Tierra Sin Pan – romantici incurabili între adevăr și speranță

Era prin ianuarie 2014 când, aflată la o repetiție a studenților mei de la teatru, auzeam în boxe o muzică vibrantă. Era un aliaj sonor unic, iar Piazzolla răzbătea din fiecare notă. Am stat în scaun și am ascultat vreme de câteva minute, punându-mi întrebări: ce lucrare muzicală e, cine cântă, cum să fac să aflu… Am stat la toată repetiția. Notele muzicale plecaseră demult din atmosfera repetiției (fusese doar un scurt pasaj în toate acele ore), dar în mintea mea era vraiște. Ceva mă captivase în totalitate în acele două, trei minute de muzică. La final m-am ridicat și am mers către colegul meu, profesorul de teatru și l-am întrebat: „Cine cânta în acel fragment de la început?”, iar el mi-a răspuns: „Tierra Sin Pan”. Cred că a fost pentru prima dată când m-am prefăcut că mi-e clar răspunsul… Am mers acasă și primul lucru pe care l-am făcut a fost să deschid calculatorul și să tastez Tierra Sin Pan. Surpriză! Erau colegii mei din Universitatea Națională de Arte „George Enescu” sau membri în orchestra filarmonicii sau a operei. Erau oameni cu care mă intersectam de câteva ori pe zi, dar, eu fiind atunci cu orele la teatru, ne despărțea totuși un etaj. Îi știam pe fiecare în parte, mai fusesem la concertele lor sau în activități profesionale comune, dar nu în acel context. Am rămas cumva cu o stare de vinovăție că nu îi cunoșteam mai bine, că poate am fost ignorantă să nu știu mai multe despre ei, să merg la concertele lor etc. Existau din 2008, avuseseră numeroase apariții pe scenele ieșene și nu numai, avuseseră în componență muzicieni de certă valoare, iar repertoriul, abordarea erau cu adevărat profesioniste.

Deși eram în cel de-al șaselea an de când dădusem telefonul pe mute definitiv și rar vedeam când cineva mă suna, în ziua aceea (februarie 2014) am văzut din prima apelul telefonic de la un număr necunoscut. Am răspuns, iar la celălalt capăt al firului, auzeam o voce suavă, elegantă care îmi spunea ceva de Tierra Sin Pan. Mi-am scuturat puțin mintea și astfel am putut să înțeleg că eram invitată să cântăm împreună cu ocazia zilei de 8 Martie, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, de una dintre fondatoarele formației, violista Luminița Ciobanu, lect.univ.dr. la universitatea noastră. Cred și acum că acel moment mi-a marcat semnificativ traseul artistic pentru că aveam să adaug în cariera mea una dintre cele mai interesante experiențe profesionale și umane pe care o numesc Tierra Sin Pan. Fusesem invitată pentru un singur concert. Și am rămas împreună…

Acum, la mai bine de trei ani de când cântăm împreună, după nenumărate concerte în Iași și în țară, după participarea la Românii au talent, încercăm ca prin intermediul acestei reviste să povestim mai mult despre noi și să exprimăm câteva opinii despre diferite aspecte ce țin de spațiul cultural-artistic românesc. Răspunsurile vin de la cele două fondatoare ale formației Tierra Sin Pan, lect.univ.dr. Raluca Dobre (vioară) și Luminița Ciobanu.

Ce a însemnat experiența Românii au talent?

R.D. Participarea la emisiunea Românii au talent a fost pentru mine și colegii mei o experiență minunată, extraordinară, plină de adrenalină și cred că momentul nostru a atins sufletele celor care ne-au urmărit. Evoluția noastră pe scenă a fost rezultatul deosebit al unui efort comun al tuturor celor din formație și pot să spun cu convingere că în acea perioadă ne-am simțit cu adevărat uniți în spirit și creație.

L.C. Participarea la o emisiune de un impact național a fost o experiență interesantă și totală din punctul meu de vedere. Pregătirile au relevat un potențial uman și artistic excepțional al membrilor formației, momentele premergătoare intrării în concurs (mă refer la etapa live – ultima etapă la care am participat, semifinala) ne-au făcut să înțelegem și să acceptăm că acest tip de concurs presupune și uzură și renunțări, iar momentul în sine a fost chiar magic, am fost cu toții cuprinși de „febra” scenei și ne-am dăruit practic în acele minute, total! Nu voi putea uita acel sentiment nicicând.

Care este atuul formației?

R.D. Unul dintre atuurile formației se referă la originalitatea și varietatea combinațiilor timbrale ale diferitelor instrumente, armonizate frumos cu vocea umană. Aș putea spune că timbrul acordeonului este cel care creează o amprentă unică muzicii pe care o promovăm. Un alt atu al formației se referă la muzica noastră, la repertoriul propus, pornind de la muzica lui Piazzolla, un filon nedescoperit sau prea puțin explorat de publicul român sau artiștii români și continuând cu o muzică mai lejeră, dar de foarte bună calitate (valsuri, muzică de film, prelucrări din muzica de jazz etc.).

L.C. În contextul artistic și mai ales muzical actual (național și mondial) în care coexistă numeroase tipuri de alăturări vocal-orchestrale, nu știu dacă putem să vorbim de niște atuuri personale care să ne individualizeze formația. Aș aminti însă câteva puncte de interes pe care le consider deosebite sau particulare: primul ar fi prezența unei violoniste de excepție în cadrul formației, Raluca, cea care, pe lângă aportul artistic scenic, este sufletul și inițiatoarea Tierrei Sin Pan, cea care caută mereu să îmbogățească repertoriul, să ne „tină” uniți și să ridice, pe cât ne permite timpul pentru repetiții, nivelul tehnico-artistic. Următorul atu (nu în ordine decât cronologică) este vocea Mihaelei Gârlea, care a dat substanță vocală personală formației și pe care a cărei dăruire contăm întotdeauna. Aș mai aminti ca „sound” deosebit, prezența timbrului violei care este destul de rar întâlnit în acest tip de formație, conceput să spunem „la origine” ca fiind chitara.

Ce îi lipsește formației în acest moment?

R.D. Formației noastre îi lipsește un manager, un om care să se ocupe de promovare, de impresariere, de imaginea noastră și de multe alte lucruri care sunt implicate în acest proces. Dar, cred de asemenea, că atât eu cât și colegii mei nu suntem pregătiți pentru o astfel de promovare; fiecare dintre noi are un serviciu stabil care necesită mult timp și implicare, așa că de multe ori timpul pe care ni-l permitem pentru repetiții și concerte este foarte scurt.

L.C. Aceasta e o întrebare destul de dificilă. Suntem deja într-un impas printr-o frecventă modificare de componență în ultima vreme, ale cărei efecte ne străduim să le contracarăm… Totuși, dacă aș încerca să trec peste acest aspect, îmi dau seama că ceea ce ne lipsește se leagă oarecum de o abordare mai asumată a ceea ce facem, o implicare mai profundă și mai țintită pe parcursul nostru ca echipă muzicală. Uneori simt o lipsă de coeziune pe care încerc să o motivez cu numeroasele provocări la care suntem supuși cu toții în viața personală și profesională, la timpul care parcă se comprimă…Totuși, sunt convinsă că imediat ce ne vom stabili un nou obiectiv important, această „amorțire” va dispărea.

Ce ați schimba în societatea românească din punct de vedere cultural, artistic?

R.D. La ora actuală, societatea românească încearcă cu disperare să supraviețuiască din punct de vedere cultural și artistic. Grijile vieții și câștigurile imediate au devenit din păcate pentru unii dintre muzicienii români un scop în sine. Nu vreau să generalizez, pentru că încă există în această țară artiști mari care promovează muzica lejeră sau cultă de o calitate deosebită, însă nu pot să nu observ valul generației tinere care este nevoită să se adapteze la cerințele „pieței” pentru a câștiga un venit decent. Din păcate, condițiile sociale și politice ale lumii contemporane românești își pun foarte mult amprenta asupra vieții culturale și artistice actuale. Până nu se va schimba ceva în bine în acest sens, cred că viața artistică va merge pe același drum.

L.C. Sunt multe de spus aici, important este însă cum privim arta, ca formă de cultură. Politicienii lipsiți de viziune istorică o privesc ca pe un domeniu „neproductiv” imediat, ceea ce este evident, fals. Spun doar că un popor fără cultură și fără educație produce membri inapți atât din punct de vedere social, cât și profesional. Aș introduce în învățământul general studiul obligatoriu al muzicii, respectiv al unui instrument și al oricărei forme de artă în general și programe speciale de audiții muzicale și participări la spectacole, tot obligatoriu. Poate sună dur, dar eu cred că la o vârstă fragedă copilul nu are, nu poate avea opțiuni, ele sunt în grija părinților și a sistemului care trebuie să-l educe. De aici trebuie operate schimbările despre care mă întrebi, doar așa putem aprecia că avem, că trăim într-o societate care evoluează.

Cum este publicul formației Tierra Sin Pan?

R.D. Vreau să cred că iubitorul de Tierra Sin Pan este un romantic incurabil care apreciază muzica de orice fel, dar de bună calitate, care vine la concertele noastre pentru a se simți „viu” și pentru a împărtăși cu noi bucuria muzicii.

L.C. Nu cred că pot să alcătuiesc un profil psihologic al publicului nostru. De altfel, sper că nu există așa ceva. Noi țintim să lărgim mereu aria de „fani”. Totuși, mi se pare evident că trebuie să-ți placă muzica, să ai un oarecare bagaj de informații, dar și să fii apt emoțional să asculți Piazzolla, pentru că nu este o muzică facilă care se dezvăluie imediat, ci ea creează o anumită stare care te însoțește și după ce recitalul s-a sfârșit. Această stare te urmărește și te aduce din nou în sala de concert, pentru a încerca din nou să captezi acel inefabil care definește muzica.

În încheierea acestui material aș adăuga, peste cele ce s-au spus, faptul că pentru un ARTIST în adevăratul sens al cuvântului muzica trebuie să treacă mai întâi prin coloana vertebrală, către inimă. Este singura cale pentru a ajunge la public și nu oricum, ci până la lacrimi. Tierra Sin Pan merge pe această cale.

Componența actuală: Raluca Dobre (vioară), Luminița Ciobanu (violă), Edit Arva (pian), Constantin Bâzgă (contrabas), Igor Corjan (acordeon), Mihaela Gârlea (voce)