile colaborări în teatrul radiofonic. Cu cine ați colaborat și ce a însemnat acea experiență?

Fac parte dintr-o generație care, din fericire, a prins o perioadă foarte bună în Radio Iași și TvR Iași. În anii ’90 nu exista lună să nu înregistrăm o piesă de teatru radiofonic sau medalioane poetice. Studenții mergeau la TvR Iași și Radio Iași să imprime poezii. Eu am cochetat cu radioul. Am lucrat la Radio Contact, am fost știrist în timpul studenției la teatru. La Radio Iași am lucrat cu Mihaela Munteanu și Aurel Brumă. Era un lucru bun, era un exercițiu foarte bun. Ce era interesant e aceea că primeam scrisori în care lumea cerea muzică populară și teatru. Radioul prezintă avantajul că îți oferă posibilitatea de face roluri cu care nu ai cum să te întâlnești pe scenă. Pentru noi a fost foarte bine.

De aproximativ 2 ani sunteți director artistic al instituției în care jucați de mai bine de 23 de ani. Sunteți un om responsabil și caracterizat drept un om de acțiune. Ce a reușit să facă directorul artistic Daniel Busuioc în scurta perioadă de la investire? Ce își dorește să mai facă?

Sper că am reușit să îmbunătățesc oarecum modul de lucru în interior. Cred că există o creștere a vizibilității, ceea ce se reflectă în numărul de spectatori aflat în constantă creștere. Dacă în urmă cu doi ani aveam 7000 de followers pe pagina de socializare, acum sunt aproximativ 21000.

Încerc să lucrez într-un echilibru cât mai bun cu regizorul tehnic și echipa tehnică, astfel încât producțiile să iasă la nivelul așteptărilor.

Ca director artistic sunt bucuros că am reușit să scoatem posturi la concurs pentru a stimula tinerii absolvenți, dar deopotrivă și pentru cei care au deja vechime, promovându-i, avansându-i profesional, după o lungă perioadă de stagnare cu privire la angajări.

În câteva zile începe cea de-a 177 a stagiune, respectiv stagiunea 2017-2018. Siteul este actualizat și putem lua de acolo informații despre spectacolul de deschidere, despre cele două premiere din octombrie, precum și participarea la diferite festivaluri, dar, dincolo de asta, cum vedeți stagiunea dedicată Centenarului Marii Uniri, care se anunță plină de evenimente? Ce ar trebui să mai știe publicul?

Da, ar mai fi Festivalul de teatru „Pledez pentru tine(ri)” de la Piatra Neamț unde va merge Ada Lupu cu „Povestea păsării fără cuib”, pregătim un spectacol care deocamdată are un titlu provizoriu, „Iași, Capitala speranței”, în care se vorbește despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani. Este un text la care lucrează Lucian Dan Teodorovici și Florin Lazărescu, un text care propune recompunerea unei fresci a vremurilor de atunci, un Iași supraaglomerat în care existau probleme de toate felurile, de la foamete la boli. În clădirea teatrului ființa Camera Deputaților, dar se juca și teatru. Nu e un spectacol festiv, e un spectacol care să surprindă cât mai fidel atmosfera de atunci. Când totul părea că se prăbușește, România se reconfigurează și renaște! Ne dorim ca în preajma lui 1 decembrie acest spectacol să aibă prima reprezentație.

De asemenea, undeva prin martie, ne-am propus să realizăm un proiect cu Sfatul țării cu scopul de a marca unirea cu Basarabia, fie ca teatru-lectură, fie ca spectacol de teatru de sine stătător împreună cu colegii noștri de la Teatrul Național din Chișinău, precum și editarea unui volum cu stenogramele (după traducerea lor), împreună cu prietenii noștri de la Muzeul Literaturii.

Sursa foto – www.amosnews.ro